Kate Middleton a publicat un anunț pe pagina de Instagram a familiei regale- The Prince and Princess of Wales- prin care își cere scuze că a editat fotografia lansată cu ocazia Zilei Mamei, sărbătorită în Marea Britanie duminică, 10 martie.
”La fel ca alți fotografi amatori, câteodată mă joc cu editarea foto. Aș vrea să-mi cer scuze pentru orice confuzie apăruta după lansarea fotografiei de familie pe care am publicat-o ieri. Sper că toți cei care au sărbătorit Ziua Mamei au avut parte de o zi frumoasă. C”, a scris Kate Middleton, Prințesa de Wales.
Până la apariția scuzelor prezentate de Kate, presa și opinia publică au vuit din cauza supozițiilor asupra fotografiei, cum că aceasta ar fi editată digital, supoziții confirmate acum de Prințesă.
Palatul Kensington este presat să ofere lămuriri despre o fotografie lansată de Ziua Mamei, sărbătorită în Marea Britanie pe 10 martie, în care apar Kate, Prințesa de Wales, alături de cei trei copii ai ei: Prinții George, Charlotte și Louis.
Cele mai mari agenții de presă din lume au decis să retragă din arhive fotografia publicată de Palatul Kensington cu ocazia Zilei Femeii, în care apare Kate Middleton, Prințesa de Wales, alături de copiii ei, pe motiv că ar fi editată.

Prințesa de Wales n-a mai apărut în public de la Crăciun, iar la mijlocul lunii ianuarie, a fost supusă unei operații abdominale programate și a anunțat că va rămâne în convalescență până la Paștele Catolic, din data de 31 martie, și că nu-și va mai lua niciun angajament public.
Palatul Kensington a fost ”somat” de public și de marile agenții de presă, printre care se numără Reuters, AP, Getty și AFP, să ofere explicații suplimentare legate de fotografia cu pricina, despre care se credea că ar fi fost editată, că s-ar fi folosit inteligența artificială la realizarea ei și că nu ar reflecta pe deplin realitatea. În fotografie, Kate apare zâmbitoare și într-o formă fizică perfectă alături de copii, la fel de zâmbitori. Presa și publicul acuză casa regală că ar încerca să manipuleze opinia publica prin lansarea imaginii și că Prințesa, de fapt, nu s-ar afla într-o formă atât de bună și că ascunde realitatea.

Fotografia semnată de Prințul William și lansată de Ziua Mamei a fost bănuită încă de la început că ar fi fost editată digital, în urma suspiciunilor semnalate de public, care a observat mai multe neregularități în imagine.
Printre cele mai ”flagrante erori” din fotografie, publicul a remarcat lipsa verighetei de pe degetul lui Kate, fusta blurată purtată de Charlotte și bucata parțial lipsă de la o mânecă, dar și fermoarul strâmb al lui Kate.
Fotografia buclucașă încă figurează pe platformele oficiale de social media ale Monarhiei Britanice, iar Palatul Kensington n-a facut până acum niciun comentariu legat de aspectele semnalate de public și de presă.
Unul dintre comentatorii pe subiecte regale britanici, citați de Daily Mail, spune că ”Acest lucru e dăunător pentru casa regală. Ar fi trebuit să știe că va exista un interes major în orice imagine lansată în care apare Kate. Problema e că de-acum oamenii vor pune la îndoiala orice ar mai spune casa regală și nu vor mai avea încredere când mai emit care un anunț sau vreo noutate legată de starea de sănătate a lui Kate”.

Una dintre cele mai mari agenții de presă din lume- Associated Press, a retras imaginea din arhivă, motivând acțiunea astfel: ”La o analiză mai amănunțită, reiese că sursa a modificat imaginea.” Un purtător de cuvânt al agentiei a declarat pentru The Telegraph că fotografia arată ”neconcordanțe în alinierea mâinii stângi a Prințesei Charlotte”.
La rândul ei, agenția AFP a spus că n-a avut de ales și a retras poza din arhivă: ”Am fost nevoiți să retragem fotografia din arhivă. Din cauza unei probleme de ordin editorial, această fotografie făcută de Prințul de Wales a fost retrasă… și nu mai poate fi folosită sub nicio formă. Vă rugăm s-o stergeți, să n-o folosiți sub nicio formă și s-o ștergeți și din servere.”
Foto: Hepta
”Bridgerton”, povestea continuă – Primele imagini din sezonul 4
Serialul de succes ”Bridgerton” continuă cu sezonul al patrulea, iar primele imagini au fost lansate printr-un eveniment exclusiv…
Câștigătorii premiilor BAFTA 2025- Sebastian Stan, întrecut de Adrien Brody
Cea de-a 78-a ediție a Premiilor Academiei Britanice de Film (BAFTA) a avut loc duminică seara, la Royal…
Fabulosul cadou secret al lui David Beckham pentru Victoria
Unul dintre cadourile fabuloase făcute de David Beckham pentru soția sa, Victoria Beckham, a fost dezvăluit recent într-o…
Horoscopul săptămânii 17 – 23 februarie 2025
Astrologul Anca Stoica ne prezintă horoscopul săptămânii 17-23 februarie 2025. Iată ce prezic astrele pentru fiecare zodie! Berbec…
Irina Rimes lansează piesa: „Să nu uiți cât te-am iubit”
Am să țin minte cât nu m-ai iubit… „Să nu uiți cât te-am iubit” este piesa care a…
Prăjitură cu dovleac și nucă crocantă. Rețetă recomandată de Adi Hădean
Rețeta de astăzi, această plăcintă cu dovleac și nuci caramelizate, este ușor atipică, dar ușor de făcut. Chef…
Deva Cassel, fiica Monicăi Bellucci, va juca în ”Fantoma de la Operă”
Deva Cassel (20 de ani) își construiește încet și sigur o carieră solidă în modă, dar mai ales…
5 filme ”fierbinți”, de urmărit în cuplu, de Valentine’s Day
Dacă vreți să vă petreceți o seară romantică în cuplu acasă, de Valentine’s Day, pentru a mai încinge…
Jaden Smith nu este „fostul toxic” al lui ROSÉ
Într-un interviu luat sub presiunea detectorului de minciuni, cântăreața BLACKPINK a infirmat zvonurile despre relația ei de iubire…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu cele mai noi lansări și campanii. Iată ce ne-a…