Laetitia Casta (43 de ani) este una dintre cele mai cunoscute actrițe franceze. Fostul model s-a reorientat către cinematografie și teatru și are în această perioadă trei noi filme gata de lansare – Him, de Guillaume Canet, La Croisade, de Louis Garrel și Le Milieu de l’horizon, de Delphine Lehericey, despre care a acordat un interviu în care detaliază rolul său, o tânără femeie din 1976, care trăiește la o fermă alături de soțul și de fiul ei și care începe o relație toridă cu o femeie divorțată, rol interpretat de actrița Clémence Poésy. Filmul are lansarea pe 20 octombrie.
Despre rolul ei, Nicole
”M-a emoționat povestea lui Nicole, această femeie care trăiește în două universuri – acela al mamei, casnica, femeia de familie – și cel al femeii care își dorește emanciparea, care vrea să fie modernă. Acțiunea filmului se petrece în 1976 și multe s-au schimbat de atunci, dar tot mai am impresia că încă ne luptăm pentru libertatea noastră, noi, femeile. Totul e fragil. Mai sunt multe de făcut. Nicole are un soț violent și decide să plece de la fermă, mai ales că se simte respinsă emoțional și de fiul ei. De ceea decide să plece, ca să-i dea fiului ei timp și spațiu să proceseze ceea ce simte. Acest lucru poate părea înfiorător – o femeie care își abandonează copilul – dar e, de fapt, un gest lispit de egoism. Viziunea asupra mamei trebuie să se schimbe. O mamă nu trebuie redusă la calitatea de femeie care trebuie să stea cu copiii ei toată viața și care să fie trup și suflet alături de familie. Am fost prea mult timp expuși și obișnuiți acestei viziuni maternale care, în opinia mea, e o nedreptate absolută”, declară Laetitia Casta pentru Vogue Paris.
”Clémence a fost alegerea ideală apentru rolul Cécile – fata de la oraș care vine la țară. Are ceva special, ceva elegant și delicat în același timp. O cunoșteam după nume, dar n-o mai întâlnisem până acum. Îmi aduc aminte cu plăcere se scenele filmate de noi două… ”, adaugă Laetitia Casta pentru Vogue Paris.
Actrița n-a mai lucrat până acum decât cu alți doi regizori. Întrebată de colaborarea ei cu regizoarea elvețiană Delphine Lehericey și despre diferența dintre a lucra cu regizori bărbați sau femei, Laetitia spune:
”Depinde de persoană, dar trebuie să recunosc că am fost puțin dezamăgită. Mă așteptam să fie extraordinar. Dar, într-un final, e același lucru… iar asta e bine! O femeie poate fi la fel de bună sau de stupidă precum un bărbat. Nu există nicio diferență.”
”Visez la o nouă provocare”, adaugă Laetitia despre ceea ce așteaptă de la viitor. ”Îmi place să fiu provocată, să fiu nevoită să ma autodepășesc. De aceea am și ales această meserie, ca să experimentez cele mai intense lucruri.
Despre cea mai bună experiență cinematografică
Sunt filme care te marchează, care te supără, care te transformă… mă gandesc la filmele lui Fellini Bergman, Truffaut …
Fețe noi de urmărit
În urmă cu câteva zile, mi-a atras atenția o figură, cea a modelului Vivienne Rohner. Are un chip magnific, foarte ”cinamtografic”.
Foto: Hepta, PR
Interviu: Inteligența artificială în dialog cu Iulia Ionescu
De această dată, Iulia Ionescu, realizatoarea celei mai urmărite emisiune de tehnologie din România, a stat de vorbă…
Ce filme și seriale vedem în decembrie pe platformele de streaming
Cel mai bun plan pentru decembrie? Filme bune, seriale noi, ciocolată caldă, lumânări parfumate, zăpadă, turtă dulce și…
Horoscopul lunii decembrie 2023
Astrologul Anca Stoica ne prezintă previziunile astrale pentru luna decembrie 2023. Capricornii acordă timp relaxării, iar Taurii se…
Vacanța de vis, așa cum o vede echipa A List
La ce visează fetele din redacția A List Magazine pentru ziua când bugetul de călătorie va fi fără…
Bucură-te împreună cu întreaga familie, în mini-vacanța de 1 Decembrie, de super filme și seriale de la Disney+!
Începutul lunii decembrie reprezintă startul perioadei festive, când totul este îmbrăcat în sărbătoare, când poveștile magice și decorurile…
Jennifer Lopez își lansează un nou album după o pauză de zece ani
La o distanță de zece ani de la lansarea ultimului ei album, Jennifer Lopez revine în peisajul muzical…
Heidi Klum și Leni, mamă și fiică, în lenjerie intimă festivă
Heidi Klum (50 de ani) și fiica e în vârstă de 19 ani, Leni, revin cu noi imagini…
Cele mai bune destinații de Revelion din Europa. Tu unde petreci noaptea dintre ani?
Vrei să începi un an nou, într-un loc cu totul și cu totul nou? Îți prezentăm lista cu…
Rămâi în formă peste iarnă! Iată 5 obiceiuri care duc la creșterea în greutate în sezonul rece
Iată care sunt lucrurile pe care ar trebui să le eviți pentru a nu câștiga în greutate peste…
S-a deschis oficial expoziția-manifest Monica Lovinescu, ”Vocea care ni s-a dat”
Expoziția „Monica Lovinescu.Vocea care ni s-a dat”, creată pentru a celebra 100 de ani de la nașterea celei…