Monica Cismaru ∙ July 17, 2020 ∙ 1 min read

 

printesa beatrice nunta

Prințesa Beatrice (31 de ani), nepoata Reginei Elizabeta a II-a a Regatului Unit, s-a căsătorit astăzi, în secret, pe domeniul Windsor, cu logodnicul ei, italianul Edoardo Mapello Mozzi (37 de ani), un dezvoltator imobiliar miliardar.

 

Nunta Prințesei Beatrice și a lui Edoardo Mapelli Mozzi fusese programată inițial în data de 29 mai, dar a fost amânată din cauza izbucnirii pandemiei de Coronavirus. Ceremonia religioasă ar fi trebuit să aibă loc la capela regală St James din Londra, iar petrecerea – în curtea Palatului Buckigham. Se pare că nunta a avut loc la Royal Chapel of All Saints din Windsor, iar la ceremonie au participat, pe lângă parinții mirilor, și Regina Elizabeta a II-a, alături de Ducele de Edinburgh, Prințul Philip. Aceasta este prima ieșire în public a cuplului regal, de la instalarea stării de carantină din Marea Britanie, acum, odată ce măsurile de siguranță s-au mai relaxat.

printesa beatrice nunta

În prezent, conform regulilor pe timp de pandemie, în Marea Britanie sunt permise nunțile cu maximum 30 de invitați și nu se știe încă cine a mai fost prezent la nunta princiară.

Soțul prințesei Beatrice este un apropiat al familiei acesteia. Tatăl lui Edoardo este contele Alessandro Mapelli Mozzi, fost schior olimpic. Beatrice și Edoardo formează un cuplu din 2018 și s-au logodit în luna septmebrie a anului trecut. Edoardo Mapelli Mozzi are un fiu dintr-o relație anterioară – Christopher, alintat Wolfie.

Foto: Hepta

Related Posts

Ce aduce nou Gala Premiilor Gopo 2024. Cine sunt vedetele așteptate pe covorul roșu luni, 29 aprilie

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a 18-a ediție…

A apărut primul ceas parfumat din lume

Cum ar fi să porți o bijuterie cu utilitate și parfumată? Culmea cochetăriei! Vacheron Constantin lansează un item…

Călătorii în adâncul sufletului – EMAA și noul său album – ,,f r a t e l e. a b i s”

EMAA prezintă “f r a t e l e. a b i s” – un album ca o…

Coffee Time! Interviu cu Cezara Carteș

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii! KIKO MILANO a deschis primul…

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

The Fall Guy, filmul în care joacă pentru prima dată împreună Ryan Gosling și Emily Blunt

După ce la Premiile Oscar de anul acesta Ryan Gosling și Emily Blunt au fost concurenți, în filme…

Jon Bon Jovi își recunoaște infidelitatea față de soția sa, cu care e căsătorit de 34 de ani

Jon Bon Jovi (62 de ani) și soția lui, Dorothea, sunt căsătoriți de 34 de ani și se…

Prinții de Wales, William și Catherine, sărbătoresc ziua mezinului lor, Louis

Louis, cel mai mic dintre copiii Prinților de Wales, William și Catherine, împlinește azi șase ani. O fotografie…

Irina Shayk dezvăluie rutina ei de skincare, cu metode moștenite de la mama ei

Irina Shaik (38 de ani) este una dintre cele mai râvnite femei din lume și totodată una dintre…