Despre plăți într-o lume dominată de digital, despre tendințele în domeniul serviciilor financiare, despre sustenabilitate într-o industrie mereu în creștere, despre așteptările consumatorilor și programele de loialitate financiară am stat de vorbă cu Elena Dincă, Head of Sales for Financial Institutions, Merchants and Government Segments, Mastercard.
Sunteți Head of Sales for Financial Institutions, Merchants and Government Segments, Mastercard. Ce implică, mai exact, rolul dumneavoastră?
Sunt responsabilă de dezvoltarea şi consolidarea relaţiei cu partenerii Mastercard, atât cei tradiţionali, din industria financiar-bancară, cât şi cu cei non-bancari, precum comercianţii și sectorul administrativ. Obiectivele rolului meu se subscriu direcţiilor strategice ale Mastercard, precum îmbunătăţirea experienţei de plată, prin dezvoltarea şi lansarea tehnologiilor inovatoare care asigură consumatorului siguranţă, simplitate şi confort, precum şi încurajarea plăţilor electronice şi creşterea incluziunii financiare în România.
Ultimii ani au fost oarecum atipici pentru mai toată lumea. Cum a evoluat comportamentul consumatorului?
Pandemia a influențat stilul de viață și atitudinile consumatorilor, fiind un catalizator pentru dezvoltarea digitalizării, creșterea inovației și adoptarea metodelor de plată digitale. Din ce în ce mai mulți consumatori preferă experiențele digitale simple, rapide, în timp real și se așteaptă să cumpere ceea ce își doresc, când și cum își doresc. Iar rolul nostru este să facilităm acest lucru, să construim o economie digitală sustenabilă pentru toți consumatorii, indiferent unde se află.
Care sunt tendințele din domeniu? Spre ce servicii ar trebui să se orienteze beneficiarii serviciilor bancare?
Digitalizarea accesării serviciilor financiare este cu siguranță principala direcție de dezvoltare a industriei. Iar această direcție este strâns corelată cu integrarea principiilor ESG, pentru că tehnologia ne oferă posibilitatea de a fi mai sustenabili în alegerile pe care le facem, inclusiv atunci când vorbim de plăți. Observăm o preocupare pentru zona de customer experience, facilitarea unei experienţe de utilizare mai confortabilă, mai sigură, tranzacții simplificate, introducerea anumitor avantaje, precum programe de cashback, plăți instant, Buy Now Pay Later (BNPL).
Care sunt beneficiile pe care le oferă programul Premium Collection?
Nevoile clienților noștri sunt punctul de plecare pentru toate produsele și inițiativele destinate lor, astfel încât experiența de utilizare să fie personalizată și cu adevărat relevantă. Programul Mastercard Premium Collection este dedicat exclusiv posesorilor de carduri Premium din România, o categorie definită de stilul haute-living, cu standarde premium pentru toate produsele și serviciile pe care le accesează. Premium Collection oferă acces exclusiv la rețeaua de parteneri Mastercard de pe piața locală, de la modă și beauty, la delicatese culinare și cadouri, și cashback automat de până la 10% pentru fiecare plată efectuată la aceștia. Pentru a se bucura de aceste beneficii, deținătorii de carduri Mastercard Premium trebuie doar să își facă cont pe www.priceless.com și ulterior să își înregistreze cardul în Mastercard Premium Collection, în timp ce clienții care doresc să aibă acces la aceste avantaje, pot solicita un card Mastercard Premium eligibil.
Se vorbește din ce în ce mai mult despre sustenabilitate. Cum își implică Mastercard furnizorii și clienții în reducerea amprentei de carbon?
Prioritatea noastră este reducerea propriei amprente de carbon și dezvoltarea de produse și soluții digital first, inovații care susțin obiectivele globale de dezvoltare sustenabilă și care încurajează, totodată, companiile, autoritățile și miliarde de consumatori din rețeaua Mastercard să adopte un stil de viață sustenabil și să contribuie la conservarea mediului. Ne-am accelerat angajamentul de a atinge zero emisii nete până în 2040, iar până în 2028 ne propunem să eliminăm plasticul PVC nereciclat din producția asociată cardurilor de plată din rețeaua noastră globală. Din septembrie 2021, Sustainability Innovation Lab, situat în Stockholm, Suedia, este locul unde sunt dezvoltate produsele și soluțiile digitale oferite de Mastercard. Un astfel de exemplu este Mastercard Carbon Calculator, care le permite clienților să vadă amprenta de carbon estimată a tuturor achizițiilor lor și le oferă sfaturi despre cum să facă optimizări practice și simple, care să conducă la cheltuieli mai atente.
Mastercad este și inițiatorul Pricelles Planet Coalition. Cum a pornit acest demers și care sunt partenerii implicați în proiect?
Credem în principiul „force for good”, iar toate acțiunile companiei sunt construite astfel încât să contribuie la bunăstarea oamenilor și prosperitatea planetei. Prin intermediul Priceless Planet Coalition, apelăm la rețeaua noastră de parteneri și consumatori, astfel încât, împreună, să generăm un impact pozitiv și semnificativ asupra mediului. Lansat în ianuarie 2020, Priceless Planet Coalition Coalition reunește companii, comunități și consumatori în lupta împotriva schimbărilor climatice, prin plantarea a 100 milioane de copaci pe parcursul a cinci ani, alături de experții forestieri din cadrul Conservation International și World Resources Institute. Inițiativa urmărește regenerarea pădurilor în locurile cu cea mai mare nevoie și cu cel mai mare potențial să genereze un impact pozitiv asupra obiectivelor climatice, comunitare și de biodiversitate. Priceless Planet Coalition include acum peste 100 de parteneri la nivel global, inclusiv comercianți, fintech-uri și bănci, care se implică prin campanii de informare și donații.
Selena Gomez și logodnicul ei, Benny Blanco, își lansează primul album împreună
Selena Gomez (32 de ani) și logodnicul ei, Benny Blanco (37 de ani), își duc povestea de dragoste…
Leonardo DiCaprio revine cu un nou film- ”One Battle After Another”
După mai mult de un an de pauză de pe marile ecrane, Leonardo DiCaprio (50 de ani) revine…
Am testat în redacția A List Magazine funcțiile de rezistență la apă ale noilor telefoane OPPO Reno13 Series
Am avut ocazia să testăm în redacția A List Magazine noile telefoane OPPO Reno13 Series și am fost…
Cum își educă Beyoncé cei trei copii
Beyoncé povestește despre stilul de parenting adoptat pentru creșterea celor trei copii pe care îi are cu Jay-Z…
La 57 de ani, Nicole Kidman este cel mai bine plătită actriță din lume
Nicole Kidman este cel mai bine plătită actriță din lume, a dezvăluit Forbes, după ce publicația a contorizat…
Bruce Willis a împlinit 70 de ani
Bruce Willis a sărbătorit împlinirea vârstei de 70 de ani, alături de fosta soție, Demi Moore, și de…
Patrick Schwarzenegger și iubita lui, într-un pictorial pentru Kim Kardashian
Patrick Schwarzenegger și logodnica lui Abby Champion apar în cea mai nouă campanie publicitară a brandulului de lenjerie…
Cum arată și ce mai face actrița Tiffani Thiessen, la 51 de ani
Actrița, cunoscută mai ales datorită rolurilor din seriale precum Salvați de clopoțel și Beverly Hills, 90210, a povestit în…
A fost publicat testamentul lui Gene Hackman, iar copiii săi nu sunt menționați în document
Testamentul legendarului actor Gene Hackman a fost făcut public la câteva săptămâni după moartea sa. Ultima actualizare a…