Vlad Eftenie, fotograf: Cum să faci fotografii de impact pe rețelele sociale

Vlad Eftenie este unul dintre cei mai cunoscuți fotografi din România, care realizează imagini impresionante cu ajutorul telefonului mobil. Este autorul celor mai frumoase peisaje, iar lucrările lui sunt dovada vie că frumusețea poate fi găsită la orice pas și nu trebuie decât să ai răbdare s-o cauți.

În acest prim interviu dintr-o serie din trei părți, cu trei personalități distincte, află de la Vlad Eftenie cum poți face și tu fotografii  cu ajutorul telefonului mobil demne de un concurs de fotografie la nivel global, precum Next Image. 

Next Image 2020 este o competiție foto la nivel global, dedicată posesorilor de telefoane Huawei, care vor să se afirme prin fotografiile spectaculoase realizate cu smartphone-ul. Concursul foto le este dedicat atât profesioniștilor, cât și amatorilor, iar înscrierile au loc până la data de 31 iulie, ora 18:00.

Categorii concurs Next Image 2020

Faces/ Live Moments/ Good Night/ Near Far/ Hello, Life!/ Storyteller

Ce calități trebuie să aibă o fotografie reușită, în opinia ta?

În primul rând, nu ține totul doar de compoziție, de felul în care arată mâncarea din farfurie sau de modul în care te-ai machiat în acea zi. O imagine bună emoționează. Ca să emoționeze, trebuie să fie făcută cu emoție astfel încât de-aici pornește totul – să nu fotografiem mecanic, automat sau după rețete și clișee. Eu însumi, când nu simt ceva, mă las până simt și încerc, de aceea, să simt cât mai mult și cât mai des, astfel încât mă las emoționat și asta mă face vulnerabil. Apoi, e nevoie de anumite reguli de compoziție, de încadrare, alt secret este orizontul perfect – prima mare regulă pentru o fotografie curată, cuminte, așezată. Acum văd foarte multe fotografii de la mare pe retelele de socializare și, pe cuvânt, două din 100 dacă au orizontul drept. Le scapă oamenilor fix detaliul care ar fi adus echilibrul principal în fotografie. După aceea e bine să avem un centru de interes, să știm de ce am pozat, ce am pozat și ce vrem să comunicăm prin imagine și ajungem la elementul-cheie, factorul de storytelling, adică imagini care spun povești. Cum se naște povestea? Păi, asta știm din basmele de școală, din poveștile bunicilor de când eram mici. Este vorba de a comunica un fapt, o întâmplare cu sens, care să te absoarbă și care să te facă să fii interesat de subiect, să te facă să-ți dorești să fi fost acolo. De-abia atunci o fotografie devine interesantă. Alștminteri, este doar o imagine tristă care n-ajunge să comunice mare lucru. Telefonul a ajuns atât de inteligent în ziua de azi încât îți și spune dacă o imagine e bună sau nu îți zice cum să pozezi mai bine, așa că putem învăța, putem să folosim noile tehnologii în favoarea noastră și putem să devenim fotografi mai buni cu siguranță.

Care ar fi cel mai neobișnuit loc /situație în care ai găsit frumusețea, pe care ai transmis-o apoi cu ajutorul camerei?

Cele mai nebișnuite locuri sunt exact cele pe lângă care trecem în fiecare zi și pe care nu le-am fi văzut. Și cele mai bune fotografii, care au cel mai mare impact pe rețelele sociale, sunt fix acelea în care oamenii, văzându-le, oprindu-se asupra lor, zic ”Stai puțin, că trec în fiecare zi pe-acolo, dar habar n-aveam că se întâmplă asta!” Uite, am câteva exemple – Ateneul, fântânile din București… Și chiar mi s-a întâmplat un lucru extraordinar la Universitate, locul prin care trec de când eram student – acest loc definește banalul cotidian – studenți, porumbei, fântâna… La un moment dat, într-o anumită zi, într-un anumit loc, mi-am dat seama că este o lumină cum n-am mai văzut niciodată acolo. Am scos telefonul din buzunar, l-am așezat invers, cu lentila în jos, cum îmi place mie să fac întotdeauna, ca să mai accentuez punctul de stație și, în momentul acela, a apărut magia-­acel loc banal a devenit magic. Cred că cel mai interesant pentru noi este să cercetăm, de fapt, lumea de lângă noi, pe care adesea o ignorăm sau nu ne-am fi gândit că acolo se întâmplă lucruri extraordinare.

Cât timp îți ia să ”vânezi” o imagine de care să fii mulțumit?

Îmi ia toată viața. Timp, emoție și spațiu sunt ingredientele magice ale fotografiei. Și vă spun un secret: deși imaginile mele par a fi superconstruite, așteptate, din simplul motiv că sunt foarte atent compuse și lucrurile se întâmplă acolo ca și când așa trebuia să fie, într-o fotografie bună ideal este să fim unde trebuie, când trebuie, făcând ceea ce trebuie, deși eu, personal, n-am nici cea mai vagă idee despre ce urmează să se întâmple, unde și cum. Tocmai această magie a întâmplării fericite, a sincronicității acestor planuri sunt ingredientele unei fotografii neobișnuite. A obține o imagine bună este o opțiune de căutare permanentă, de atenție permanentă, orientată către lumea dimprejur. Nu e ca și când mă deconectez și deodată îmi aduc aminte că trebuia să fac o poză. Și asta duce fotografia la un alt nivel. Nu trăiesc o viață și la un moment dat îmi aduc aminte să fac poze din când în când, ci a fotografia face parte din viața mea. Trăiesc un flux continuu al nevoii de a face poze, astfel încât căutarea este permanentă, îmi ia o viață întreagă să ajung să fac următoarea poză.

Câteodată spui povești noi ale unor locuri vechi…

Asta este provocarea. Gândește-te cum ar fi ca oamenii de lângă tine să se plictisească de tine după ce te-ai prezentat. Cum ar fi asta? Te-ai simți dat la o parte, bulversat și chiar nesigur pe tine. Cam asta facem noi lumii dimprejur aproape în fiecare zi. O lăsăm la o parte în detrimentul frumuseții ei și în favoarea propriilor noastre nevoi. Am învățat că orașul are nevoie de noi, așa cum noi avem nevoie de oraș și această nevoie, prin prisma arhitecturii și a urbanismului, nu e doar o nevoie de a te deplasa din punctul A în pucntul B cu un autovehicul, creând ambuteiaje și înjurând că uite ce disfuncțional este… Noi contribuim la asta. Or, dacăa am avea grijă, brusc, viața noastră urbană s-ar îmbunătăți. Astfel încât modul în care ne uităm la ceilalți, modul în care reușim să privim magia lucrurilor care se transformă în fiecare zi sub puterea soarelui, a luminii, a trecerii timpului și a percepției noastre în continuă transformare cred că e cel mai bun mijloc de a nu lăsa uitarea să se aștearnă. Lucrurile uitate devin triste, poate că mor. Curiozitatea mea de copil întotdeauna va crede că se întâmplă ceva dincolo de ce se vede.