A List Magazine ∙ July 27, 2020 ∙ 3 min read

diana enciu fabmusediana

Pentru cel mai recent număr A List Magazine, ediția print, realizat în întregime de acasă, Diana Enciu (@fabmusediana) a fost protagonista unui shooting realizat prin intermediul Facetime. Vedeta din social media a vorbit despre perioada de carantină petrecută acasă și ne împărtășește opiniile ei despre izolare: ”Nu aveam nevoie de această perioadă ca să mă descopăr”, spune Diana Enciu. 

 

Foto: Douglas Lormand

Ne-am băut cafeaua cu prietenii pe Zoom şi ne-am văzut colegii pe Skype. Evident că, într-o perioadă în care „distanţarea socială” a fost expresia care ne-a marcat zilele, shootingul nostru de modă a avut loc… pe FaceTime. Tehnologia, atât de blamată în ultimii ani că ne fură din timpul cu ceilalţi şi ne îndepărtează de viaţa reală s-a dovedit, de data aceasta, un asistent de nădejde.

diana enciu

diana enciu

Un fotograf în fața unui calculator (@douglaslormand). O mână care ține un telefon și fură, când și când, imagini de making-of (Andreea Esca), care ajung la mine pe WhatsApp, în timp ce eu mă concentrez să ascult cursul meu de spaniolă pe Zoom și să văd, pe repede înainte, pozele. Un cameraman (Sorin Badea) care, de la distanță, încearcă să prindă pe video câteva cadre ale shootingului. „Ține mâna acolo sus, da, da, ca și cum vorbești la telefon. Perfect. Acum, întoarce-te spre stânga. Ah, da, dreapta ta…”.

diana enciu

Pe ecran se vede o casă simpatică și, din când în când, dressing-ul și fotoliile pe care sunt întinse ținutele. Un asistent de moment (Blogu lu’ Otravă), se străduiește să țină cât mai fix telefonul prin care Diana pozează. Un picior i se zărește uneori în cadru, iar noi, de la distanță, ne imaginăm cum e să pozezi fără să auzi click-ul aparatului de fotografiat și fără să vezi blitzul strălucind, așa cum se întâmplă de multe ori la o ședință foto. Apar un pahar cu vin (cheers!) și o pizza. „A fost o nebunie. M-am trezit de dimineață să mă machiez, să-mi aranjez părul, ieri mi-am ales ținutele, le-am pregătit. Am avut emoții mari, n-am mai făcut așa poze”, îmi povestește Diana Enciu, protagonista shooting-ului A List Magazine din acest număr. Nu știm cum vor arăta de acum încolo shooting-urile de modă. Și cu toții sperăm să revină cât mai repede zilele în care, pe set, ne bem cafeaua cu prietenii noștri din industria creativă, ne reamintim întâmplări din culise și când, deasupra unui display de pe aparatul de fotografiat, se înghesuie toată echipa să vadă dacă „o avem” (poza). Perioada de izolare ne-a schimbat obiceiurile, ne-a forțat să găsim soluții alternative la lucruri pe care le făceam până acum fără prea mare efort.

 

Și, după cum spune Diana, statul acasă… „a scos din noi ce era mai frumos, dar și ce era mai dark”. „De la săptămânile în care dansam, găteam, pictam și făceam yoga, la zile în care adormeam pe balcon în soare, pe toate mi le asum, pentru că testul acesta a fost unul greu pentru minte și corp. Eu una nu aveam nevoie de această perioadă ca să mă descopăr. Am dat reset de mai bine de patru ani și am înțeles despre ce este viața asta, însă sper ca aceste săptămâni să fi trezit conștiința în noi toți, sper să ne fi domolit egoismul, să ne fi făcut mai empatici, mai buni și mai planet friendly” – Diana Enciu, Digital Creator @fabmusediana.

Related Posts

Actrița Christina Hendricks (Mad Men) s-a măritat a doua oară

Actrița Christina Hendricks (48 de ani), cunoscută publicului mai ales datorită rolului Joan Harris din serialul de succes…

Milan Design Week – o experiență numită The Red Experience by Ploom

Sute de mii de amatori de artă și design, mii de instalații care de care mai interesante, sute…

Paris Hilton, primele fotografii cu fiica ei în vârstă de cinci luni

La cinci luni de la venirea pe lume a fiicei ei, Paris Hilton împărtășește cu publicul primele fotografii…

Horoscopul săptămânii 22-28 aprilie 2024

Astrologul Anca stoica vine cu detalii despre fiecare zodie în parte. Iată ce surprize ne-au pregătit astrele! Berbec…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Teodora Meluță, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Artistul Călin Țopa, invitat să prezinte publicului instalația audio la Veneția, în expoziția de artă contemporană Personal Structures

La invitația Centrului Cultural European Italia (ECC-Italia), compozitorul și designerul de sunet Călin Țopa e prezent la Veneția,…

Taylor Swift și-a lansat un nou album- The Tortured Poets Department

Taylor Swift (34 de ani) nu ia nicio pauză și lansează cel de-al 11-lea ei album de studio,…

Marian Pălie, curatorul secțiunii de fashion RDW 2024: „Designerii români au devenit recunoscuți pentru inovație, creativitate și calitate”

19 proiecte de fashion vor face parte din expoziția centrală Romanian Design Week 2024, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor…

Julia Roberts, în următorul film al lui Luca Guadagnino

Regina comediilor romantice revine cu un nou proiect surprinzător, semnat de Luca Guadagnino, autorul recentului succes Challengers. Julia…

Se pregătește un nou serial marca Game of Thrones

Fanii serialului Game of Thrones au motive de bucurie, deoarece o nouă producție care are legătură cu acțiunea…