Întotdeauna i-am urmărit cu mare atenție pe somelierii și pe enologii cu ani de experiență în industria viticolă, pe acești maeștri ai gusturilor, ale căror povești sunt țesute de fiecare dată în jurul aromelor, al cupajelor, al buchetelor și al vinurilor decadente. De altfel, mi se pare că fiecare pahar de vin, indiferent de tipul lui, reprezintă un ritual în sine, care ascunde o notă de rafinament în spatele lui. Ba mai mult decât atât, cred că vinul are și o semnificație aparte, gustul lor încorporează, cumva, toate sentimentele, emoțiile și trăirile pe care le-ai avut atunci când l-ai încercat pentru prima oară. Sau poate că doar eu sunt puțin cam prea sentimentală. Și îndrăgostită nebunește de vinuri.
Prin urmare, cred că a venit momentul să iau măsuri serioase la acest capitol. Mai exact, să vă propun o călătorie cu parfum de rosé demidulce (sau de care vreți voi, e loc pentru toate preferințele aici) prin România și Moldova, o aventură ghidată de opt femei minunate, care lucrează în industria viticolă de foarte multă vreme și care au schimbat regulile jocului în această lume.
Andreea Micu (Avincis)
Pentru Andreea Micu, proprietara cramei Avincis, drumul către cel mai gustos vin a trecut, mai întâi, pe la Facultatea de Drept. Dorul de „acasă” și istoria familiei sale au adus-o, din nou, la Drăgășani, unde a lucrat cot la cot cu părinții săi pentru a transforma Avincis în unul dintre cele mai puternice branduri românești. „Povestea domeniului viticol de la Drăgășani, pe care se află crama AVINCIS, începe acum mai bine de un secol, în 1905, când a fost construit conacul. Însă prima filă a poveștii familiei noastre a fost scrisă în 1927 când Maria și Iancu Râmniceanu, străbunicii mamei mele, au cumpărat în Drăgășani, chiar acest conac în stil neoromânesc pur, inspirat din arhitectura ctitoriilor brâncovenești, înconjurat de vii. Ulterior, familia noastră a pierdut conacul și domeniul viticol, din cauza regimului comunist, fiind apoi redobândit în proprietate de către familia mea, după 1990. Bunica își amintea cu drag de verile petrecute pe domeniul aflat pe dealul Dobrușa, așa că, în mod firesc, noi, urmașii ei, ne-am dorit să ducem poveștile mai departe”, spune Andreea.
Un loc atât de frumos, care a adunat emoțiile mai multor generații, nu putea fi dat uitării, mai ales că potențialul său era uriaș. „ În 2007, mama mea, Cristiana, și tatăl meu, Valeriu, s-au reîntors pe domeniul de familie și au avut revelația miracolului viei, al vinurilor și al tradițiilor locului. Au început proiectul de restaurare a domeniului, care a presupus plantarea viţei-de-vie, refacerea conacului şi construcţia cramei. Patru ani mai târziu, în 2011, am lansat oficial crama şi au apărut pe piaţă primele vinuri Avincis, din recolta anului 2010. De atunci și până acum, în peste opt ani, am dezvoltat o gamă de vinuri premium recunoscută și premiată internațional – Avincis, o gamă de vinuri pentru retail, care se bucură de aprecierea tuturor celor care degustă aceste sortimente – Avincis Vila Dobrușa, iar anul acesta am lansat și primul spumant Avincis”, poveștește Andreea, care își împarte acum timpul între familie, cabinetul de avocatură și activitățile Avincis. Și da, face ea cumva și le îmbină cu success pe toate: „Dacă ipostaza mea de om de vin ar fi fost singurul centru al dezvoltării mele și aș fi fost dedicată doar brandului Avincis, probabil că evoluția businessului ar fi fost și mai bună. Timpul, însă, e tot mai puțin, îmi doresc să îl dedic și familiei, așa că trebuie să mă bazez tot mai mult pe inspirație, pe decizii rapide și să mă pregătesc pentru orice evoluție din mers. Am noroc de sprijinul întregii familii în acest business și de o echipă întreagă, de la vânzări, oenoturism, cramă, vie, financiar, promovare, toți oameni dragi mie care ne susțin să ducem povestea brandului Avincis mai departe.”
Și cum îmi place enorm această băutură, indiferent de culoarea sa, n-am putut să nu profit de întâlnirea cu Andreea pentru a afla care este, din punctul ei de vedere, secretul unui vin bun: „Dincolo de procesele de vinificație, calitatea strugurilor, calitatea recoltării, trebuie să fie un vin cu poveste. De acolo vine sufletul. Povestea din spatele unui vin se simte și atunci când îl bei. Se simte încă de la raft, din ceea ce îți transmite eticheta. De fapt, inima vinului se simte înainte de a ajunge la raft, pentru că vinul e un produs viu, el se naște de la apariția primei boabe de strugure (și, chiar mai înainte, dacă ne imaginăm procesul de evoluție al viței de vie) și își continuă viața atunci când e descoperit de consumator, interpretat altfel de fiecare.” Iar asta nu e tot. Pentru că un vin bun merge mână-n mână cu o mâncare delicioasă, recomandările de pairing sunt întotdeauna binevenite: „Cred că vinul este compania ideală pentru orice mâncare. Relaxează, potențează gustul mâncării. În ultima vreme, ador felurile de mâncare simple, precum friptura de vită cu salată și un vin roșu (Cuvée Andrei – Cabernet Sauvignon Avincis sau Pinot Noir Avincis, care e mult mai catifelat). În plus, există acum o tendință la nivel internațional de a însoți peștele cu un vin roșu, în locul celui alb.”
Acestea fiind spuse, până voi încerca peștele cu vinul roșu, mă pregătesc de o vizită la Vila Dobrușa, casa Avincis, un loc care, indiferent de anotimp, arată de-a dreptul magic. Și îi cucerește atât pe oaspeții din țară, cât și pe cei din străinătate. Pentru că, după cum spune și Andreea Micu, „crama Avincis și domeniul Vila Dobrușa înseamnă tradiție, modernitate, pasiune pentru lucrul bine făcut, dragoste de familie, de oameni și de pământ. Și respect pentru România, al cărei potențial avem datoria să îl punem în valoare.” Iar cu aceste valori în spate, nu poți da greș vreodată!
Raluca Bauer (Crama Bauer)
Pentru Raluca Bauer, co-proprietara cramei Bauer, aventura în lumea vinurilor a început în 2004, când, la un târg organizat chiar de ea în București, l-a cunoscut pe Oliver, soțul ei, un enolog pasionat din Germania. În 2007, au cumpărat în vârf de deal, în Drăgășani, un teren de două hectare, pe vremea când încă nu știau exact dacă vor rămâne sau nu în România. Imboldul pentru construirea cramei Bauer a venit din partea Johannei, mătușa lui Oliver, o femeie specială, care a lucrat aproape toată viața sa în vie.
„Am pornit nu de la zero, ci de la minus – nu aveam apă, canalizare, lumină, infrastructură. Dar dorința de a avea o cramă proprie, de a avea un spațiu unde să putem experimenta și descoperi mai multe despre soiurile locale ne-a făcut să nu simțim cât muncim în fiecare zi. Uitându-mă în urmă aș face din nou același efort. Ne-am încăpățânat să nu luăm fonduri europene și, cu pași mici, am început să construim cu oamenii locului, să dotăm cramă astfel încât să putem vinifica separat fiecare parcelă de struguri. Am ales o sticlă elegantă, am ales să protejăm mediul. Dar și să lucrăm cu butoaie mari, care pot fi igienizate ușor și care pot fi folosite timp îndelungat din aceleași considerente. Am întrebat prietenii cum ne-ar defini ei pentru a avea o idee despre cum să creăm eticheta vinului. După multe complimente și câteva critici constructive, am ajuns la concluzia că cea mai bună caracterizare a fost unui prieten din Cluj: «Bauer, punct». Punctul nostru este și acum pe etichetă, alături de semnătura Bauer ce garantează calitatea fiecărei sticle”, își amintește Raluca.
Dar în ciuda tuturor obstacolelor, de la birocrație la limitările fiscale, Crama Bauer a ajuns astăzi ceea ce ar trebui să ajungă toate proiecte făcute cu suflet și iscusință: un nume de referință pe harta mentală a oricărui iubitor de vin. „Pentru mine, pe departe cea mai mare provocare este să reușesc să transmit mai departe ce am descoperit în 2004, să găsesc oameni ca mine, cărora să le împărtășesc experiența mea din lumea vinului. Deseori primim la cramă oaspeți care degustă vinul și ne spun: «să știți că noi nu cunoaștem multe despre vin.» Și atunci toate amintirile mele de la târg îmi apar în minte: primul pahar de Tămâioasă Dulce, lecțiile cu Oliver despre cum să țin paharul de vin și de ce, încercările stângace de a descrie prima dată un vin și zâmbetul îngăduitor al «expertului», povestește Raluca, pentru care nu există conceptul de cel mai bun vin. Crede că vinul trebuie să fie curat, fără defecte (defect de dop, oxidare, îmbătrânire atipică), servit la temperatura potrivită și din paharele corecte. În rest, faptul că un vin este sau nu este bun ține de percepția fiecăruia, chiar de momentul în care e savurat.
Cât despre cele mai populare soiuri de struguri din România, Raluca spune că piața este încă în formare, dar că există o deschidere pentru degustarea și descoperirea unor vinuri noi: „În ultimii 15 ani, soiurile tradiționale românești au câștigat pe bună dreptate teren. Este singura noastră șansa de a crea o identitate proprie, diferită de a altor țări producătoare de vin. Trebuie să fim foarte mândri că avem în podgoria Drăgășani soiuri precum Crâmpoșie, Negru de Drăgășani, Fetească Regală.” De care, bineînțeles, ne putem bucura la crama Bauer.
Până la urmă, trăgând linia și analizând cele povestite de Raluca, nu pot să nu reiau ideea lucrurilor făcute cu suflet, cu pasiune, cu mult efort. Și care au un set solid de principii la bază: „Caracterul și autenticitatea sunt realitățile și valorile în care credem. În toate aspectele vinificației și cultivării viei ne străduim să creăm condiții perfecte, astfel încât vinurile noastre să vorbească distinct și convingător.” Sunt lucrurile care, mai devreme sau mai târziu, dau rezultatele cele mai bune. Cu punct la final.
Marina Samoilă (Cramele Recaș)
Somelier de profesie, Marina Samoilă jonglează între mai multe proiecte simpatice din industria viticolă, printre care și cramele Recaș, de care s-a ocupat, ca Events Manager, până în urmă cu două luni. Aventura ei în lumea vinurilor, însă, a început relativ devreme, în copilăria petrecută într-un orășel de la poalele zonei viticole Dealu Mare. Apoi, la 19 ani, a ales Facultatea de Horticultură și a început să facă primii pași în direcția care avea să îi devină pasiune și domeniu de activitate.
„Partea profesională a început în 2013 cu un curs de somelieri făcut în România și cu o degustare la Domeniile Tohani, echipă căreia m-am alăturat mai târziu. Pe parcursul anilor am considerat că este important să fiu în pas cu această industrie la nivel internațional și m-am înscris la Wine and Spirits Trust Education, o platformă cu baza la Londra. În paralel, după experiența cu Domeniile Tohani, am intrat în echipa Recaș pe poziția de Event Manager, pe care am ocupat-o până în urmă cu două luni. Acum mi-am început carieră de freelancer, ocupându-mă de proiecte proprii și oferind consultanță pe diverse subiecte legate de vinuri atât restaurantelor, cât și echipelor de vânzări sau cramelor”, povestește Marina.
Și pentru că lucrează de ani buni într-o industrie dominată, preponderant, de bărbați, am fost curioasă de provocările femeilor în această lume: „Eu cred că a fi femeie într-o lume a bărbaților este un atu. În primul rând, pentru că noi femeile inspirăm mai mult înspre consumul de vinuri bune, pentru că avem o doză de senzualitate ce îi face pe oameni să viseze, dar și pentru eleganța cu care putem povesti despre aceste subiecte. Desigur că, uneori, bărbații se simt «amenințați» și pot să facă lucrurile dificile, însă dacă ținem cont de pasiunea pentru vin și de faptul că «femeile sunt mereu desupra», putem să ne croim un drum frumos în orice industrie dominată de bărbați.”
Iar curajul care a ajutat-o pe Marina să aibă succes în lumea patriarhală a vinurilor este prezent și atunci când vine vorba de alegerile sale în materie de vin și mâncare: „Mie îmi plac și promovez combinațiile cele mai explozive, când ai mai multe gusturi, când ești atât de surprins încât rămâi fără cuvinte. Pot fi și lucruri simple, cum ar fi peștele proaspăt cu un pahar de spumant, dar și preparate cu multe gusturi amestecate, cum este bucătăria orientală, căreia îi poți potrivi un vin roșu consistent. Prima experiență inedită am avut-o acum mulți ani, în Ungaria, unde am încercat prima dată foie gras-ul (care are un gust ușor amar, textura cremoasă și foarte grasă) împreună cu un vin dulce de Tokaji. La prima vedere ai spune că e imposibil, dar este o asociere atât de clasică, încât o regăsești în majoritatea restaurantelor de top din lume. Contrastul dintre amar-dulce și aciditatea din vin te face să rămâi mulți ani cu experiența vie în memorie.”
Cât despre gusturile românilor în materie de vinuri preferate, opțiunile Marinei sunt împărțite între doi „candidați” de renume: „La prima vedere aș spune Feteasca Regală. Suntem un popor băutor de vinuri albe, iar Feteasca este un soi mai aromat, ușor de băut și înțeles. Cred că ne-am și obișnuit foarte mult că acesta să fie vinul de zi cu zi. Dar, în ultimii ani, și sora sa închisă la culoare, Feteasca Neagră, a prins curaj.”
Lilia Dulgher (Gitana Winery)
Trecem acum Prutul și ajungem în Republica Moldova, unde facem cunoștință cu Lilia Dulgher, managerul Gitana Winery, a cărei pasiune pentru vinuri este o „moștenire” de familie: „Mama mea a lucrat ca vinificator într-o cramă timp de zece ani, într-o perioadă în care nu era o mândrie să lucrezi în industria vinului. În 1985, de exemplu, Gorbaciov a emis un ordin împotriva alcoolismului. În urma acestuia s-au defrișat viile și s-a distrus tot. Practic era o rușine să zici că părinții tăi lucrează în acest domeniu. Mult mai târziu, am fost onorată să provin dintr-o familie care face atâtea lucruri frumoase și se ocupă de cultivarea viei și fabricarea vinului. Vinul a devenit o pasiune pentru mine care mă conduce și în ziua de azi și care, de fapt, mi-a marcat viața. Datorită vinului am călătorit foarte mult, am cunoscut culturi și oameni noi.” Absolventă de Drept, Lilia a preluat partea de vânzări și promovare de la Gitana Winery și, întâi, s-a ocupat de consolidarea brandului pe piața locală, care a fost urmată de extinderea acestuia în România și Europa: „Am început de la 18.000 de sticle pe an și am ajuns la jumătate de milion de sticle de vin pe an.”
Chiar dacă lucrează într-o industrie formată, în mare parte, din bărbați, Lilia știe să se impună, ca o adevărată femeie de afaceri: „Am observat că succesul are legătură cu felul în care te prezinți, oamenii vor să aibă persoane interesante alături, prezențe memorabile. Când am început să mă implic în businessul familiei, am devenit mai sigură pe mine și am înțeles că e un avantaj că ești femeie în acest business. E un avantaj de care nu trebuie să profiți, dar de care trebuie să te bucuri.”
Chiar dacă cel mai popular soi de struguri din Republica Moldova este Rara neagră, Lilia crede că nu ar trebui să fie comparații între vinul alb, roșu și rosé: „În lumea oamenilor care au o cultură sau un mod de viață strâns legat de vin nu există astfel de alegeri. Sunt niște reguli deja stabilite, la aperitiv bei un vin alb, apoi la felul principal poți să continui cu un vin roșu, complicat și savuros, iar la desert combini un rosé. Fiecare vin are savoarea sa, iar cunoscătorii știu foarte bine cum să îl consume în așa fel încât să se potrivească perfect în armonia gusturilor.”
Livia Gîrboiu (Crama Gîrboiu)
O afacere pornită din suflet, la care s-a muncit din greu ani buni, este și Crama Gîrboiu, condusă acum de Livia Gîrboiu: „M-am născut și am crescut pe meleaguri vrâncene, așa că am văzut de mică lumea vinului. Atât eu, cât și familia mea ne-am propus să o ducem mai departe, construind un brand puternic ancorat în prezent, dar care onorează trecutul. Ne-am dorit foarte mult că vinurile noastre să ne reprezinte și, credem noi, am reușit.” Produsele cramei Gîrboiu sunt apreciate acum în toată țara, însă drumul către succes nu a fost întotdeauna unul lin. „Nici nu pot numi o singură provocare, am început această activitate de jos, de la butucul de vie, și am parcurs cu entuziasm și responsabilitate toți pașii până la a prelua activitățile din acest moment. A trebuit să demonstrez celui mai dur și mai challenging om, și anume tatălui meu, că se poate, iar în timp am ajuns să mă bucur de susținerea lui necondiționată”, spune Livia.
Și chiar dacă nu i-a fost întotdeauna ușor în complicata lume a vinurilor, a știut întotdeauna să mizeze pe intuiție și… a câștigat. Cum s-a întâmplat atunci când a readus la viață Șarba, soiul specific Vrancei, un proiect care, în ciuda faptului că a întâmpinat multe emoții și priviri neîncrezătoare, s-a dovedit a fi un succes uriaș. Iar după ani de muncă și teste în industria viticolă, a ajuns la formula câștigătoare a unui vin cu adevărat, un secret pe care am provocat-o să-l împărtășească și cu noi: „Viziunea! Pe lângă muncă, condiții de vinificație, sol, an, climă, cred cu tărie că secretul este viziunea. Mărturisesc că, în momentul în care am conceput o gamă nouă sau un cupaj nou, am «văzut» vinul acela, i-am conturat parcursul, imaginea, tot ce îl reprezintă. De aceea, vinurile cramei Gîrboiu spun o poveste.”
Cristina Frolov (Castel Mimi)
Când spun Castel Mimi, spun istorie, tradiție, podgorii, vin, oameni, o comoară națională a Republicii Moldova și o afacere de familie (cu o poveste surprinzătoare în spate), care, din fericire, a început să se extindă puternic și în România. Istoria brandului a început în 1983, când Constantin Mimi, un vinificator renumit al epocii, a plantat primii butași de viță-de-vie și a început construcția unui chateau impozant, chiar în preajma localității Bulboaca. De-a lungul decadelor, impresionantul domeniu a trecut prin numeroase transformări, fiind inclusiv fabrică de vin sovietică. Însă aventura modernă a cramei, după cum mi-a povestit Cristina Frolov, managing director Castel Mimi, a început mult mai târziu, în 2011, când s-a dat startul procesului de restaurare: „La început, împreună cu toată familia, am depus mari eforturi pentru a aduce loculla normalitate. Ulterior s-a luat decizia de a dezvolta afacerea și de a o transforma și într-un obiect cultural și turistic. Nu înțelegeam la acel moment cum va fi, în final, acest proiect. Inclusiv astăzi, când vin la muncă, am starea aia de uimire, că a ieșit mult peste așteptările noastre.”
Cristina a trecut prin toate etapele de lucru la Castel Mimi și a învățat să își susțină punctul de vedere în fiecare moment: „În prima etapă am fost șef de secție – îmbuteliere, ulterior am devenit director de producer și am ajuns șefa unei echipe de domni, cu o vârstă medie de peste 45 de ani, oenologi și lideri, ale căror opinii erau foarte greu de modificat. A durat ceva timp până am câștigat încrederea și respectul lor, pentru ca, ulterior, să încercăm să modificăm stilul de producere a vinurilor, secția de producere a acestora și să ne orientăm către piețele de export, în care cerințele față de calitatea vinurilor sunt foarte înalte. Ulterior, am preluat conducerea diviziei de turism și tot ce înseamnă Castel Mimi ca destinație turistică de top, așa că o altă mare provocare este să este să conving lumea, care nici nu a auzit despre existența Moldovei, că vinurile sunt superbe si că merită să vină în vizită.”
Cât despre combinația perfectă de mâncare și vin, Cristina mi-a dezvăluit un duo care m-a făcut să îmi doresc de urgență o excursie la Castel Mimi: „Ador să servesc un pahar de Roșu de Bulboaca, obligatoriu în compania celor mai buni prieteni, și la gustare un cașcaval din lapte de capră, maturat în vin, pe care ni-l furnizează săptămânal la castel un fermier din apropierea acestuia.” Yummy sau cum?
Alina Iancu (Revino.ro)
Alina Iancu este fondatoarea Revino.ro și CrameRomania.ro, două platforme ce reprezintă o adevărată comoară pentru iubitorii de vinuri, două locuri de unde aflăm absolut toate noutățile din industrie, de la wine barurile de neratat în oraș la zonele perfecte pentru turismul viticol din România. „Relația mea profesională a început în același an în care am și descoperit vinurile din România. În martie 2011 am intrat pentru prima dată într-un wine bar în București, iar pe 1 mai 2011 am vizitat prima cramă în România, mai exact crama Știrbey. În toamna aceluiași an, am lansat împreună cu doi prieteni un magazin online de vinuri. Am simțit chimia cu vinurile încă de la primele interacțiuni”, spune Alina.
Și exact această chimie a condus-o pe un drum pe care merge și acum cu pasiune și, bineînțeles, consecvență: „A apărut întâi CrameRomania.ro în 2013, o bază de date bilingvă cu cramele din România, soiurile locale principale și hărți viticole. După multe călătorii la crame, după multe fotografii cu acestea, dar și cu vinul, în general, am mers mai departe. Era păcat să nu le punem în același loc, împreună cu informații despre ele. Am început în joacă, am continuat călătoriile și am văzut în turismul viticol un potențial pentru viitor. Așa a apărut Revino.ro în 2014, o platformă de unde cei interesați de crame sau evenimente cu vinuri pot afla informații.”
Despre turismul viticol se tot vorbește la nivel global, în Europa sunt zeci de regiuni care acoperă această ramură, așa că m-am întrebat mereu cum stăm noi, concret, pe plan local. „Turismul viticol înseamnă vizite ghidate la crame în care se descoperă procesul tehnologic și se degustă vinuri în prezența unui personal specializat. Te poți bucura însă și de natură prin plimbări în vie și, de ce nu, cazare la crame sau în vecinătatea acestora. La nivel de țară suntem încă la început, însă am evoluat față de acum cinci ani, iar noi ne ocupăm constant de promovare. Este un segment ce necesită răbdare, comunicare și investiții constante. Avem crame în aproape toată țară, eu am descoperit aproximativ 200 și am reușit să vizitez peste 85 dintre acestea. 70 dintre ele sunt deschise pentru turiști”, povestește Alina. Altfel spus, a venit momentul să pornim și noi la drum în căutarea celor mai bune vinuri românești!
Roxana Ana (Velvet Winery)
Pentru Roxana Ana, managing director Velvet Winery, pasiunea pentru vin a început cu o simplă degustare, pe vremea când încă era pe băncile facultății. S-a îndrăgostit de el, de cultura și de oamenii din jurul lui și i-a rămas aproape: „ Mi-am început profesia la vârsta de 22 ani, la o revistă de profil, unde am lucrat în cadrul departamentului de PR, dezvoltând strategii de comunicare pentru producătorii de vin din România și numeroase campanii de educare adresate consumatorilor de vin.” Ulterior, Roxana a ajuns să lucreze pentru departamentul de marketing al unei crame și s-a apropiat tot mai mult de această lume, a învățat secretele procesului de vinificație și chiar a urmat un masterat în Tehnici de Vinificație.
De doi ani ocupă funcția de Managing Director la Velvet Winery, locul unde a avut parte de cele mai mari încercări, dar și de satisfacții pe măsură: „Într-un business aflat la început de drum te confrunți cu o mulțime de provocări. Dacă ar fi să restrâng, pentru mine personal, cred că cea mai mare provocare a fost relația cu autoritățile și adaptarea la ritmul și stilul lor de lucru. Cu timpul însă, am învățat să am răbdare. O mare virtute atunci când gestionezi un business în industria vinului.”
Chiar dacă industria este formată preponderant din bărbați, acest lucru nu a fost vreodată o problemă pentru Roxana: „În ultimii ani tot mai multe femei au intrat în peisajul vinului românesc, fie că vorbim de oenologi, somelieri, degustători sau manageri, aducând un female touch unei industrii destul de rigide. Iar vestea bună este că, fiind încă o piață tânără, toate structurile și mecanismele specifice ei încep abia acum să se structureze și încă există mult loc de îmbunătățire. Trăim într-o perioada în care consumatorii sunt din ce în ce mai conectați la cultura timpului liber din occident, mai informați și mult mai pretențioși în alegerea unui vin. Segmentul tânăr (24-35 ani), din punctul meu de vedere, joacă un rol crucial în definirea trendurilor de consum de astăzi, fiind mult mai conectați la mediul online și la noile canale de comunicare.”
Iar dacă vremurile se schimbă, „rețeta” unui vin bun rămâne aceeași. „Secretul unui vin bun începe întotdeauna cu un strugure bun. Este primordial ca strugurele să fie sănătos pentru a da naștere unui vin de excepție. Lărgind cadrul, terroirul joacă de asemenea un rol crucial, reprezentând amprenta și identitatea vinului, valorificată ulterior, cu măiestrie, de vinificator”, crede ea.
În ceea ce privește soiul de struguri considerat reprezentativ pentru România, Roxana are un câștigător: „În momentul de față, soiul de strugure autohton Feteasca Neagră a căpătat o notorietate foarte mare printre consumatorii români și nu numai. Este considerat «soiul drapel» al României și, deseori, joacă rol de «vin ambasador» al țării noastre, în afara granițelor. Unul dintre motivele pentru care este atât de apreciat e tocmai versatilitatea lui. La ora actual, pe piața din România, există o diversitate mare de vinuri din Fetească Neagră, create în stiluri diferite, cu o varietate de arome, în funcție de arealul viticol și de stilul de vinificație; de la vinuri puternice, corpolente, la vinuri fine, elegante, ușor de savurat. Este, de altfel, un soi de strugure care se regăsește și în portofoliul nostru de vinuri, cu care ne mândrim.”
Foto: arhiva cramelor prezentate
