Monica Cismaru ∙ January 9, 2020 ∙ 5 min read

 

turism romania

Prestigioasa publicație britanică The Guardian a realizat un clasament al celor mai bune destinații turistice pentru anul 2020, care promovează conservarea naturii și dezvoltarea proiectelor comunitare. Astfel, România se numără printre destinațiile recomandate spre a fi vizitate în anul care tocmai a început, alături de țări precum Marea Britanie, Elveția, Danemarca, Suedia, Italia, Slovenia, Austria, Irlanda, Scoția sau Portugalia.

România este recomandată spre a fi bifată în vacanțele ce vor urma datorită biodiversității sale. Astfel, țara noastră este descrisă ca fiind unul dintre cele mai bune locuri pentru a vedea animale sălbatice în mediul lor natural și este creditată cu șanse mari de a reface fondul forestier și populația de animale sălbatice aflate pe cale de dispariție, cum ar fi bizonii (zimbrii).

Nu trebuie să te duci până în Africa pentru un safari – România este unul dintre cele mai bune locuri din Euorpa pentru a observa mamifere de talie mare în mediul lor natural. Țara are șapte milioane de hectare de pădure – o proporție semnificativă fiind constituită din păduri seculare, virgine – și găzduiește cea mai mare populație de urși bruni, lupi și râși din Europa.

Printre organizațiile care se ocupă de protejarea pădurilor și a animalelor sălbatice se numără și Fundația Conservation Carpathia (FCC), care are planuri mari de a crea cel mai mare parc natural forestier din Europa. Concentrându-se pe refacerea pădurilor distruse și pe mărirea ecosistemului, FCC a lansat recent un program de ecoturism, care include și urmărirea uilor în mediul lor natural. FCC a construit patru adăposturi pentru animalele sălbatice și instruiește ghizi tursitici pentru excursii specifice. FCC mai dezvoltă și un program pe patru ani de reintroducere în fauna Munților Făgăraș a bizonilor, în parteneriat cu ProPark Foundation for Protected Areas și Conservation Capital. Primele animale vor fi eliberate în sălbăticie în această primăvară.

În afară de faptul că localncii vor beneficia direct de pe urma dezvoltării turistice, reintroducerea bizonului (specie ce a disparut în urmă cu 200 de ani) în fauna românească va contribui și la creșterea biodiversității. Colaborarea dintre Rewilding Eurpe și WWF România a dus la derularea unui proiect – Life Bison – care a eliberat deja 60 de animale în Munții Țarcu și Poiana Ruscă și vor mai urma anul acesta. Vacanțele care includ observarea de bizoni din această zonă sunt oferite de European Safari Company. Un pachet de două nopți costă 299 de euro, care include mese și excursii cu ghid. Bison Hillock Association, organizație implicată, de asemenea, în proiect, oferă excursii asemănătoare, care includ și cățărări pe munte, ciclism sau sejururi de odihnă. În timp ce România se confruntă cu defrișări ilegale masive, ecoturismul crește încet și sigur. ”Avem parte de multe provocări, dar ecoturismul crește în mod organic aici și se deschid multe mici afaceri etice, care implică angajarea localnicilor și vânzarea de produse tradiționale, fapt ce face ca banii strănși să rămână și să circule în comunitate”, spune Andrei Blumer, președintele Asociației de Ecoturism din România.

În Delta Dunării, noi proiecte de conservare includ reintroducerea bivolului indian în Insula Ermakov. ”Avem o natură și o viață sălbatică uimitoare, oferim experience unice în Europa”, a mai menționat Blumer.

Printre celelalte destinații europene amintite de clasamentul The Guardian se mai numără Slovenia – ca destinație ideală pentru green cycling și drumeții montane, Goteborg, Suedia, ca destinație urbană ”verde”, lucru remarcabil reușit de al doilea oraș industrial al Suediei, care ajuns în topul destinațiilor sustenabile.

Val di Vara, Italia – localitate situată în nord-vestul Italiei, unde, grație unui primar vizionar, localnicii au început să se conectreze pe producția de bunuri organice, iar acum întreaga localitate formeaza un biodistrict.

Flims Laax Falera, Elveția

Regiunea din estul Elveției adăpostește situl UNESCO Sardona, dar se remarcă mai ales prin faptul că, din 2010, stațiunea a început un amplu proces prin care intenționează să devină prima destinație de schi din lume fără nicio emisie de carbon.

Menorca, Spania

Localnicii și-au dat seama la timp că o abordare eco a turismului e obligatorie pentru a evita supradezvoltarea zonei, aspect care a afectat negativ coasta spaniolă a Mediteranei. Biosferă UNESCO din 1993, insula oferă plaje cu ape cristaline, o cultură locală bogată și o gastronomie unică. Initiațivele de conservare a spațiului sunt sustinute de taxele turistice.

Alte destinații menționate: Copenhaga – Danemarca, Viena – Austria, Finlanda, Portugalia, Anglia, Scoția, Irlanda.

 

Foto: WWF

Related Posts

Cele mai bune destinații pentru iubitorii de mâncare în 2024

Călătoriiile înseamnă testarea tuturor simțurilor, inclusiv pe cel al gustului. Iată care sunt cele mai apreciate destinații pentru…

HMD Skyline – un telefon pentru toate persoanele creative

Telefonul e BFF-ul nostru, mereu cu noi la bine și la rău, nu? Căutăm întotdeauna noutăți și ne…

Kylie Minogue revine cu un nou album și cu un turneu mondial

La 56 de ani, Kylie Minogue are mai multă energie ca niciodată. Artista australiană anunță lansarea unui nou…

Oana Tache: ”Cursurile de educație financiară, marketing, leadership și afaceri europene ar trebui predate la liceu”.

Pe Oana o cunosc de-o viață. O știți și voi, mai întâi de la Abracadabra, apoi de la…

Top 3 legume de toamnă, cu efecte benefice pentru piele

Adaugă aceste trei legume în dieta ta din această toamnă și vei observa schimbări în bine și pentru…

Demi Moore, alături de cele trei fiice la premiera noului ei film, ”The Substance”

Demi Moore (61 de ani) a avut o apariție de senzație la premiera celui mai recent film în…

Trezește-te! E timpul să dormi!

O parte din echipa Alist Magazine a participat recent la un eveniment IKEA și a stat de vorbă…

Ploom la UNTOLD: magie în roșu 

Experiențe imersive deosebite, discuții îndrăznețe despre modă, trenduri, artiști și muzică, invitați speciali și o colecție de piese…

Naomi Campbell se lansează în afaceri în Dubai

Naomi Campbell (54 de ani) depășește granițele Occidentului și se îndreaptă spre Orient, într-o inițiativă antreprenorială nouă. Modelul,…

Cher, în deschiderea Victoria’s Secret Fashion Show

Cher va urca pe scenă pe 15 octombrie și va deschide prezentarea de modă Victoria’s Secret în calitate…