Lucian Broscățean o ia la întrebări pe designerul Ancuța Sarca

Lucian Broscățean (conferențiar universitar doctor și Directorul Departamentului Modă-design vestimentar în cadrul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca) a fost unul dintre profesorii coordonatori ai proiectelor de Diplomă și Disertație ai Ancuței (designer român ale cărei creații, un hibrid de kitten-heels cu sneakers Nike au ajuns în Vogue și în Dazed, dar și în garderoba vedetelor ca Cher, Rihanna, Dua Lipa, Bella Hadid). Conversația dintre ei este generată de o lungă și frumoasă prietenie, care a început cu mentoratul în timpul celor cinci ani de studii.

LB: Mă bucur să ne revedem în acest video-call. Cum ești, unde ești?

AS:  Sunt bine, încă la atelier, după o zi intensă de muncă. Tu?

LB: Da, și la noi la departament suntdeadline-uri, ritm intens, zile pline. Dar, am așteptat cu nerăbdare această întâlnire online, pentru care am pregătit amândoi întrebări, curiozități, astfel încât cititorii să aibă acces la demersurile tale creative.

AS: Și la proiectele academice pe care le coordonezi…

LB: Da. Aș vrea să încep prin a te întreba cum te raportezi la noul statut: star al scenei internaționale de modă avangardistă și responsabilă?

AS: Povestea mea și felul în care am progresat în carieră mi se par, încă, ireale. Dacă stau să mă gândesc, nu pot să spun că intenționasem de la început să-mi creez un brand, iar felul în care au avansat lucrurile a fost organic. Sunt extrem de recunoscătoare, bineînțeles, pentru toată aprecierea pe care o primesc. Încerc să nu deviez de la propriile mele valori, de la nucleul sustenabil în care constă brandul. Sunt foarte selectivă cu cine colaborez, de la oamenii din fabrică la stiliști. Sunt recunoscătoare pentru tot efortul echipei.

În ceea ce te privește, Lucian, aș vrea să știu cum ți-ai început cariera?

LB: Anul acesta se împlinesc 23 de ani de la momentul în care am fost descoperit de către dna Doina Levintza, în cadrul emisiunii „Levintza Prezintă”. Am spus de multe ori această poveste în interviuri. Cred că e un moment care cu adevărat a marcat începutul carierei… și acum îmi aduc aminte emoțiile care mă încercau atunci când, la Athénée Palace Hilton, primeam premiul „Tineri Designeri”. Dna Levintza credea că sunt deja student și când i-am spus că am 16 ani, neîmpliniți, a fost cu atât mai impresionată de portofoliu. Apoi a urmat o perioadă de mentorat. Apoi experiența la UAD.

Apropo de ce a însemnat traseul fiecăruia în modă, încă din timpul facultății, ai manifestat un interes pentru relația dintre artă contemporană și moda începutului de secol 21. Care sunt referințele din artă, ce te inspiră în demersurile tale?

AS: Am studiat la Liceul de Artă din Satu Mare și da, arta este zona mea de confort când vine vorba de inspirație și mi se pare că îmi echilibrează procesul creativ, care e bazat pe tehnologii inovative și kraft. Fiecare sezon diferă ca inspirație, pot să fie filme, cărți, artă sau muzică. Recent am citit o carte care se numește „Marcel Duchamp – The Afternoon Interviews” cu dialoguri din 1964. Ce m-a atras și m-a inspirat e felul în care se raportează artistul la obiectele ready-made, ce includ piese deja existente. Eu când lucrez de exemplu cu trainers pe care îi trec prin upcycling – mă gândesc la proiectele lui. Continuând în aceeași notă, mi-ar plăcea să știu unde îți găsești tu stimularea creativă?

LB: Uitându-mă în arhiva personală, mi-am dat seama că unul dintre cele mai importante repere culturale este „Bilderatlas Mnemosyne” a lui Aby Warburg, prin care făcea un fel de selecție curatorială nonlineară, pe planșe imense. Elemente din istoria artei, pe care nu le prezenta într-un context specific unei decade sau unui secol, le asocia în mod inedit – putea să fie o imagine din Renaștere alăturată uneia cu un artefact din antichitate și uneia de la începutul secolului al XX-lea. Alte surse de inspirație provin din zona cinematografiei – filmele lui Visconti, Bergman, Ozu și Tarr. Firește, într-un mod abstract, la fel ca referințele din teatrul contemporan. Pe scurt, e vorba de constanta fascinație pentru: istoria artei și a costumului, relația dintre haină-corp-spațiu-dislocare.

Ce ai spus legat de Marcel Duchamp consider că are, într-adevăr, o foarte mare legătură cu upcyclingul ca metodă sustenabilă pe care tu o folosești în creațiile tale. Cum ai descrie traseul de la o idee spre produsul finit?

AS: Îmi place să încep cu niște elemente contrastante, de exemplu modern vs vintage sau masculin vs feminin… Pornesc să caut materiale, de tip deadstock. După, încerc să mă gândesc ce pot să fac cu ele, ca și design, ca și formă, siluetă. De obicei realizez designul 3D manual sau schițe digitale și după aceea trimit fabricilor aceste specificații tehnice și prototipuri plus cât mai mult material pentru ca ei să se ocupe de manufacturarea sample-urilor. De obicei facem două-trei produse până când reușim să scoatem exact ce îmi doresc. 

Bineînțeles că lucrurile se schimbă puțin în producție, dar clienții mei sunt informați că s-ar putea să fie puțin diferit… sau pielea s-ar putea să fie altă culoare. Într-un fel operăm pe exclusivitatea produsului. Și clientul, de obicei, cred că asta caută.

LB: Seamănă cu un „thinking process” cu care lucrai încă din timpul studiilor, nu?

AS: Da, exact, și chiar îmi place să las procesul să decidă de multe ori cum va arăta produsul final….

Lucian, ne cunoaștem de mai bine de 10 ani și ai avut o influență foarte mare în formarea mea ca designer. Aș vrea să știu ce te motivează să predai și să lucrezi cu studenții?

LB: Cred că exemple cum ești tu sunt cea mai mare motivație pentru orice cadru didactic. Toate eforturile, orele suplimentare pe care le fac eu și colegii din echipa Departamentului Modă-design vestimentar au ca rezultat, în cele mai fericite cazuri, astfel de povești de succes. Încerc să creez contexte care sunt dincolo de aria curriculară, pentru a le da oportunități, participări și întâlniri care le pot schimba traseul. În sensul acesta e tot timpul vorba despre responsabilizare, lucru intens, perseverență, dar și reconfigurarea traseului – ca la un GPS – în momentul în care vezi că ai deviat, trebuie să reconfigurezi rapid traseul.

AS: Îmi place trimiterea la ideea de GPS.

LB: Legat de metafora GPS-ului și de pierderea/reconfigurarea traseului în spații metropolitane… Lucrezi în Londra, produci mare parte din accesorii în Italia, care apoi sunt vândute în concept store-uri și pe platforme digitale, unui public variat. Cum te raportezi la diversitatea culturală de pe scena londoneză și cât de mult te inspiră? Ce simți că ai păstrat, la nivel estetic, din rădăcinile tale?

AS: Da, trăiesc în Londra de aproape 9 ani și pot să spun că după aproape un deceniu, orașul e la fel de copleșitor, la fel de fascinant și stimulant din punct de vedere creativ. Și faptul că este atât de divers, multicultural mă ajută foarte mult să nu mă simt ca o persoană străină, pierdută, datorită faptului că o mare parte a populației de aici sunt tot imigranți… Păstrez o cât mai mare deschidere către diversitate, către minorități și îmi place să se oglindească asta în munca mea. Când peste 50 de ani, cineva o să se uite înapoi la cum era moda în 2024 și o să vadă pantofii mei sper că o să spună că sunt produse timeless, purtare de un public divers.

Cred că ce am păstrat din rădăcinile românești e artizanatul. Am crescut cu bunica mea care producea costume tradiționale românești și avea o tehnică elaborată de lucru manual. Felul în care se produc pantofii cu artizanii din Italia îmi amintește de tehnica detaliată în care lucrase bunica. Un alt reper din copilăria mea era estetica underground a anilor ‘90 și cea a anilor ‘00, cu care m-am format în timpul școlii generale și a liceului.

Legat de studii, aș vrea te întreb ceva ce mă macină de multă vreme – ce ai schimba la educația din România?

LB: Tot timpul schimb ceva la demersul meu. Cred că trebuie să se adapteze curricula și nevoile studenților, masteranzilor, absolvenților la ce înseamnă industria modei. De multe ori mi s-a spus că gândesc, poate, prea pragmatic pentru o instituție de artă, dar experiența m-a/ne-a învățat că trebuie să fim și mai realiști de atât.

Da, în sensul acesta cred că întregul sistem al modei are un model exemplar în British Fashion Council. Ceea ce fac Sarah Mower, Caroline Rush sau Anna Orsini pentru designeri mi se pare un blue-print pentru întreaga industrie. Felul în care mentorează studenții de la Central Saint Martins sau de la alte colegii prestigioase, modul în care obțin sponsorships si internshipuri pentru respectivii studenți sau absolvenți – este remarcabil.

Cred că e important să menționăm de curând ai făcut parte dintr-o expoziție istorică: „REBEL: 30 Years of London Fashion” la Design Museum în Londra. Curatoriată de Sarah Mower – ambasadorul British Fashion Council pentru talente emergente împreună cu Rebecca Lewin (curatorul principal al Muzeului de Design din Londra), expoziția a fost o radiografie a trei decade de avangardă și inovație. Este extraordinar că ai avut itemuri expuse alături de piese create de: Alexander McQueen, Christopher Kane, Erdem Moralioglu, Craig Green sau Simone Rocha. Ce înseamnă pentru tine această validare?

AS: Așa cum ziceai înainte, că e important să știi să te reconfigurezi… 

Când eram studentă, îi admiram pe toți acești designeri și nu mi-aș fi închipuit niciodată că aș putea face parte din această comunitate. Și experiența a fost una din cele mai importante. Chiar și acum, am un fel de „sindrom al impostorului” și nu îmi vine să cred cum am ajuns aici… Dar e un sentiment din care îmi extrag motivația. 

LB: De câteva sezoane îți prezinți colecția în timpul London Fashion Week și ai optat pentru formatul de instalație multimedia. Care sunt etapele de pregătire ale participării? 

AS: Când am lansat brandul, am început cu mentorat și sprijin din partea programului FashionEast. În 2022 am aplicat pentru NewGen, care este un program finanțat de British Fashion Council, ei au devenit sponsori, oferindu-mi un show-space în programul oficial al London Fashion Week. Îmi susțin producția, timp de 3 ani. Acum sunt în ultimul meu an de NewGen, mai am 2 sezoane. Ca și proces de aplicare trebuie să ai un business stabilit în UK și să ai câteva magazine în care vinzi. E necesar să dovedești cât câștigi – se axează foarte mult pe partea financiară – după care urmează un interviu cu juriul, printre care este Sarah Mower. Ca pregătire pentru Fashion Week, încep să lucrez la colecții cu 5-6 luni înainte, iar pe partea creativă și pe conceptul prezentării încep să lucrez cu vreo 2 luni înainte, cu o echipă de stiliști, set-designers, directori de casting.

Aș vrea să știu tu cum colaborezi cu studenții care încă nu au o estetică formată și ca și designeri încă își caută drumul?

LB: Important de spus că această meserie presupune și un sacrificiu, constant, al timpului alocat pentru propriile proiecte. De când am fost ales ca director de departament, a trebuit să iau o decizie radicală și anume să mă axez numai pe anumite proiecte punctuale de fashion/art, curatorie sau costume de teatru, și să nu mai fac deloc parte de business. Am ales să mă axez în schimb pe ce înseamnă construirea UAD•FASHION, pe sprijinirea tinerilor prin construirea unor noi platforme, organizarea de workshopuri, conferințe cu experți etc.

Să știi că te dau de exemplu întrucât ai devenit pentru noile generații de studenți și masteranzi un reper din punct de vedere al creativității debordante și al businessului. Plecând de la premisa că nu credem în trasee prestabilite, căi bătătorite sau șabloane, care ar fi pașii de urmat după absolvire?

AS: Exact, chiar nu există căi bătătorite și pentru fiecare funcționează total diferit. Depinde și de backgroundul din care vin, depinde de susținerea financiară – dacă o au sau nu. Fiecare poate să aibă traseul lui, dar personal ce îi sfătuiesc e să înceapă să facă internshipuri încă din primii ani de facultate. Experiența pe care o acumulezi lucrând într-un atelier sau birou te face să-ți dai seama ce vrei și ce nu vrei de la această industrie. Dacă ai opțiunea să mergi în burse Erasmus+, sau să pleci în afară să vezi cât mai multe, să experimentezi și să ții ochii deschiși pe orice oportunitate care ți se ivește – e important. 

Următoarea mea întrebare, ar fi: în ultimii ani procesele din spatele industriei au devenit tot mai transparente, ceea ce a transformat moda într-o industrie notorie, pe lângă latura creativă și glamorous, lucrând cu studenți și cu designeri pe care îi formezi, cum te raportezi la acest aspect, cum îi educi și încurajezi?

LB: Cred că e importantă procesualitatea, iar pe platforma UAD•FASHION, încercăm să introducem cât mai mult potențialii studenți sau oamenii care sunt interesați de demersurile noastre, în laboratorul din spatele colecțiilor și în tot ce înseamnă transparența asta în modul în care se realizează piesele vestimentare. Cred foarte mult în ideea de artizanat ce trebuie reluată și reevaluată, mai ales că noi avem o lungă și bogată tradiție în România și mai cred că pe măsură ce se dezvoltă toată povestea cu AI și AR, paradoxal se remarcă o nevoie de întoarcere la aceste elemente tradiționale. În sensul acesta universul „Dune”, mai ales cel conturat în partea a 2-a mi se pare extraordinar. Villeneuve prezintă lumea distopică conturată de Herbert, dintr-o perspectivă nouă, legată de semiotica imaginii, de ce înseamnă confluența esteticilor SF cu imagini arhetipale, desprinse din ritualuri tribale și însemne ancestrale. 

AS: Nu m-am așteptat la această trimitere, dar mi se pare foarte frumos și important ce ai spus.

LB: Chiar dacă nu rezonez cu estetica respectivă, admir forța vizuală a mesajului, într-un spațiu invadat de mult noise.

Legat de „lumea imaginilor”, îmi amintesc că încă din perioada studiilor tale, am discutat despre impactul pe care îl are pop-culture-ul asupra mea și asupra ta, apropo de filme, referințe, vedete și iconuri.

Cred că deja e cunoscut faptul că creațiile Ancuța Sarca sunt purtate de vedete internaționale – de la Cher la Rihanna, de la Bella Hadid la FKA Twigs. Având în vedere că ai fost tot timpul fascinată de pop-culture, ce sentimente te încearcă în momentul în care vezi astfel de apariții?

AS: Cum ziceam și mai devreme momente de genul ăsta sunt motivante, validându-mi munca. Când lucrurile nu merg bine, încerc să-mi amintesc de astfel de imagini. Am nevoie de motivație, dar în continuare mi se pare suprarealist că trăiesc astfel de experiențe. Cum totul pare că se întâmplă online și văd doar pozele, nu interacționez fizic cu persoana respectivă, încă pare ireal totul.

LB: Practic ecranul device-urilor pare că dă o anumită detașare, inclusiv emoțională și paradoxal creează o stare anume…

AS: Eu sunt o persoană axată pe contactul direct cu materialul, cu omul și încerc să folosesc ecranul cât mai puțin și de aceea mi se pare greu să procesez tot ce se întâmplă azi… Oricum am un sentiment de adrenalină și entuziasm,  când văd vedete că poartă creațiile mele… e greu să compar feelingul cu orice altceva.

LB:  Mi-ar plăcea să facem un exercițiu de imaginație și să-mi spui cum crezi că ar putea să arate viitorul modei?

AS: Cred că ar fi un viitor în care ar exista mai puțin fast-fashion și mai multe inițiative responsabile, despre care vorbeai și tu înainte… Un viitor cu mai mult „hand-made”, consumatori mai educați, care să înțeleagă ce cumpără.

Tu cum vezi moda peste 10 ani și ce sfaturi ai da tinerilor designeri?

LB:  E incredibil cât de repede trece o decadă în modă. Din păcate, ultima perioadă a fost destul de dark, dacă ne gândim la pandemia, la cele 2 războaie, la seismele ce au zdruncinat la propriu și la figurat lumea contemporană. Dar întotdeauna există „silver-linings”, motivația de merge mai departe, dorința de a găsi soluții contextuale, de a inova, de a învăța din greșeli, de a te autodepăși…

Perspectiva istorică ne-a învățat că de câte ori deraiază grav lucrurile, se ajunge la implozie. Tocmai de aceea e important să fim responsabili, informați, creativi, dedicați și luminoși…

AS: Ai mare dreptate, așa văd și eu lucrurile.

LB: Apreciez mult că ți-ai făcut timp pentru această conversație. Succes în tot ceea ce faci și păstrăm legătura pentru noi proiecte.

AS: A fost o discuție foarte bună și creativă – always a great pleasure!

Lucian Broscățean este conferențiar universitar doctor și Directorul Departamentului Modă-design vestimentar în cadrul Universității de Artăși Design din Cluj-Napoca. Activează în modă de peste 20 de ani, timp în care și-a construit un branding personal cu extensii creative spre: cercetare vizuală, direcție artistică, curatorie, costume de teatru și operă, proiecte de Fashion/Art.

Ancuța Sarca și-a pus bazele unui brand internațional în Londra, după ce a absolvit programele de Licență și Master ale Departamentului Modă-design vestimentar UAD Cluj-Napoca. Creațiile ei apar în unele dintre cele mai prestigioase publicații printre care: Vogue, Dazed, Financial Times, Evening Standard și sunt purtate de vedete precum: Cher, Rihanna, Dua Lipa, Bella Hadid. Inovația la nivelul pieselor care hibridizează kitten-heels cu sneakers Nike a propulsat-o în rândul celor mai relevanți designeri contemporani.