Victoria Beckham (48 de ani) a trecut de la Posh Spice la Sporty Spice. Fosta componentă a trupei Spice Girls, creatoare de modă și soția lui David Beckham își petrece o mare parte din timp la sala de sport, unde se antrenează alături de un fost membru al lotului olimpic britanic la judo.
În urmă cu câteva luni, declarațiile lui David Beckham conform cărora soția lui mănâncă același lucru de 25 de ani, și anume pește la grătar cu legume la abur au trezit o mulțime de discuții și i-au adus numeroase critici Victoriei, care a încercat să repare gafa soțului și să adauge că meniul ei este mai puțin auster decât s-ar credea.

În sprijinul ei a venit și instructorul ei personal, fostul campion la judo Bobby Rich, cel care i-a transformat silueta Vitoriei dintr-una silfidă într-una atletică și care jură cu mâna pe inimă că vedeta, care îi este clientă, mănâncă mese variate, bazate pe grăsimi sănătoase ce provin din avocado, nuci și peste gras și că-și permite din când în când și câteva pahare de alcool.
Boby Rich a povestit recent pentru presa britanică ce program de sport urmează Victoria Beckham în prezent, mai ales că se apropie vertiginos de vârsta de 50 de ani și are nevoie de un tonus ridicat.

Antrenorul menționează că Victoria vine la sală de cinci ori pe săptămână, chiar și de sărbătorile legale și când nu poate fi prezentă în sala de sport, face sesiunile de mișcare online. Rich spune că aplică pe Victoria cam același program pe care îl urma el când făcea sport de performanță. ”Urmăm diferite programe de antrenament, identificăm perioadele de vârf și le respectăm pe cele de recuperare, pentru a obține cele mai bune rezultate în urma efoturilor incredibile pe care Victoria le depune la fiecare ședință de antrenament, atât fizic cât și mental. La întâlnirile cu Victoria am inclus antrenamentele de forță și pe cele funcționale”, spune Bobby Rich.

Se pare că la fiecare antrenament, Victoria arde în jur de 600 de calorii, iar consumul continuă și după ce sesiunea s-a încheiat. Prioritățile Victoriei în urma acestor antrenamente, având în vedere că se apropie marele 50, sunt întărirea articulațiilor și creșterea mobilității. Doamna Beckham și-a continuat exercițiile chiar și în timpul vacanței de vară pe care și-a petrecut-o pe un iaht de lux alături de o parte din familia sa.
În privința alimentației, fosta cântăreață și actuala creatoare de modă a revenit asupra celor spuse de soțul ei și a rectificat: ”Sună ca și cum aș fi foarte plictisitoare în alimentația mea. Ce a vrut de fapt să spună David e că n-a mai întâlnit pe nimeni atât de disciplinat în privința dietei. Mănânc multe grăsimi sănătoase: pește, avocado, nuci, chestii de-astea. Beau alcool ocazional și, câteodoată, fac câte o cură de detox de 3-6 luni, timp în care nu mă ating de băuturile alcoolice. Într-adevăr, merg până la extrem în tot ceea ce fac, fie că e vorba de mâncare, de sport sau de alcool”, a lămurit Victoria Beckham situația.
Pe lângă aceste obiceiuri stricte, vedeta spune că bea zilnic oțet de mere, pe care îl diluează în apă, dimineața, pe stomacul gol și adaugă pudră de colagen în cafea. Dintre excesele ei fac parte câte un păhărel de tequila sau de vin scump.
Foto: Hepta
Dr Constantin Stan ne aduce noutățile sezonului în medicina estetică
Dr Constantin Stan, fondatorul grupului de clinici Cronos Med, ne aduce noutățile sezonului în medicina estetică, ne spune…
Alex Calangiu, actor: ”Îmi luasem cu totul gândul de a mai face vreodată film”
Alex Calangiu interpretează rolul principal în filmul ”Libertate”, regizat de Tudor Giurgiu, și este actor la Teatrul Național…
Penélope Cruz va fi protagonista noii ecranizări a unui roman semnat de Elena Ferrante- I giorni dell’abbandono
I giorni dell’abbandono – The Days of Abandonment, romanul semnat de Elena Ferrante, este noua carte a celebrei…
Ioana Gorgăneanu (Vice President, Head of Marketing & Communication Southeast, Mastercard): „Consumatorii sunt mai determinați să trăiască în prezent”
În calitate de lider de echipă, Ioana Gorgăneanu, Vice President, Head of Marketing & Communication Southeast, Mastercard, are…
Alist At Sea – Jurnal de vacanță, Ziua II – Valencia
Să-ți începi dimineața privind marea albastră, cu liniștea și nemărginirea ei pare ceva de vis. Dar visul devine…
Visezi la un somn perfect? Iată cum ar trebui să arate rutina de seară și de odihnă
La fel de important ca rutina de seară e patul în care ne odihnim noaptea. O rutină de…
Kylie Minogue, despre statutul de femeie singură și despre ce înseamnă să fii sexy la 50+ ani
Kylie Minogue, vedeta australiană în vârstă de 55 de ani, spune că s-a săturat ca lumea s-o chestioneze…
Descoperă eleganța diamantelor din colecția Pure Diamonds by TEILOR, iar Mastercard îți răsplătește alegerile premium!
Povestea TEILOR a început în urmă cu 25 de ani, pe strada cu același nume. Astăzi, bijuteriile TEILOR…
Horoscopul săptămânii 25 septembrie – 1 octombrie 2023
Astrologul Anca Stoica vine cu detalii despre fiecare zodie în parte. Iată ce ne rezervă astrele în săptămâna…
Gustul original al muzicii bune & al experiențelor pe măsură alături de Beck’s
UNLOCK Y0UR EXPERIENCES alături de Beck’s: de 20 de ani în România, de 150 de ani în toată…