Header-March-2019

Bianca Sterie

Interviu cu Tudor Giurgiu (Parking): „Indiferent de cum se schimbă lumea, oamenii vor căuta în permanență povești care stârnesc emoții”

by

Tudor Giurgiu a avut un an plin și productiv, cu proiecte aplaudate la scenă deschisă (Moromeții 2, Parking) și o ediție aniversară TIFF, festival care tocmai a împlinit 18 ani de când adună în fiecare vară, la Cluj-Napoca, zeci de filme bune și o mulțime de oameni talentați din industria cinematografiei.

Pe lângă faptul că acest „majorat” al TIFF-ului a fost unul memorabil, cu proiecții inedite, invitați pe măsură și multe evenimente speciale, cel mai tare m-am bucurat de titlurile românești din selecția festivalului. Foarte, foarte bune!

Printre ele se numără și Parking, cea mai recentă peliculă în regia lui Tudor Giurgiu, inspirată de romanul Apropierea, semnat de Marin Mălaicu-Hondrari. Un film altfel, atât ca narațiune, cât și ca mod de realizare, ca atmosferă. Cu un vibe de film european foarte fain, cu o chimie senzațională între protagoniști (Mihai Smarandache & Belén Cuesta).

Parking este o aventura lui Adrian, un scriitor care pleacă la muncă în Spania, unde, printre altele, ajunge să lucreze într-un parc auto și să se îndrăgostească nebunește de o cântăreață din zonă. O poveste cu totul și cu totul specială, cu iubire, literatură și nenumărate provocări, despre care aflăm mai multe în cele ce urmează chiar de la Tudor Giurgiu, regizorul și co-scenaristul Parking (din 14 iunie, în cinematografele din toată țara).

Știu că v-ați dorit să faceți filmul după ce ați descoperit romanul „Apropierea” prin intermediul unei cronici scrise de Marius Chivu. Ce v-a plăcut, ce v-a atras cel mai mult la această poveste?

Cartea, povestea, personajele ei… toate au un șarm aparte, care trece dincolo de cuvinte. M-au atras personajele speciale, m-au atras trecerile temporale, între lumi, povestea de dragoste dintre protagonist și fermecătoarea Maria. Mi-a trezit emoții puternice, alături de curiozitatea de a înțelege motivația și drumul unui poet care emigrează în Spania și acceptă să trăiască în condiții mizere doar pentru că vrea să învețe limba spaniolă, nu neapărat pentru bani. Mi s-a părut un pretext excelent pentru un film.

Marin Mălaicu-Hondrari mi-a povestit cât de important a fost pentru amândoi să transpuneți atmosfera din roman în film. Care au fost „tehnicile” prin care ați reușit acest lucru?

Da, a fost miza principală pentru amândoi și unul dintre motivele pentru care am știut din start cât de important este să lucrăm împreună la scenariu. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să stabilim de comun acord care sunt elementele din carte pe care le putem păstra și la ce anume trebuie să renunțăm. Ne-am ascultat unul pe altul, am avut în permanență un dialog constructiv. Iar cu Marin a fost foarte ușor de discutat. Am agreat din start că acest film nu va fi o ecranizare fidelă, ci o adaptare. Și cred că ajustarea corectă a acestei așteptări a fost elementul esențial în colaborarea noastră.

Apoi, am intrat cât mai în profunzime în biografia lui Marin, am încercat să înțeleg cât mai bine de unde a izvorât povestea, să aflu răspunsurile la toate „de ce-urile?” din spatele acțiunii personajelor din carte. Parking, așa cum arată el acum, este inspirat nu doar de romanul „Apropierea”, ci de întreaga operă și viață a lui Marin Mălaicu-Hondrari.

Marin Mălaicu-Hondrari (Parking): „Putem să facem multe lucruri care par imposibile”

Proiectul s-a întins pe mai mulți ani, a durat ceva până să-l avem pe marile ecrane. Care au fost cele mai mari provocări ale acestui film?

Proiectul a durat atât de mult și pentru că eu sunt mereu implicat în numeroase alte proiecte și atunci pur și simplu acesta este ritmul meu. Lucrând în paralel și ca producător de film, este inevitabil acel moment în care las o idee a mea deoparte pentru a mă implica în alte proiecte – cum a fost producția Moromeții 2, de exemplu. Odată ce am demarat filmările, cred că cele mai mari obstacole pentru mine au fost cele de a mă acomoda să lucrez într-o țară și o limbă străină. A fost greu pentru mine să mă înțeleg cu actorii care nu știau engleza și la fel de dificil a fost să mă exprim în spaniolă, deși înțelegeam bine limba. Am avut însă noroc că am lucrat cu o echipă extrem de profesionistă, cam 85% din ea erau spanioli, însă meseria noastră e una atât de specifică încât poți trece peste barierele legate de geografie și limbă pentru a face lucrurile să meargă armonios.

Sunt mai multe teme explorate în Parking – iubirea, emigrația, drama artistului care încearcă să creeze. Cum ați reușit să dozați fiecare element astfel încât să păstrați echilibrul până la final?

Nu cred că am lucrat la film urmărind atent o formulă prin care să avem toate aceste teme expuse în mod proporțional, dacă așa este perceput cred că se datorează doar faptului că am încercat mult să spunem în mod corent și complet povestea lui Adrian, din toate unghiurile personajului: un poet român care pleacă aparent fără motiv de acasă, din Sângeorz, în căutarea identității. Nu este un film despre un emigrant care a plecat din țară să muncească la căpșuni sau la măsline sau pentru alte oportunități financiare. Nu avantajul material l-a determinat să plece. Provocarea este să înțelegi că este vorba de un poet. Un poet are alte nevoi, alte apăsări și gânduri. Este greu să pătrunzi în mintea lui și atunci trebuie să o faci prin intermediul interacțiunilor sale cu celelalte personaje, prin acțiunea fiecărei secvențe. Inevitabil ajungi să traversezi mai multe aspecte, perspective, ca să poți avea o imagine de ansamblu.

Parking e un film altfel, o poezie din toate punctele de vedere, o peliculă de care, din punctul meu de vedere, cinematografia românească într-adevăr are nevoie. Chiar dacă răspunsul implică o notă de subiectivism, de ce credeți că nu ar trebui să ratăm acest film?

Pentru că indiferent de cum se schimbă lumea și cum se transformă tendințele, oamenii vor căuta în permanență povești care stârnesc emoții. Iar acest film promite să le ofere. Nu la fel pentru toată lumea, dar ele sunt acolo pentru publicul care încă mai crede în iubire și poezie.

Cum ați rămas la acest titlu – Parking?

A venit cumva firesc, natural – parkingul de maşini din film e un limbo, un spaţiu în care câteva dintre personaje îşi duc existenţele încercând să îşi caute un sens în viaţă, să se apropie unele de altele, să-și depășească crizele. Mi s-a părut ca e un titlu care defineşte foarte bine povestea din film.

A fost dificil să lucrați cu o echipă internațională, să filmați într-o altă țară?

La început mi s-a părut complicat, mă frustra cel mai tare faptul că simțeam că nu mă pot exprima așa cum îmi doresc. Înțeleg spaniola, dar am un vocabular limitat și intuiam că vor fi și probleme de comunicare. Din fericire însă, am avut o echipă extraordinară, ne-am sudat și legat din prima, Marius Panduru (operatorul filmului) a fost și el imediat adoptat și iubit de echipa sa de tehnicieni, așa că nu am simțit deloc că făceam un film între străini. Iar sentimentul a fost reciproc.

La final, cu ce v-ați dori să rămână spectatorul care vede Parking?

Cu emoții puternice, cu sentimentul că dragostea poate învinge singurătățile, temerile și anxietățile noastre.

Ce proiecte urmează după Parking? La ce lucrați acum?

Fix în acest moment nu lucrez la alt film, dar voi începe curând să o fac, poate chiar vara asta voi pleca în căutare de locuri pentru filmat pentru un nou proiect. Va fi, evident, ceva cu totul diferit de Parking.

Foto: Transilvania Film

Marin Mălaicu-Hondrari (Parking): „Putem să facem multe lucruri care par imposibile”

by

De-a lungul anilor mei petrecuți în presă, am avut marele noroc de a sta de vorbă cu oameni cu totul și cu totul extraordinari, persoane care fac minuni în zona artei și a culturii. Pe mulți dintre ei i-am întâlnit la TIFF (Transilvania International Film Festival), locul unde se adună la fiecare început de vară cei care creează, din punctul meu de vedere, cele mai frumoase lucruri de pe acest pământ: poveștile și filmele.

Iar ediția din 2019 nu se putea lăsa mai prejos, mai ales că a fost una extrem de generoasă cu titlurile românești. Filme impecabil realizate, replici senzaționale și emoții pe măsură. Despre toate acestea a fost vorba și în Parking, cea mai recentă peliculă în regia lui Tudor Giurgiu, inspirată de romanul Apropierea, semnat de Marin Mălaicu-Hondrari, care s-a ocupat și de scenariu. O poezie de film, pe care vă spun drept că nu aveți voie să-l ratați (din 14 iunie intră în cinematografele din toată țara).

Pe Marin Mălaicu-Hondrari, un om de o blândețe și o modestie rar întâlnite, am avut privilegiul de a-l cunoaște în urmă cu o săptămână, la TIFF, iar poveștile sale mi-au rămas în suflet. Am început să citesc Apropierea, un roman care a pornit de la experiența din Spania a scriitorului, exact înainte de festival, în avion, și am reușit să termin volumul în urmă cu doar câteva ore. Este superb! Și nu cred că mai e nevoie să vă spun să-l citiți și voi, pentru că  sunt convinsă că o veți face de la sine, după interviul de mai jos. Enjoy!

Înainte să trecem la film, la Parking, aș vrea să povestim puțin despre Apropierea, romanul dumneavoastră lansat în 2010, în care avem trei artiști, trei scriitori care pornesc într-o călătorie în căutarea inspirației și a propriului drum. Cât este experiență personală și cât este ficțiune în Apropierea?

Cred că orice roman, orice carte de ficțiune are la bază niște experiențe personale. Dar, în același timp, înclin să cred că, inclusiv atunci când scrii un jurnal, care ține strict de experiența personală, chiar și acesta se transformă cumva în ficțiune. Pentru că, în jurnal, noi decupăm o anumită parte din realitate și hotărâm ce parte din acea realitate să transpunem în el. Deci deja creăm o altă realitate, una ficțională. Sigur că în Spania, în Córdoba, unde am locuit cinci ani, am trăit ceea ce se cheamă, fără a fi vorbe mari, o experiență fundamentală, care mi-a schimbat realmente viața cu totul. Și asta am încercat să transpun și în personajul Adrian, personajul principal masculin din romanul Apropierea. Dar sigur că acolo este și foarte multă ficțiune, pentru că nu m-a interesat neapărat să povestesc ce mi s-a întâmplat mie, ci mai degrabă să scriu o carte despre cum literatura îți poate schimba viața în mod fundamental.

Când și de la cine a venit propunerea de a face un film inspirat de Apropierea?

Povestea e așa: în 2011, am primit un mail de la Tudor Giurgiu, noi nu ne știam dinainte. Eu eram pe-atunci în Spania din nou, mă dusesem acolo într-o vizită la sora mea. Tudor citise o cronică la Apropierea, scrisă de Marius Chivu, o cronică în care Marius citează destul de mult din roman. Iar acele fragmente l-au convins pe Tudor să cumpere cartea și să o citească. După asta, mi-a scris mail-ul, întrebându-mă dacă aș fi de acord să facem un film după ea. Sigur că am fost bucuros că l-a convins cartea aceasta. După vreo două luni, ne-am întâlnit la Cluj și am avut prima discuție pe tema filmului, iar Tudor a insistat să lucrăm și la scenariu împreună, deși eu i-am zis că nu mă pricep deloc să scriu scenarii, ceea ce era adevărat. Însă el m-a ajutat enorm, a avut multă răbdare.

Îmi dau seama că sunt diferențe semnificative între scrierea unui scenariu versus scrierea unui roman. În cazul dumneavoastră, cum a decurs scrierea primului scenariu?

Mi-a fost destul de greu la început, până mi-am dat seama că, de fapt, scenariul nu înseamnă literatură. Aici a fost dificultatea mea. Aveam mereu tendința de a scrie ca și cum aș rescrie Apropierea pentru cinema, dar era o greșeală gravă, firește, o greșeală de începător în ale scenaristicii. Treptat, am început să înțeleg, am citit și alte scenarii, Tudor îmi explica mereu ce vrea de la scenariu, cam cum ar vedea el scenele. Și cred că, până la urmă, am reușit să facem un scenariu bun.

În film, structura e puțin schimbată față de roman, focusul este pe un singur personaj – Adrian. Ați avut de la bun început această direcție a poveștii?

Nu, nu. Eu cred că am scris cel puțin cinci sau șase drafturi de scenariu, finalizate toate. Cumva, de-asta a și durat atât de mult acest proiect, care s-a întins pe mai mulți ani. Bine, pe mine nu m-a deranjat absolut deloc asta să fac asta, pentru că a fost un exercițiu. Și chiar ar fi fost plictisitor să rescriem Apropierea pas cu pas. Până la urmă a fost filmul lui, filmul lui Tudor Giurgiu. Știu că majoritatea scriitorilor nu vor să schimbe nimic din cărțile lor și se declară nemulțumiți de ecranizări, dar eu nu am problema asta. Mie chiar îmi place cum a ieșit.

Țin minte că, în deschiderea TIFF-ului, la proiecția Parking, am zis pe scenă că, dacă ar fi să rescriu acum Apropierea, aș ști cum să o scriu mai bine plecând tocmai de la film.


Rezultatul final e minunat. Și s-a transpus foarte bine atmosfera din roman.

Da, mai ales atmosfera. E lucrul pe care atât Tudor, cât și eu știam că trebuie să-l păstrăm. Obligatoriu. Indiferent câte personaje am fi schimbat sau câte situații noi ar fi apărut, știam că trebuie să păstrăm atmosfera. Pentru că, într-adevăr, în roman asta m-a preocupat cel mai mult: să reușesc să creez o atmosferă de singurătate, de literatură, de iubire. Și cred că Tudor a reușit să păstreze atmosfera foarte, foarte bine. Sigur, meritul e al lui, în primul rând, ca regizor, apoi al nostru, ca echipă, dar și al lui Marius Panduru, care a știut cum să filmeze.

Pe lângă scrierea scenariului, v-ați implicat și în alt mod în producția Parking?

Da, din când în când, Tudor mă ținea la curent cu ce se întâmpla, cu alegerea castingului. Chiar îmi amintesc că, pentru rolul protagonistului, pentru rolul lui Adrian, ne-am întâlnit la Muzeul Țăranului din București, unde el a venit cu un album de fotografii și mi-a arătat diverși actori la care se gândea. Și am ales trei, printre care era și Mihai Smarandache, care a și rămas până la urmă. E un Adrian convingător, e foarte bun. La fel și Ariadna Gil, care face un rol fabulos.

Am fost și la filmări, în Córdoba, pentru că s-a filmat mult în Spania, cam în proporție de 90%. Am contribuit, bine, contribuit e mult spus, am mai ajutat puțin la scenografie, la reconstituirea parcului auto – Parkingul. Și cred că merită remarcată din nou performanța lui Tudor și a lui Marius Panduru de a face din parcul acela un adevărat personaj. De altfel, de asta se și numește filmul așa. Felul cum se degradează parcul pe măsură ce lucrurile din viața lui Adrian se complică e foarte interesant, e foarte bună paralela aceasta dintre personaj și parcul care devine un personaj în sine. Mi-a plăcut mult.

Interviu cu Tudor Giurgiu (Parking): „Indiferent de cum se schimbă lumea, oamenii vor căuta în permanență povești care stârnesc emoții”

La final, cu ce ați vrea să rămână cititorul care citește Apropierea și cu ce ați vrea să rămână spectatorul care vede Parking?

Cred că mi-ar plăcea ca atât cititorul, cât și spectatorul să rămână cu o convingere. Convingerea că, dacă ajungi să crezi suficient de mult în ceva, dacă ai o obsesie reală, dar nu una morbidă, ci o obsesie bună, pozitivă, cum este literatura, în cazul acesta, acea obsesie chiar îți poate rezolva viața, te duce pe drumul cel bun. Dar trebuie să lupți pentru asta, nu îți vine nimic pe tavă. Trebuie să lupți, să depui anumite eforturi, dar, până la urmă, cumva, vei fi recompensat.

Iar povestea lui Adrian, atât din Apropierea, cât și din Parking, tocmai asta transmite. Pentru că el, dincolo de faptul că e emigrant, că e prost plătit, că e nevoit să facă tot felul de munci, știe exact ce are de făcut și nu renunță. Nu renunță la ideea de scris, la ideea de a publica un roman, la un moment dat, chiar dacă pare un vis îndepărtat. Mereu suntem obligați să facem și altceva, pentru că aristocrații sunt tot mai puțini pe lumea asta, dar dacă reușim să ne păstrăm cumva mintea limpede și să încercăm să ne mutăm mai aproape de partea fundamentală a vieții noastre, putem să facem foarte multe lucruri care par imposibile.

Ce urmează acum, după Parking? Un nou roman, un nou scenariu?

Mi-ar plăcea foarte mult să reușesc să public anul viitor un nou roman, la care am început deja să lucrez. O să fie vocea unei adolescente de 17-18 ani, o voce contemporană, va fi o poveste pe jumătate politică, pe jumătate de dragoste. Mi-ar plăcea să fie o carte pe care tinerii din ziua de astăzi să o simtă ca pe o carte a generației lor. Și aș mai vrea, în toamnă, să scot un volum de poeme, pentru că nu am mai publicat poezie din 2011, chiar dacă am continuat să o scriu. Cât despre scenariu, da, mi-ar mai plăcea să încerc dacă se va mai ivi ocazia vreodată.

Foto: Karina Wechter Ciuruş

#TIFF2019 driven by #MercedesBenz

Filme și povești de la TIFF 2019

by

De câțiva ani încoace, începutul verii mă prinde la TIFF (Transilvania International Film Festival), la Cluj-Napoca, locul unde ajung de fiecare dată să mă încarc cu energie, să descopăr povești faine și să cunosc oameni interesanți, cu care să mă lungesc ore-n șir la discuții. E un soi de magie ceea ce se întâmplă aici pe tot parcursul festivalului și îmi dau seama că sunt o norocoasă pentru că am privilegiul de a mă bucura iar și iar de așa numitele #TIFFmoments. De memorabilele #TIFFmoments.

Concentrată mai degrabă pe filme și pe alte evenimente din cadrul festivalului, cred că am uitat până acum să vă povestesc despre oamenii TIFF-ului. Despre oamenii din Cluj. Despre publicul TIFF. Un consumator avid de filme bune. În sală, la proiecțiile festivalului, pe lângă jurnaliști, bloggeri și invitați speciali, vezi mulți, foarte mulți oameni care în continuare plătesc bilet la cinema și vin să se bucure de spectacolul de pe marele ecran. Oameni de toate vârstele, de la copii la pensionari de 70, 80 de ani, care vin și stau de vorbă cu actorii, cu regizorii, participă la toate dezbaterile. Iar ăsta mi se pare un lucru extraordinar într-o țară în care, adesea, cultura este lăsată la urmă.

Și cred că tărie că o parte din magia TIFF-ului despre care aminteam mai sus li se datorează lor, oamenilor, care de fiecare dată reușesc să contribuie la crearea unei atmosfere cu totul și cu totul speciale. Asta ca să nu mai vorbesc despre voluntari, care an de an își fac treaba impecabil. La fiecare proiecție de film, la fiecare eveniment, la fiecare atelier. Sunt mereu acolo, pregătiți să îți răspundă la întrebări și să te ghideze cât se poate de bine. Și toți acești oameni contribuie semnificativ la tot ce înseamnă succesul TIFF-ului.

Apoi, bineînțeles, vorbim despre un festival de film care are în spate o selecție de titluri absolut geniale. N-am văzut niciodată o peliculă slabă la TIFF, poate doar unele cu care nu prea am rezonat. Singura mea problemă din acest an a fost că n-am reușit să văd prea multe filme (noroc că acum avem platforma TIFF Unlimited, la care deja m-am abonat).

View this post on Instagram

A post shared by Bianca Sterie (@bianca.sterie) on

Dacă în trecut bifam câte trei, patru pe zi, acum am avut un program foarte încărcat și, spre rușinea mea, am pierdut câteva titluri faine. Cum ar fi System Crasher, regizat de Nora Fingscheidt, care a câștigat Premiul Publicului la TIFF. Filmul prezintă lupta unei fetițe de 9 ani de a recâștiga iubirea mamei și locul ei în familie, dar și încercările disperate ale sistemului de asistență socială de a o salva pe mica eroină de monștrii din mintea ei psihotică atunci când mama o abandonează pentru a-și proteja ceilalți copii.

Pe lista de titluri pe care le-am savurat la această ediție se numără Un Homme Fidele, al doilea lungmetraj din cariera regizorală a lui Louis Garrel, The Man Who Surprised Everyone, o dramă rusească despre un bărbat care mai are la dispoziție doar două luni pentru a-și găsi drumul pe care vrea să meargă și… identitatea, un film cu niște răsturnări de situație foarte interesante, și The White Crow, în regia lui Ralph Fiennes, un biopic inspirat de viața balerinului Rudolf Nureyev și de bătălia sa cu autoritățile sovietice.

La capitolul filme românești, vă recomand cu încredere La Gomera, noul film al lui Corneliu Porumboiu, care intră în cinematografele din țară la toamnă și care îl are pe Vlad Ivanov în rol principal. Pentru acest titlu, regizorul a fost nominalizat la Palme d’Or și, trebuie să recunosc, este unul dintre cele mai bune filme românești văzute de mine în ultimele luni. Are acțiune, un strop de dramă, un subiect original și foarte interesant (limbajul fluierat – El Silbo) și o distribuție de excepție (lui Vlad Ivanov i se alătură George Piștereanu, Rodica Lazăr și Catrinel Marlon).

Mo, lungmetrajul de debut al lui Radu Dragomir, cu Dana Rogoz în rolul principal, este un alt titlu de trecut pe lista de must-see. Interpretarea Danei Rogoz e excelentă, actrița dându-i viața lui Mo, o studentă care, după ce ratează un examen, ajunge, împreună cu cea mai bună prietenă a ei, Vera (Mădălina Craiu), acasă la profesorul lor. Seara începe promițător, însă, la un moment dat, lucrurile iau o turnură total neașteptată.

Apoi, de neratat este și Parking, cel mai recent titlu al lui Tudor Giurgiu, o poezie de film, despre care am povestit în detaliu cu scriitorul și scenaristul Marin Mălaicu-Hondrari, un interviu care ajunge în cel mai scurt timp pe A list magazine. Stay tuned!

Tot la TIFF a fost proiectat în avanpremieră și primul episod din al treilea sezon Umbre, care debutează în toamnă la HBO România și HBO GO. Nu am ajuns la el (din păcate), dar promit să vă țin la curent cu noutățile pe măsură ce ne apropiem de premieră.

Nu în ultimul rând, pentru aceste zile minunate petrecute la #TIFF18 (da, TIFF a ajuns la majorat, la ediția cu numărul 18), trebuie să le mulțumesc prietenilor de la Mercedes-Benz România și Golin. Alături de ei am petrecut din nou un TIFF perfect… driven by #MercedesBenz #MașinaOficială.

TIFF 2020 (29 mai – 7 iunie 2010), te aștept cu nerăbdare!

Foto: Marius Mariș

Gala Premiilor TIFF 2019: lista câștigătorilor și highlighturile serii

by

Transilvania International Film Festival și-a sărbătorit anul acesta majoratul, ediția cu numărul 18 fiind una cu totul și cu totul specială. Am spus-o și o voi mai spune ori de câte ori am ocazia: tot ce se întâmplă la Cluj-Napoca în perioada TIFF-ului este senzațional, de la organizare la proiecțiile de film și evenimentele conexe. E o bucurie generală în aer și, oricât de obosit ai fi (și ești, pentru că TIFF este un adevărat maraton de forță și rezistență), nu ai cum să nu te entuziasmezi pentru tot ce reprezintă acest festival.

Sunt multe de povestit despre această ediție de-a dreptul memorabilă, la care am participat din nou alături de prietenii de la Mercedes Benz România, care s-au ocupat ca totul să iasă impecabil, dar o voi face într-un material separat în cel mai scurt timp (pentru că da, trebuie să existe și o mică pauză de recuperare post-TIFF). Până atunci însă, vă las cu lista integrală a câștigătorilor de seara trecută de la TIFF 2019.

  • Trofeul Transilvania în valoare de 15.000 de euro – Monos, regizat de Alejandro Landes
  • Premiul pentru Cea mai bună regie, în valoare de 5.000 de euro – May el-Toukhy pentru filmul Dama de cupă/ Queen of Hearts
  • Premiul Special al Juriului, în valoare de 1.500 de euro, oferit de HBO – Un om fidel/ A Faithful Man, regizat de Louis Garrel.
  • Premiul pentru Cea mai bună interpretare, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Conceptual Lab – Ingvar E. Sigurdsson pentru rolul din filmul Alb cât vezi cu ochii/ A White, White Day.
  • Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film unui film din secțiunea „Ora de religie” – Cler/ CLERGY  regizat de Wojciech Smarzowski.
  • Premiul Publicului, oferit de MasterCard – Copilul-problemă/ System Crasher regizat de Nora Fingscheidt
  • Premiul Publicului, pentru filmul cel mai popular din secțiunea Zilelor Filmului Romanesc, in valoare de 1500 Euro, oferit de DACIN SARA – Moromeții 2, în regia lui Stere Gulea
  • Trofeul Transilvania pentru contribuția specială adusă cinematografiei mondiale – actorului Nicolas Cage
  • Premiul pentru întreaga carieră – designerul de costume Oana Păunescu
  • Premiul de Excelență, oferit de Mercedes-Benz – actorului Marcel Iureș

  • Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, în valoare de 10.000 de euro (servicii de post-producție) oferit de Cinelabs România – Arest, regizat de Andrei Cohn
  • Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut, valoare de 1.000 de euro, oferit de Banca Transilvania – Monștri., regizat de Marius Olteanu
  • Mențiunea specială a juriului pentru lungmetraj în Zilele Filmului Românesc – Timebox, de Nora Agapi
  • Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Scurtmetraj, în valoare de 1.500 de euro, și servicii echipament, cameră, electrică și grip, în valoare de 5000 euro, oferit de CutareFilm – Opinci, regizat de Anton Groves și Damian Groves
  • Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj din secțiunea Umbre, în valoare de 500 de euro, oferit de PMA – Roata/ La Noria, regizat de Carlos Baena
  • Mențiune Specială în Secțiunea Umbre – scurtmetraj – Corbii/ Corvidae, regizat de Tom de Ville

Premii în cadrul programelor TIFF

Transilvania Pitch Stop

– Eurimages Co-production Development Award, în valoare de 20.000 de euro – Democracy work in progress, în regia lui  Mihály Schwechtje, produs de Genovéva Petrovits

– Eurimages Co-production Development Award, Special Mention – Athlete, regizat de Semih Gulen și Mustafa Emin Buyukcoskun, produs de Oyku Kanli și Arda Ciltepe

– Servicii de post-producție oferite de Chainsaw Europe, în valoare de 25.000 de euro – Between Two Dawns, în regia lui Selman Nacar, produs de Burak Çevik

– Premiul oferit cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, în valoare de 5.000 de euro – Spas, regizat de Maksym Nakonechnyi, produs de Yelizaveta Smith

Transilvania Pitch Stop Workshop

– Villa Kult Cultural Residency Award – rezidență de 5 zile în Berlin pentru un proiect românesc în scopul dezvoltării scenariului de film – Océane, regizat de Eva Pervolovici, produs de Tudor Giurgiu și Matei Truță

– CoCo Award, oferit de Connecting Cottbus – proiectul câștigător va fi invitat să susțină un pitch în fața profesioniștilor prezenți la Connecting Cottbus (Germania) – Carbon, în regia lui Ion Borș, produs de Ion Borș, Sergiu Cumatrenco Jr..

Premiul Competiției Locale, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Banca Transilvania – Laura Pop, cu filmul de animație Monstrul.
Mențiune Specială în cadrul Competiției Locale, în valoare de 300 de euro, oferit de Fabrica de Pensule – Cum înalți un zmeu, în regia lui Loránd Gábor

Alte premii

– Premiul Juriului Tinerilor Francofoni, oferit de TV5 Monde, RFI România și Institutul Francez – Trecut prin foc/Sauver ou périr în regia lui Frédéric Tellier

– Bursa Alex. Leo Șerban, în valoare de 2500 Euro, oferită în parteneriat cu Conceptual Lab – regizorului Lina Vdovîi, pentru dezvoltarea proiectului de film documentar Il Bel Canto, alături de regizorul Radu Ciorniciuc

– Mențiune specială în cadrul Bursei Alex. Leo Șerban, în valoare de 500 Euro – Iosif Profan, pentru dezvoltarea proiectului editorial DOKUMENTAR.RO.

– Mențiunea specială din cadrul Bursei Alex. Leo Șerban, în valoare de 1000 de Euro, acordată în parteneriat cu Conceptual Lab unui tânăr actor roman care s-a remarcat printr-un succes notabil într-un scurtmetraj sau lungmetraj a cărui premieră a avut loc în anul 2018: Alex Bogdan, pentru ,,Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari’’

Cele mai faine momente ale serii:

  • Momentul urcării pe scenă a lui Marcel Iureș, care a fost aplaudat minute bune de către întreaga sală și care l-a lăsat pe marele actor fără cuvinte. Acesta le-a mulțumit clujenilor pentru tot ce i-au oferit de-a lungul anilor: „Excelent. Totul e excelent. E o formă de fericire, nu? E chiar o formă mare de fericire. Doar că ea poate să aibă mai mic, mai mult, are gradaţii. Toate nebuniile pe care le-am avut la 28 de ani, le-am consumat aici, le-am trăit aici. Aici am făcut primul Shakespeare. O parte din moleculele mele, din corpul meu, sunt datoare acestui oraş, acestui public, universitarilor, medicilor de-aici, profesorilor şi oamenilor din Cluj. Vă mulţumesc din toată inima.”
  • Clipul de mulțumite făcut de Louis Garrel, care a câștigat Premiul Special al Juriului pentru A Faithful Man, însă nu a putut fi prezent la gală;

  • Momentul muzical pregătit de chitaristul Gary Lucas;
  • Platforma TIFF Unlimited, platformă de video streaming, care permite abonaților accesul la filme din selecția festivalului;
  • Defilarea pe covorul roșu, pe fundalul melodiilor din filme interpretate de Cvintetul Classis, un moment driven by Mercedes-Benz.

Foto: Vlad Cupșa, David Vizaknai

La Gomera, în regia lui Corneliu Porumboiu, va fi proiectat în avanpremieră națională la TIFF 2019

by

„La Gomera”, al cincilea lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu, va rula în avanpremieră națională vineri, 7 iunie, la Casa de cultură a studenților din Cluj-Napoca, în cadrul celei de-a 18-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF). Proiecția programată să înceapă la ora 19.30, în cadrul secțiunii Zilele Filmului Românesc, va avea loc cu casa închisă.

O a doua proiecție a fost programată pentru sâmbătă, 8 iunie, de la ora 18.00, la Cinema „Florin Piersic”. Biletele pot fi cumpărate de pe Eventbook.ro.

Filmul, care a avut premiera mondială în competiția Festivalului de la Cannes de anul acesta, va rula în cinematografele românești din 13 septembrie, fiind distribuit de 42 Km Film și Ro Image 2000.

Lungmetrajul, în care joacă Vlad Ivanov, Catrinel Menghia (Marlon), Rodica Lazăr, Sabin Tambrea, Agustí Villaronga, Cristóbal Pinto şi Antonio Buíl, s-a bucurat de cronici favorabile, fiind caracterizat drept un un film noir cu accente comice și minunate răsturnări de situație.

Producția va fi distribuită și în America de Nord, după ce Magnolia Pictures a achiziționat, luna trecută, drepturile. Președintele companiei, Eamonn Bowles, este de părere că Porumboiu, „care a făcut filme strălucite în ultimii ani, s-a depășit pe sine cu acest film pe gustul publicului”.

„La Gomera” a fost filmat în România, Spania şi Singapore, în 2018. Este prima peliculă semnată de Porumboiu care a fost filmată şi în afara României.

Cristi, un polițist român corupt implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu mafia, ajunge în insula La Gomera, în Spania, pentru a învăța „El Silbo”, un limbaj fluierat folosit de localnici. Limbajul codat îl va ajuta să-l elibereze pe Zsolt, un traficant aflat în arest București, și singurul din bandă care știe unde sunt ascunși banii.

„La Gomera” este scris și regizat de Corneliu Porumboiu, imaginea este semnată de Tudor Mircea, scenografia este realizată de Simona Pădurețu, designer de costume a fost Dana Păpăruz, iar Arantxa Etcheverria Porumboiu a fost responsabilă cu direcția artistică.

Foto: Vlad Cioplea

Ce cărți noi citim la început de vară?

by

Gata, e oficial: vara și-a intrat în drepturi, iar noi deja ne-am apucat să conturăm planurile de vacanță. Însă indiferent unde ne vor purta drumurile în următoarele trei luni, un lucru este sigur: vom avea de fiecare dată în bagaj o carte bună. Sau două. Sau trei.

Pentru drumurile cu trenul sau mașina și zborurile îndelungate. Pentru sesiunile de relaxare la plajă. Pentru toate clipele libere în care vrem să ne bucurăm de o lectură simpatică. Am pus deja ochii pe câteva noutăți, însă, dacă aveți și alte recomandări beletristice, le așteptăm cu mare drag.

George R. R. Martin, Foc și sânge, editura Nemira

Poate că serialul HBO Game of Thrones s-a încheiat, dar urzeala tronurilor continuă datorită lui George Martin, care ne propune, în Foc și sânge, ne propune o perspectivă foarte interesantă a poveștii. Cu sute de ani înainte de Urzeala Tronurilor, Casa Targaryen, singura familie de stăpâni ai dragonilor care supraviețuiește decăderii Valyriei, se stabilește la Piatră Dragonului. Aceasta va fi povestea generațiilor de conducători care, începând cu legendarul Aegon Cuceritorul, se luptă pentru a păstra Tronul de Fier, până la rebeliunea care aproape i-a distrus. Ce s-a întâmplat, de fapt, la Dansul Dragonilor? Care au fost crimele oribile ale lui Maegor? Cum era Westeros când dragonii făceau legea din ceruri? Cum era Valyria după dezastrul care a lovit-o? La acestea și multe alte întrebări răspunde cronica unui maester al Citadelei, completând istoria tulburătoare și pasionantă a Targaryenilor.

Victoria Turk, Maniere digitale, editura Baroque Books&Arts

Victoria Turk este senior editor la WIRED UK, unde supervizează secțiunea despre cultură, se ocupă de conținutul video al publicației și scrie atât pentru print, cât și pentru online. Iar în Maniere digitale și-a propus să ne arate cum ar trebui să stea treaba cu… eticheta în mediul online. Poate că știi cum trebuie să te porți la o cină, dar cât de sigur ești asupra bunelor maniere pe grupurile de WhatsApp?Profilul tău de Tinder îndeplinește oare standardele de bună-cuviință general acceptate? Și ce ar trebui să știi despre social media, acest butoi cu pulbere al etichetei online? Victoria Turk vine cu răspunsurile potrivite.

Michel Houellebecq, Serotonină, editura Humanitas

Ajuns într-un punct critic al existenței, protagonistul Florent-Claude Labrouste își propune să dispară de bunăvoie, să renunțe la profesie, la viața socială, la cunoștințe. Își șterge urmele, se refugiază în hoteluri (unde musai trebuie să existe camere pentru fumători), străbate nostalgic (și deplânge) o Franță rurală ruptă de rosturile ei tradiționale, străduindu-se să se întoarcă în trecutul personal. Își revizitează amorurile defuncte, un prieten, singurul, din tinerețe, încearcă zadarnice reconectări la momentul prezent, alternate cu visuri de sinucidere matematic puse la cale, dar rămâne la fel de pustiu pe dinăuntru, cu un tablou al eșecului sufletesc, pe care și l-a făcut din cele 3 000 de fotografii ce îi rămăseseră în laptop, imprimate și lipite pe pereții ultimei sale locuințe. Dintre ele, vibrează viața în doar vreo trei, cele care îi păstrează imaginile singurelor lui iubiri posibile, cu Kate și Camille.

Matt Haig, Gânduri de pe o planetă nervoasă, editura Nemira

Dacă ați citit Câteva motive să iubești viața, o carte despre care am povestit aici, atunci nu aveți voie să ratați continuarea bestsellerului scris de Matt Haig. În noul volum, autorul ne propune câteva teme de gândire foarte interesate: Cum trăim pe o planetă care ne înnebunește? Cum rămânem oameni într-o lume tehnologică? După ce a suferit de atacuri de panică, anxietate și depresie, Matt Haig s-a gândit mult la impactul pe care lumea exterioară îl are asupra noastră. În Gânduri de pe o planetă nervoasă vorbește despre fenomene generale ca inegalitatea socială, rețelele de socializare sau știri și până la obiceiurile noastre zilnice, modul în care dormim, în care facem mișcare sau în care disociem între minte și corp.

Dave Itzkoff, Robin Williams, editura Publica

De la stilul său rapid de stand-up la rolul de debut din Mork & Mindy și la impresionanta interpretare din Good Will Hunting, pentru care a câștigat Premiul Oscar, Robin Williams a fost și va rămâne mereu o legendă, un actor unic și un comedian inovator. Uneori părea să fie posedat, perorând despre cultură, politică și revelaţii personale cu o intensitate și o agerime uluitoare, trecând cu repeziciune de la un personaj la altul. Însă așa cum ne arată Dave Itzkoff în această biografie revelatoare, geniul lui Robin Williams masca un nucleu profund de emoţii conflictuale și de îndoieli de sine. Autorul ne mai arată și cât de mult s-a luptat Robin cu dependenţa, depresia și, la finalul vieţii, cu acea boală invalidantă, care l-a afectat în moduri rămase necunoscute fanilor săi. Bazată pe mai mult de o sută de interviuri originale cu membri ai familiei, prieteni și colegi, precum și pe o cercetare atentă a arhivelor, cartea este o perspectivă nouă și originală asupra unui actor a cărui activitate a atins coarda sensibilă a unui număr colosal de oameni.

Cecelia Ahern, ROAR, editura All

Cecelia Ahern, autoarea bestsellerului P.S.: Te iubesc, revine cu un volum de proză scurtă captivant, numai bun de citit vara aceasta. Aceasta surprinde acel moment din viața tuturor femeilor în care acestea simt nevoia să strige. Femeile oftează. Își aud tremurul din voce și simt cum o gheară le strânge inima în piept. Șoptesc. Mormăie. Nu-și mai găsesc cuvintele. Sunt cât se poate de diferite, dar au un lucru esențial în comun. În cele din urmă, toate își regăsesc echilibrul, puterea, hotărârea de care au nevoie pentru a-și schimba viața. Mai întâi, reușesc să surâdă, chiar în timp ce vocea din mintea lor țipă panicată. Apoi izbucnesc în râs. Pe măsură ce în zâmbetul lor se oglindește fericirea, apar și sclipirile din privire.

Foto: Unsplash.com

Footer-800×90-001

Footer-Revista-PDF