Monica Cismaru ∙ September 23, 2022 ∙ 1 min read

Regina Letizia a Spaniei (50 de ani) și Jill Biden (71 de ani), prima doamnă a SUA, s-au întâlnit zilele acestea la New York, la un eveniment organizat la noul centru medical de la Universitatea Columbia, din cadrul celei de-a 77-a sesiuni a ONU.

Întâlnirea celor doua personalități a avut loc în ajunul Zilei Internaționale a Cercetării Cancerului, iar Regina Letizia și Jill Biden au ținut ambele cuvântări în cadrul evenimentului.

regina letizia jill biden

Regina și Prima Doamna au avut lookuri similare – ambele au purtat ținute albe: Regina Letizia a ales să poarte creația unui designer american, Ralph Lauren, și a avut o apariție impecabilă, ca de fiecare dată, accesorizată cu pantofi Magritt și cu o poșetă Carolina Herrera.

regina letizia jill biden

Prima doamnă a SUA, Jill Biden, a purtat o rochie creație Gabriella Hearst, ținută cu care a apărut și pe coperta unei publicații în luna august. Regina Letizia și Jill Biden au făcut turul noului centru medical de la Universitatea Columbia, unde Letizia este președinte onorific al Asociației Spaniole Împotriva Cancerului.

Cele două personalități se întâlniseră cu câteva zile mai devreme la înmormântarea Reginei Elisabeta aII-a, de la Londra.

Foto: Hepta

Related Posts

Lista celebrităților care au recurs la cea mai nouă metodă de slăbit

Ozempic este medicamentul miraclos la care numeroase celebrități au apelat în ultimii ani pentru a scăpa de surplusul…

Madonna, aplaudată de cea mai mare mulțime live de fani

În fața scenei uriașe construite pe plaja Copacabana, din Rio de Janeiro, cea mai mare mulțime live de…

George Clooney, aniversare discretă

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați actori de la Hollywood, George Clooney a împlinit zilele trecute 63…

Cele mai frumoase insule din Europa

În căutarea liniștii, a relaxării, a peisajelor paradisiace și a plajelor îmbietoare, îți prezentăm un clasament al celor…

Horoscopul săptămânii 6-12 mai 2024

Astrologul Anca Stoica ne prezintă horoscopul săptămânii 6-12 mai 2024. Berbec Situații controversate în plan financiar! Este vorba…

Cum a fost Met Gala, cel mai important eveniment fashion al anului

O nouă ediție Met Gala a avut loc aseară la New York, iar celebritățile și-au dat doctoratul în…

Coffee Time! Interviu cu Andrei Cristian Stoica

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Vlad Huidu o ia la întrebări pe soția lui, Giulia

Cum arată o discuție tête-à-tête, între doi soți? Dar între doi soți celebri, care au și participat la…

Eroii României la Jocurile Olimpice

Ediția de la Paris de anul acesta se desfășoară în perioada 26 iulie – 11 august. Un moment…

Savantele (reale ale) României

La nivel global, în prezent, doar 33% dintre cercetători sunt femei. Acestora li se acordă mai puține finanțări…