Pasionat de mistere, de găsirea indiciilor, de răsturnări de situație, de povești pline de suspans? Ei bine, Enola Holmes, unul dintre cele mai așteptate titluri Netflix (de toamnă), va avea premiera pe 23 septembrie și este pelicula perfectă pentru cei cărora le plac aventurile presărate cu intrigi și comploturi. Și dacă tot ne întoarcem în universul lui Sherlock Holmes odată cu această lansare, am zis că-i un moment numai bun să investigăm puțin și alte filme și seriale cu detectivi de pe platformă. Începem?
Enola Holmes – Din 23 septembrie la Netflix
Ce faci atunci când lumea, așa cum o știai tu, începe să se destrame în jurul tău și când simți că nu îți mai găsești locul nicăieri? Te arunci, fără să te gândești de două ori înainte, într-o aventură inițiatică, menită să te ajute să te descoperi cu adevărat, dar și să faci primii pași pe drumul care ți se potrivește.
Acțiunea se desfășoară în 1884, în Anglia, într-un punct în care nevoia de reformă este tot mai mare, iar izbucnirea revoltei se poate produce din clipă în clipă. În dimineața zilei în care urmează să împlinească 16 ani, Enola Holmes (Millie Bobby Brown) descoperă că mama ei (Helena Bonham Carter) a dispărut, lăsându-i un cadou, dar niciun alt indiciu referitor la motivul plecării sau destinația aleasă. După o copilărie nonconformistă, după toată libertatea oferită de mama sa, Enola se trezește deodată în grija fraților ei mai mari, Sherlock (Henry Cavill) și Mycroft (Sam Claflin), pe care nu i-a mai văzut de ani buni și care nici măcar nu încearcă să o asculte și să o cunoască. Ba mai mult, Mycroft, nemulțumit de spiritul ei mult prea îndrăzneț pentru acele vremuri, hotărăște să o trimită la un pension pentru tinere domnișoare manierate.
Refuzând să devină prizoniera dorințelor altcuiva, Enola fuge la Londra pentru a-și căuta mama. De-a lungul călătoriei, ajunge să fie implicată într-un mister care are legătură cu un tânăr lord (Louis Partridge) fugit de acasă și devine ea însăși o superdetectivă, depășindu-și celebrul frate, pe măsură ce descoperă o conspirație care amenință să schimbe cursul istoriei.
Sherlock
În această reinterpretare modernă a universului creat de Sir Arthur Conan Doyle, o producție BBC premiată și aplaudată la scară largă, Benedict Cumberbatch și Martin Freeman îi interpretează pe celebrul detectiv Sherlock Holmes și pe bunul său prieten și partener, dr. John Watson. Acțiunea are loc în Londra, unde cei doi se confruntă cu situații neobișnuite și încearcă să desfacă ițele unor cazuri extrem de complicate. Serialul are patru sezoane și este disponibil pe Netflix.
Sherlock Holmes & Sherlock Holmes: A Game of Shadows
Cele două filme regizate de Guy Ritchie urmăresc aventurile lui Sherlock (Robert Downey Jr.) și ale lui Dr. Watson (Jude Law) în Londra secolului XIX, un oraș sumbru, în care lucruri stranii se petrec la fiecare pas. Inițial, cei doi investighează o serie de crime tulburătoare, un caz care, la prima vedere, are o rezolvare clară. Din umbră, însă, îi privește un geniu diabolic, dușmanul de moarte al lui Sherlock, Profesorul James Moriarty (Jared Harris). Ambele filme sunt disponibile pe Netflix.
The Da Vinci Code
Bazat pe controversatul roman semnat de Dan Brown și regizat de Ron Howard, thrillerul The Da Vinci Code pornește de la crimă care are loc la Muzeul Luvru, unde este descoperit un cadavru plin de semne și de simboluri. La fața locului, în încercarea de a afla adevărul despre acest asasinat învăluit în mister, sunt aduși criptologul Sophie Neveu (Audrey Tautou) și specialistul în semiotică Robert Langdom (Tom Hanks), care sunt pe cale să ajungă în lumea societăților secrete și să scoată la iveală un secret ascuns de ani buni.
Zodiac
În regia lui David Fincher (Fight Club, Seven), Zodiac este un film inspirat din fapte reale, din povestea unui criminal ]n serie care a terorizat San Francisco în anii ‘60 și ‘70. Acesta amăgește poliția și presa prin scrisorile codate pe care le trimite la ziar, declansând o adevărată isterie în rândul jurnaliștilor, în special al lui Robert Graysmith (Jake Gyllenhaal), pentru care aflarea identității lui Zodiac devine o obsesie care le distruge viața.
The Sinner
Tot pe Netflix găsim și The Sinner, un serial din trei sezoane independente, cu povești de sine stătătoare, dar care au un numitor comun: comportamentul inexplicabil al protagoniștilor care, din cauza unui trigger misterios, devin, peste noapte, criminali cu sânge rece. Primul sezon urmărește drama Corei Tanneti (Jessica Biel), o tânără mamă care comite un act sângeros, însă nu reușește să înțeleagă motivele din spatele acestei porniri violente, de care ea nu este nici măcar conștientă. În al doilea, îl avem pe Julian, un băiețel care mărturisește că și-a ucis părinții. Al treilea sezon îl are în prim-plan pe Jamie (Matt Bomer), un personaj anxios și bizar, implicat într-un accident de mașină care își lasă puternic amprenta asupra psihicului său.
Foto: Netflix, outnow.ch
De ziua ta… Text by Andreea ESCA
Mereu m-am gândit că sunt foarte conservatoare! Cred că din acest motiv, și când o iau pe arătură,…
4 filme românești recomandate de Martin Scorsese
Celebrul regizor Martin Scorsese a mărturisit recent că îi plac foarte mult filmele românești și a făcut și…
Mașini, cai (putere) și un turneu de tenis superb: 24 de ore în Cluj-Napoca
Câte emoții pot încăpea oare în doar 24 de ore? O mulțime, ar fi răspunsul meu după aventura…
David și Victoria Beckham, cină alaturi de Regele Charles III
David și Victoria Beckham s-au aflat printre invitații de marcă ai Regelui Charles III și ai Reginei Camilla,…
Horoscopul săptămânii 10-16 februarie 2025
Ca în fiecare săptămână, astrologul Anca Stoica ne spune ce ne rezervă astrele în această perioadă! Berbec Interesante…
14 cărți pe care le poți oferi în dar în luna februarie
Bineînțeles că nu este vorba doar despre romane de dragoste – am deveni, în februarie, mult prea siropoși….
Jennifer Aniston și Selena Gomez sărbătoresc Galentine’s Day
Legate de o veche prietenie, Jennifer Aniston și Selena Gomez sărbătoresc anul acesta împreună Galentine’s Day. Desigur, la…
Megan Fox renunță definitiv la Machine Gun Kelly
Deși așteaptă primul lor copil împreună, actrița Megan Fox susține că a „terminat-o pentru totdeauna” cu Machine Gun Kelly….
Povestea „Sufrageriei Irinei” – Cum a devenit un moment intim o experiență care adună mii de oameni
Pe 21 februarie, Irina Rimes aduce „Sufrageria Irinei” la Sala Palatului, transformând un concept personal într-un spectacol memorabil….