A List Magazine ∙ June 26, 2023 ∙ 7 min read

Vara lui 2023 dovedește că eleganța discretă și negrul minimalist pot avea un impact la fel de mare ca piesele strălucitoare sau combinațiile florale remarcabile. Acest sezon a marcat  revenirea simplității în garderoba noastră de zi cu zi și dovedește că eleganța simplă este culmea luxului. Dacă designerii propun combinații potrivite pentru orice gust și siluetă, IQOS completează ținutele cu accesoriul potrivit oricărei personalități. Cel mai inedit dintre ele, IQOS ILUMA, a pătruns în această vară și pe piața din România.

Luxul discret

Gata de vacanță? La fel sunt și designerii, care au ales în acest sezon nuanțele apusului de soare pe care-l poți privi de pe plajă. Podiumurile sunt pline de palete care îmbină armonios roșu, galben sau portocaliu și care induc senzația de calm și de relaxare. Tendința în nuanțe ombre a pornit de la Milano, cu designeri printre care Ferragamo sau Etro. Aceleași note se regăsesc și în variantele monocromatice și texturile stratificate propuse de IQOS ILUMA PRIME: gold khaki și bronze taupe se echilibrează cu obsidian black, jade green. IQOS ILUMA propune cinci alternative inspirate de natură: pebble beige, pebble grey, moss green, sunset red și azure blue sunt perfecte pentru vara aceasta.

iqos iluma

Inflorescențele 3D

Ce ar fi vara fără florile ei colorate? Imprimeurile florale au lăsat sezonul acesta locul florilor îndrăznețe, tridimensionale. Florile trec la următorul nivel cu modele 3D care ies literalmente în evidență. Răsărite fizic în topuri, fuste și rochii, florile au devenit mult mai tactile decât în sezoanele trecute, sub forma unor aplicații sau structuri din țesătură. Aceasta va fi, de altfel, una dintre cele mai mari tendințe de modă din toamna lui 2023, ceea ce o face o investiție excelentă pentru orice garderobă. Designerii, printre care Loewe, Carolina Herrera și Roksanda, s-au jucat cu proporțiile, cu trandafirii supradimensionați și cu florile de anthurium pentru a crea siluete statement. Designul în relief discret cu detalii 3D al noului IQOS ILUMA PRIME completează desăvârșit o astfel de ținută, căreia îi va sublinia eleganța prin simplitatea liniilor.

Sezonul transparenței

Ținutele de noapte nu mai sunt doar pentru dormit. Este sezonul transparenței, iar materialele diafane au apărut pe toate podiumurile. Designerii au combinat fuste și rochii din tul transparent cu lenjerie intimă și logouri vizibile, așa cum vedem la Molly Goodard sau Miu Miu. Desigur, poți opta oricând pentru piese semi-transparente în timpul zilei. E o trecere completă de la glamourul scump, care a dominat spațiul în ultimele câteva sezoane, către o abordare mai discretă care îmbrățișează nuditatea într-un mod subtil și rafinat. În acest sezon, designerii s-au inspirat din cămășile de noapte și neglije-urile de damă pentru a-și crea colecțiile prêt-à-porter. La Christopher Kane, JW Anderson și Burberry, dantela a fost folosită pentru a tăia tivurile rochiilor și fustelor din mătase moale, în timp ce Prada a debutat cu rochii transparente cu inserții de dantelă în jurul gâtului. Asemenea acestui guler de dantelă sunt inelele metalice care vin în setul de accesorii pe care îl propune noul IQOS ILUMA. Poți alege să combini culorile și texturile în funcție de alegerile vestimentare pe care le faci pentru orice ținută în această vară, indiferent dacă decizi să le porți într-o zi pe plajă sau la o cină romantică.

iluma

Strălucirea magică

S-ar putea să te surprindă, însă negrul din cap până în picioare este în fruntea tendințelor pentru vară. Indiferent de sezon, pur și simplu nu poți să dai greș cu negrul. Asta nu înseamnă că piesele strălucitoare sunt ignorate. Podiumurile strălucesc de paiete, franjuri și cristale la o nouă gardă de designeri care dă tonul în spațiul vestimentației de seară. Totuși, moda pare să fie vrăjită, în plus, și de argintiul strălucitor. Mai puțin evident decât aurul, dar mai îndrăzneț decât negrul, este cea mai potrivită opțiune pentru luxul discret propus de paietele argintii ale lui Michael Kors. Franjurile au câștigat și ele teren la Jil Sander, unde fustele metalice cu franjuri au creat siluete statement, în timp ce Victoria Beckham a adăugat franjuri rochiilor mini. La Proenza Schouler franjurile strălucitoare se legănă în decolteul crop-top-urilor, iar Jonathan Simkhai a folosit detaliul de pe tivul rochiilor ornamentate.

Strălucirea metalică se regăsește și în accesoriile noului IQOS ILUMA, potrivit cu spiritul îndrăzneț al iubitorilor de experimente surprinzătoare. Alege-l pe cel potrivit și transformă-l în detaliul care va atrage atenția tuturor.

Confortul casual

Blugi albaștri, top alb, cămașă de flanel – unul dintre look-urile mai subtile de la Bottega Veneta care a incendiat Instagram-ul. Sigur, a fost purtat de Kate Moss, pentru care o apariție pe podium în zilele noastre e un eveniment în sine. Dar este totuși surprinzător că acest „casual confort”, așa cum l-a numit designerul Matthieu Blazy după show, poate fi considerat una dintre referințele cheie pentru tendințele modei în 2023. Peste jumătate dintre designeri au folosit denimul în colecțiile acestui sezon. Dar țesătura a evoluat mult dincolo de simpla pereche de blugi care a consacrat-o. În acest sezon, am văzut cum Burberry a îmbinat piese din denim în straturi pentru a crea un look complet indigo, iar Givenchy a imprimat denim cu logo-ul mărcii, în vreme ce Blumarine a împodobit materialul cu capse.

Același confort casual este promisiunea pe care IQOS o respectă și cu noul model ILUMA, disponibil pe piața din România din 20 iunie. Exact la timp ca să-și facă loc în geanta de plajă care te va însoți în concediu vara asta.

       IQOS continuă să încurajeze spiritul creativ al consumatorilor și completează cele două modele cu o varietate de accesorii care permit multiple moduri de personalizare, potrivite pentru orice eveniment sau stare de spirit.

Cele două produse revoluționare sunt disponibile online și în magazinele din România, iar mai multe informații despre noile produse găsiți pe iqos.ro.

Material susținut de IQOS

IQOS nu este lipsit de riscuri. Eliberează nicotină, care provoacă dependență. IQOS este destinat adulților care altfel ar continua să fumeze sau să folosească produse cu nicotină.

Related Posts

Prințul William și Kate Middleton aniversează azi 13 ani de la nuntă

S-au scurs 13 ani de la nunta Prințului William cu Kate Middleton, eveniment urmărit de sute de milioane…

Haddaway lansează alături de Creator Records „Lift Your Head Up”, o piesă despre speranța în față adversității

Haddaway, artistul internațional cunoscut pentru hiturile sale care au definit generații, se alătură Creator Records într-o colaborare de…

Nicole Kidman, celebrată de Institutul American de Film

Nicole Kidman (56 de ani) a fost celebrată zilele acestea la Los Angeles de Institutul American de Film,…

Cele mai importante momente din istoria Jocurilor Olimpice

Când și cum au apărut Jocurile Olimpice, care au fost cele mai importante momente ale istoriei? În așteptarea…

De ce ne este greu să renunțăm? Arta de a renunța

Nu e ușor să renunți. Pentru că orice proces de renunțare este un proces de pierdere, iar acesta…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Ioana Borțan, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Alist Designers boutique: Află care sunt brandurile lunii mai 

Proiectul nostru special care susține activitatea designerilor și brandurilor locale, Alist Designers boutique, continuă în lua mai cu…

Russell Crowe va juca în remake-ul ”Exorcistul”

Filmul clasic de groază Exorcistul, lansat în 1973, are parte de un remake, ce va aparea în cinematografe…

Andrei Bănuță: „Pentru mine contează ce spun și ce simt atunci când cânt”

Melodiile lui se transformă instantaneu în hituri, ba chiar devin virale pe TikTok. Iar versurile și vocea lui…

Get the look: Ținuta lui Meg Ryan, recreată cu piese de la designeri români

Prezentă la o gală în urmă cu câteva zile, Meg Ryan a strălucit din nou în lumina reflectoarelor,…