Andreea Leta ∙ May 26, 2020 ∙ 3 min read

1 iunie este în mai puțin de o săptămână, așa că am făcut puțin research și am găsit cele mai frumoase jucării și decorațiuni pentru camerele de copii. Iată ce idei creative mai au designerii și brandurile românești. 

Știm că atunci când vine vorba de copii, nimic nu e prea mult, așa că oricât de multe jucării ar avea sau oricât de drăgălașă ar fi camera lor, ceva nou sau o schimbare este întotdeauna binevenită în universul lor. Cum 1 iunie este în mai puțin de o săptămână, noi am făcut o selecție de jucării și decorațiuni, urmând tendințele din arhitectura de interior, dar și trendurile internaționale în ceea ce privește dezvoltarea cretivității sau a altor aptitudini ale celor mici. Iată ce am descoperit printre brandurile românești. 

Deco

Wobbel Marvelous Store, 495 lei

Nu ne-am distrat noi cu un wobbel când eram mici, dar nu e timpul pierdut! Cea mai cool piesă deco a momentului este placa din lemn, curbată, care poate deservi drept fotoliu foarte confortabil pentru citit, un locșor numai bun pentru un pui de somn după joacă sau, de ce nu, un aparat ingenios de echilibristică. Iar cu puțin noroc, îl poți împrumuta și tu pentru mișcare, atunci când cei mici nu au nevoie de el. 

Cort Dandelion, 370 lei

Decorațiune TheHome.ro, 74 lei

 

Un clasic e totuși un clasic, așa că nedetronabil rămâne cortul din lemn și pânză, un microunivers care adăpostește cele mai mari povești. Optează pentru nuanțe pastel, pe care le poți completa cu nuanțe tari, precum galbenul sau verdele, prin perne și pilote confortabile. Însă tot pastelurile sunt cheia celorlalte piese deco, precum un lampion sau un tablou cu un mesaj simpatic. Pentru piesele de mobilier optează pentru lemn, în nuanța sa naturală. 

Cutie pentru jucării Norda, 443 lei

 

Tablou TheHome.ro, 145 lei

Jucării 

Kit bijuterii Jucării Altfel, 76,50 lei

Păpușă Mica Doll Handmade, preț la cerere

Carte din pânză Ragtales, 65 lei

La capitolul jucării, trendul sustenabilității face furori și nici că se putea mai bine. Păpușile din materiale textile naturale, jocurile de construit din lemn sau puzzle-urile sunt printre preferatele celor mici. Iar dacă ai o domnișoară care dă deja semne de pasiune pentru fashion, nu ezita să îi faci cadou o trustă cu ajutorul căreia își poate confecționa singură accesorii. Materialul preferat? Ai ghicit, tot lemnul! Îți dorim multă inspirație la alegerea cadoului pentru copii și distracție plăcută la joacă! 

Joc de construit Marvelous Store, 245 lei

Joc pop-out Jucării Altfel, 52,25 lei

Puzzle Boribon, 70 lei

Foto: PR 

Related Posts

Lista celebrităților care au recurs la cea mai nouă metodă de slăbit

Ozempic este medicamentul miraclos la care numeroase celebrități au apelat în ultimii ani pentru a scăpa de surplusul…

Madonna, aplaudată de cea mai mare mulțime live de fani

În fața scenei uriașe construite pe plaja Copacabana, din Rio de Janeiro, cea mai mare mulțime live de…

George Clooney, aniversare discretă

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați actori de la Hollywood, George Clooney a împlinit zilele trecute 63…

Cele mai frumoase insule din Europa

În căutarea liniștii, a relaxării, a peisajelor paradisiace și a plajelor îmbietoare, îți prezentăm un clasament al celor…

Horoscopul săptămânii 6-12 mai 2024

Astrologul Anca Stoica ne prezintă horoscopul săptămânii 6-12 mai 2024. Berbec Situații controversate în plan financiar! Este vorba…

Cum a fost Met Gala, cel mai important eveniment fashion al anului

O nouă ediție Met Gala a avut loc aseară la New York, iar celebritățile și-au dat doctoratul în…

Coffee Time! Interviu cu Andrei Cristian Stoica

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Vlad Huidu o ia la întrebări pe soția lui, Giulia

Cum arată o discuție tête-à-tête, între doi soți? Dar între doi soți celebri, care au și participat la…

Eroii României la Jocurile Olimpice

Ediția de la Paris de anul acesta se desfășoară în perioada 26 iulie – 11 august. Un moment…

Savantele (reale ale) României

La nivel global, în prezent, doar 33% dintre cercetători sunt femei. Acestora li se acordă mai puține finanțări…