Laetitia Casta a împlinit pe 11 mai 44 de ani, ocazie cu care împărtășește câteva secrete de îngrijire care o fac și mai atrăgătoare decât este deja. Laetitia Casta, unul dintre cele mai de succes modele ale lumii din perioada anilor 90, și-a clădit și o carieră actoricească solidă. Iată ce gânduri are Laetitia Casta despre frumusețe, în cea de-a patra decadă a vieții.
Abordarea produselor cosmetice
De ceva timp, am decis să revin la lucrurile esențiale. Folosesc mult mai puține produse decât înainte și sunt fidelă unora dintre ele. Știu ce mi se potrivește și mă preocupă și protejarea mediului înconjurător, încerc să-mi limitez consumul. Termin fiecare recipient, ca să nu risipesc nimic.
Rutină organică
Am o piele foarte sensibilă. Dimineața și seara, îmi curăț fața cu un lapte demachiant, care îmi calmează pielea. Apoi aplic serum, cremă hidratantă, iar pe corp – aplic o cremă de lavandă – ador mirosul ei. Din când în când, îmi pun pe ten și câte o mască pentru o strălucire sănătoasă. Cu cât mai simplu, cu atât mai bine. Dacă ceva e foarte complicat, renunț.
Cea mai bună descoperire
O cremă pe bază de dovleac, concepută de Dr Dominique Eraud, nutriționist, fitoterapeut și acupuncturist, care a înființat acest brand organic – Pump’Skin, ce incorporează toate ingredientele anti-ageing și energizante – vitaminele A, C, E, B3, B5, D3, omega și beta-caroten.
Un truc de make-up eficient
Îmi place să-mi aplic machiajul cu grijă, să mă joc cu texturile și să creez efecte de strălucire. Aplic o cremă mai uleioasă pe pleoape și pe pomeți, ca să aducă o nota discretă de iluminare. Când nu muncesc, îmi place să am un aspect natural și să-mi las pielea să respire.
O greșeală în make-up
Să folosești produse prea concentrate, invazive, care atacă pielea și care pot cauza alergii. Am avut diverse reacții în trecut la măști și exfoliante care mi-au ars pielea. Sora mea a avut aceeași problemă. Caut întotdeauna produse delicate cu pielea, de origine organică.
Produsele de make-up preferate
Caut mereu produse naturale, de origine vegetală. Prefer un fond de ten bogat în antioxidanți, calmant, cu ingrediente active; apoi folosesc un iluminator pe pleoape – are o textură mai grasă, care creează un efect discret de reflexie. Evit glitter-ul, pe care îl conțin aproape toate fardurile de ochi, e foarte enervant. Mascara preferată e cu extract de gălbenele.
Foto: Hepta
Filosofia de viață și de frumusețe a lui Anne Hathaway
Anne Hathaway este una dintre cele mai apreciate actrițe de la Hollywood. La 40 de ani, vedeta a…
Colecția de artă a lui Gérard Depardieu, scoasă la licitație
În septembrie, aproape 250 de lucrări (sculpturi, picturi și desene) din colecția de artă a lui Gérard Depardieu…
Cindy Crawford povestește cum a schimbat-o mariajul cu Richard Gere
Cindy Crawford (57 de ani) s-a căsătorit cu Richard Gere (74 de ani) la vârsta de doar 22…
Power Couples – Regele Charles și Camilla, alături de Emmanuel și Brigitte Macron
Regele Charles III, alături de Regina Camilla, se află zilele acestea într-o vizită oficială în Franța, unde îl…
„Obiectivul ar trebui să fie găsirea unui echilibru în care designerii și AI-ul conclucrează”, spune Isabel Regino, Senior Brand Strategist & Marketing Manager
„AI nu este un substitut pentru creativitatea umană, imaginație și gândire critică” crede Isabel Regino, Senior Brand Strategist…
10 lucruri pe care nu le știai despre Sophia Loren (în afară de faptul că azi împlinește 89 de ani)
Câștigătoarea premiului Oscar, celebra actriță Sophia Loren a împlinit 89 de ani, astăzi, pe 20 septembrie. După lansarea,…
Jennifer Aniston: ”Arăt mai bine acum decât la 20 de ani!”
Jennifer Aniston a acordat un interviu despre rutina ei de fitness, pe care o compară cu cea din…
Shannen Doherty, Brenda din Beverly Hills, 90210, în lacrimi
O parte dintre vedetele serialului pentru adolescenți extrem de popular în anii ’90, Beverly Hills, 90210 s-au reunit…
Upgrade Education, consiliere educațională pentru elevii care vor să studieze la universități de top din străinătate (P)
Upgrade Education este o firma de consiliere educațională care oferă sprijin elevilor care își doresc să studieze la…
Irina Bossy Ghica: Anul acesta, Karpatia Horse Show aduce puncte de calificare la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.
Irina Bossy Ghica, stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, este moștenitoarea domeniului Cantacuzino de…