„Negru de supărare”, „roșu de furie”, „alb ca varul” – culorile nu sunt doar parte din lumea care ne înconjoară, ci fac parte și din lumea noastră interioară, mai mult decât realizăm. Atunci când le numim, când le purtăm, când le invităm în casele noastre, ele ne ajută să transmitem ce simțim și cum ne simțim.
Text de Emma Diță (@missonionexquisitefinds)
Pentru o persoană cu o garderobă în proporție de 80% neagră, interesul pentru culori poate părea straniu. Dar pe mine mă fascinează poveștile și trebuie să recunosc că nu am mai citit de mult timp povești atât de fascinante precum cele din cartea Culorile și viața lor secretă, de Kassia St. Clair (disponibilă în librării, editura Baroque Books and Arts). Aceste personaje improbabile ascund istorii curioase, întortocheate, fabuloase, ce pornesc uneori cu sute, poate chiar mii de ani în urmă și încă se mai scriu.

Printre cele 75 de nuanțe care apar în carte se numără culori care au pornit războaie; culori care au trăit exclusiv printre oameni cu sânge albastru, ca mai apoi să cadă în dizgrație; culori descoperite accidental și culori misterioase ale căror origini nu se cunosc nici în prezent; culori bipolare care în timp și spațiu au exprimat lucruri contrarii; culori ce au îmbogățit sau au falimentat oameni, regiuni, țări; culori care calmează și culori care incită; culori care au fost interzise prin lege sau culori care au otrăvit sute de mii de oameni și au scăpat nepedepsite.
Kassia St. Clair, ce scrie de aproape zece ani despre culori pentru revista Elle Decoration din UK, vorbește despre toate ca despre niște oameni cu destine demne de genul de filme biografice ce iau premii la festivalurile de film independente. Citind-o, m-am trezit imaginându-mi cine ar juca cel mai bine aparent plictisitorul bej, galbenul imperial sau ultramarinul muză a marilor artiști, controversatul absint și chiar negru mummy. Nu mi-am propus să fac o recenzie a acestei cărți, în primul rând pentru că nu cred că mi-ar ieși. Este fix genul de carte ce-mi pare imposibil de sumarizat. Fiecare pagină este copleșită de date, detalii și descoperiri, încât ar necesita să fie studiată, nu doar citită, pentru a o distila.
Am adunat însă câteva dintre cele mai surprinzătoare sau impresionante descoperiri și povești din cele peste 250 de pagini, genul de informații care pot înlocui cu multă demnitate schimburile banale despre vreme cu orice persoană m-aș vedea nevoită să conversez inopinat.
Cum percepem culorile?

Se poate spune că percepem un obiect ca fiind fix culoarea care nu este, întrucât ochiul nostru primește și interpretează tocmai lungimile de undă respinse de respectivul obiect.
Deși albul și negrul sunt considerate nonculori, prima pentru că respinge undele de lumină, iar a doua pentru că le absoarbe, în realitate nu există o nuanță de negru care să absoarbă lumina în totalitate, astfel încât toate variantele cunoscute pot fi numite culori. Aurul, argintul și alte metale au în compoziția lor electroni mobili, iar aceștia sunt cei care le dau strălucirea. De-a lungul timpului, noi pigmenți și culori au fost extrași sau prelucrați, printre altele, din plante, din insecte, din metale sau din minerale – anorganice, precum pietrele prețioase, sau organice, precum fildeșul, din foc și chiar din mumii umane.
Albastrul este cea mai rară culoare în natură, dar în același timp este și cea mai populară culoare în lume. Într-un studiu desfășurat în zece țări de pe patru continente, albastru a fost ales drept preferat de către majoritatea oamenilor.
În vechime, amestecarea culorilor galben și albastru pentru a crea culoarea verde era considerată tabu, chiar interzisă prin lege, și pedepsită inclusiv cu exilul. Introducerea pigmenților colorați în pictură a fost considerată inițial de către unii critici ca fiind un artificiu ce urma să afecteze calitatea și valoarea acestei arte.
Pigmentul galben folosit de V an Gogh pentru faimoasele sale picturi cu floarea soarelui – galben crom – se închide la culoare cu trecerea timpului, practic acestea „ofilindu-se” încet-încet pe pauză.
Culorile în istorie și artă
De-a lungul timpului au existat legi care au interzis purtarea anumitor culori de către unele categorii de oameni, restricționând, spre exemplu, galbenul, movul și roșul, printre altele, familiilor regale sau elitei.
Negrul este considerat o culoare la modă încă din anii 1500, oricât de cool mi-ar plăcea mie să cred că este outfit-ul meu zilnic all-black, devenit deja uniformă.
Poate cea mai semnificativă descoperire pe care eu am făcut-o recent despre culori, menționată și în această carte, a fost să aflu că cel puțin unele dintre statuile clasice ale Greciei Antice nu au fost albe, așa cum le știm noi, ci pictate în nenumărate culori vii menite să le „aducă la viață“. Albul imaculat al marmurei, ce pare incontestabil și este atât de admiratîn istoria recentă, este rezultatul secolelor în care vopseaua ce-l acoperea a avut timp să se degradeze, să se descompună, să dispară. Aceasta a fost una dintre cele mai mari probleme în istoria secretă a culorilor – găsirea celor
mai intenși și rezistenți pigmenți. Inventatori, chimiști, botaniști și entomologiști, pictori, artiști, mici și mari comercianți, regi și regine – cu toții și mulți alții au investit timp și bani pentru a susține viața și evoluția culorilor.
Așadar, data viitoare când Pantone anunță culoarea anului, aș prefera să ne spună câte ceva și despre istoria ei, în locul descrierilor abstracte și semi-inteligibile și a supozițiilor și previziunilor de multe ori forțate care ar trebui să ne facă să adoptam Very Peri drept culoarea lui 2022. Voi ce culoare ați încorona „culoarea anului“?
Foto: Unsplash
Interviu: Inteligența artificială în dialog cu Iulia Ionescu
De această dată, Iulia Ionescu, realizatoarea celei mai urmărite emisiune de tehnologie din România, a stat de vorbă…
Ce filme și seriale vedem în decembrie pe platformele de streaming
Cel mai bun plan pentru decembrie? Filme bune, seriale noi, ciocolată caldă, lumânări parfumate, zăpadă, turtă dulce și…
Horoscopul lunii decembrie 2023
Astrologul Anca Stoica ne prezintă previziunile astrale pentru luna decembrie 2023. Capricornii acordă timp relaxării, iar Taurii se…
Vacanța de vis, așa cum o vede echipa A List
La ce visează fetele din redacția A List Magazine pentru ziua când bugetul de călătorie va fi fără…
Bucură-te împreună cu întreaga familie, în mini-vacanța de 1 Decembrie, de super filme și seriale de la Disney+!
Începutul lunii decembrie reprezintă startul perioadei festive, când totul este îmbrăcat în sărbătoare, când poveștile magice și decorurile…
Jennifer Lopez își lansează un nou album după o pauză de zece ani
La o distanță de zece ani de la lansarea ultimului ei album, Jennifer Lopez revine în peisajul muzical…
Heidi Klum și Leni, mamă și fiică, în lenjerie intimă festivă
Heidi Klum (50 de ani) și fiica e în vârstă de 19 ani, Leni, revin cu noi imagini…
Cele mai bune destinații de Revelion din Europa. Tu unde petreci noaptea dintre ani?
Vrei să începi un an nou, într-un loc cu totul și cu totul nou? Îți prezentăm lista cu…
Rămâi în formă peste iarnă! Iată 5 obiceiuri care duc la creșterea în greutate în sezonul rece
Iată care sunt lucrurile pe care ar trebui să le eviți pentru a nu câștiga în greutate peste…
S-a deschis oficial expoziția-manifest Monica Lovinescu, ”Vocea care ni s-a dat”
Expoziția „Monica Lovinescu.Vocea care ni s-a dat”, creată pentru a celebra 100 de ani de la nașterea celei…