Pe lângă faptul că joacă unul dintre rolurile mele preferate – Magda – în Umbre, cel mai de succes (atât pe plan local, cât și pe plan internațional) serial românesc și că este o actriță minunată, foarte expresivă, care întotdeauna reușește să transmită enorm de multă emoție, Mădălina Craiu e și un om teribil de amuzant, cu care ai sta la povești ore în șir.

De altfel, asta am și făcut de curând, când am vorbit cu ea preț de vreo două ore, ocazie cu care am aflat ce ne așteaptă în cel de-al treilea sezon Umbre (care se lansează pe 20 noiembrie la HBO și HBO GO – primele două sezoane sunt deja aici!), cum a ajuns ea în acest proiect – spoiler alert: povestea chiar e plină de peripeții și foarte palpitantă! –, care au fost cele mai mari provocări ale peliculei Mo, acum în cinematografe, cel mai recent și, totodată, important proiect de lungmetraj al ei de până acum, un film în care joacă alături de Dana Rogoz și de Răzvan Vasilescu, dar și despre rezultatele care apar în Google la căutarea Mădălina Craiu – și pentru că Mădălina Craiu vârstă pare să fie un topic de interes pentru utilizatori, ea spune câți ani are în toate interviurile pe care le dă.

Daaar să nu mai zăbovesc aiurea-n UMBRE, pentru că Mădălina are lucruri mult mai interesante de spus în rândurile de mai jos.

Finalul celui de-al doilea sezon Umbre o prinde pe Magda la spital, lângă Teddy (Gabriel Huian), semn că relația lor începe să își revină după întâmplările dramatice prin care au trecut. Ce o așteaptă pe ea în continuare?

Ai punctat bine unde se situează Magda în al doilea sezon. În Umbre 3, se continuă relația între ei doi, iar posibilitatea de a-l pierde pe Teddy o determină pe Magda să iasă din șocul pierderii copilului și să se concentreze un pic mai mult pe el. I-am lăsat pe amândoi într-o relație care totuși promite o încercare. Iar în al treilea sezon o să vedem dacă mai e sau nu ceva acolo.

Pe parcursul primelor două sezoane, mi s-a părut cumva că atitudinea ofensivă, chiar agresivă, a Magdei e o urmare o diferențelor pe care le percepe Magda în raport cu Teddy, inițial, apoi în raport cu așa zisele fete de Dorobanți, cum e Sasha (Silvana Mihai). Crezi că se simte ea inferioară lor? Și crezi că își dorește să se schimbe?

Ea își dorește să se schimbe, dar nu știu dacă se simte neapărat pe o poziție inferioară, cât este vorba despre o revoltă față de tot ceea ce se întâmplă în jurul său. Spre exemplu, ea nu știe că face parte dintr-o familie atât de complicată. Știe doar că face parte dintr-o familie modestă, cu un tată strict, care nu o înțelege sau care nu își dorește, cel puțin inițial, să o înțeleagă. Iar în raport cu Teddy nu cred că se simte inferioară, cât are o problemă cu faptul că el pare răsfățat, că pare să îi placă o lume care, din punctul ei de vedere, e stupidă și superficială. Și acum se întreabă cum au ajuns amândoi în situația asta, când, de fapt, își propuseseră ceva simplu și firesc, neatins de lumile părinților lor.

Marele ei efort din Umbre 3 este să depășească toate lucrurile care o revoltă și o frustrează atât de tare în raport cu Teddy, cu familia, în raport cu toată lumea.

Apropo de familie, cum va evolua relația cu părinții săi, cu Relu și cu Gina?

Problema lui Relu, în general, este că își iubește foarte tare familia, dar reușește să facă cele mai greșite lucruri pentru această iubire. E genul de dragoste pe care mai degrabă o arată tuturor celorlalți – când se răzbună, omoară, face lucruri extreme – dar fără să fie capabil de o comunicare firească, de o deschidere față de familia lui. Din punctul ăsta de vedere, personajele nu se schimbă.

Pe de altă parte, Gina este un pic sufocantă pentru Magda. Asta e o relație care chiar va suferi o transformare în al treilea sezon. Adică Magda își dorește un tip de comunicare cu toată familia și o să încerce să construiască în anumite direcții, să așeze niște lucruri. Un lucru pe care l-am descoperit de curând la Magda în relație cu familia ei și, mai ales, în relație cu Relu și lumea mafiotă e faptul că, dintre toți, ea este singura care nu o să intre niciodată în mafie. Inițial, mi-am dorit foarte tare asta pentru Magda. Însă e atât de conștientă de cine este și a sacrificat atât de mult – a pierdut un copil din cauza acestei lumi pe care nici măcar nu a ales-o ea – încât cred sincer că Magda este singura care nu o să vrea niciodată să aibă legătură cu lumea interlopă.

Cât din personalitatea ta i-ai împrumutat ei (asta dacă i-ai împrumutat)? De fapt, ce îți place și ce nu îți place la Magda?

Clar i-am împrumutat ceva, pentru că toți trecem aceste personaje prin noi. Oricâte filtre ai pune, tot trece și ceva din tine. În cazul Magdei, cred că i-am împrumutat zona de dialog cu părinții. În timp ce o joc, recunosc, uneori, replici foarte similare cu cele pe care le spuneam eu. Gândindu-mă la cum eram eu adolescentă, mi s-au deblocat anumite raportări la personaje, la mama și la tata în raport cu Gina și Relu. Pentru că și mama e foarte grijulie, iar tata e mai distant, deși mă iubește foarte tare. Bine, mama nu e Gina, tata nu e mafiot, dar cred că e o dinamică pe care Magda a împrumutat-o de la mine și eu de la ea. Pe de altă parte, eu nu mai am o legătură foarte mare cu Magda, pentru că ea se află la o vârstă pe care eu am depășit-o de mult timp. Și sper că nu se vede asta foarte tare, mai ales că acum, în al treilea sezon, ea are 18 ani, iar eu urmează să împlinesc 29.

Cred că cel mai tare îmi place că Magda are o traiectorie foarte clară și constantă. Nu o poți muta, e o ființă foarte înrădăcinată. Lucrurile în care crede nu se schimbă, nu se clintesc, indiferent de ce se întâmplă cu ea, cu oamenii din jurul ei, cu relațiile sale. Magda nu își schimbă setul de valori. Iar asta mi se pare de admirat. Magda e un om integru în cadrul setului ei de valori.

Cât despre ce nu îmi place la Magda, greu de spus! Te atașezi de personajele pe care le faci. În general, munca noastră este să le apărăm și să le găsim justificări în orice situație. Așa că tinzi să îți aperi personajul orice ar fi. Chiar și atunci când el face ceva ce pare revoltător, tu trebuie să îi intelegi resorturile interioare. Prin urmare, orice ar face Magda, eu îi voi găsi justificare. Însă ce moștenește Magda de la Relu și de la Gina e o incapacitate de a se lăsa vulnerabilă: nici ea nu știe și nu se simte confortabil să își arate vulnerabilitatea. Cred că dacă ar face asta mai des, poate s-ar rezolva mai multe probleme atât în relația ei cu Teddy, cât și în relația cu părinții ei. E un om închis în sine de multe ori și, în loc să spună ce o doare, mai degrabă îți dă cu ceva în cap – ceea ce, da, e un mecanism de apărare, dar nu cred că e cel mai sănătos. Asta e ceva ce aș schimba la ea!

Hai să ne întoarcem și puțin în timp, la început de Umbre. Cum ai ajuns în acest proiect, care e povestea?

Am ajuns printr-un casting, așa cum se întâmplă de obicei. Castingul era făcut de Domnica Cîrciumaru, care mă știa de niște ani buni. Domnica e un director de casting foarte bun: pe lângă faptul că ne știe de la probele la care ne cheamă, ne-a și văzut filmografia, astfel că știe exact pe ce ne propune. Pe mine mă știa din Blu, un scurtmetraj regizat de Nicolae Constantin Tănase, pe care îl făcusem înainte de facultate, la 19 ani, premiat la TIFF și la Gopo. În anul în care Blu a câștigat Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj la TIFF, în juriu era și Bogdan Mirică (n.red.: scenaristul și regizorul Umbre). Iar când m-a văzut la castingul pentru Umbre, nici nu știu dacă și-a dat seama că sunt eu, pe când în Blu eram creață cu părul scurt.

Plus că, atunci când am ajuns la castingul pentru Umbre, erau numai fete de anul I, anul II, de o vârstă apropiată de cea a Magdei. Eu aveam 23 de ani și nu mă așteptam să iau rolul. La prima probă la care m-a chemat Domnica era Bogdan, care stătea într-un colț, nu se uita și nu-mi zicea nimic, părea că nici nu-l interesez. Însă ăsta era tipul lui de atenție, doar că eu încă nu știam acest lucru despre el la vremea respectivă. Și țin minte că am avut un moment bun pe parcursul secventei și l-am văzut atunci pe Bogdan cum își ridică nasul din foi și se uită la mine, după care și-a băgat iar nasul în foi. După vreo două săptămâni de la prima probă, Domnica a pus un afiș în toată universitatea, la U.N.A.T.C., afiș prin care invita toate fetele, din toți anii, să dea casting pentru Magda din Umbre. M-am gândit că e clar că nu am luat, că de-asta căutau în continuare. După o altă săptămână – da, a fost un proces care a durat foarte mult – m-a sunat Domnica să mă cheme la o altă probă și să-mi spună că eram încă dinainte de afiș pe shortlist. A doua oară l-am avut pe Igor (n.red.: Cobileanski, regizor pentru patru episoade din UMBRE1 si două din UMBRE 2) la probă, am făcut o scenă cu Chuckie, fratele Magdei. Iar Igor vorbea numai cu el, îi explica numai lui, în timp ce eu stăteam cuminte într-un colț. Și, la un moment dat, chiar am întrebat: „Dar aveți nevoie de ceva? Pot să mai fac ceva?‟ Iar Igor a zis: „Nu, nu, tu ești foarte bine!‟ După vreo două săptămâni, m-a sunat din nou Domnica și mi-a spus că sunt pe shortlist cu încă două fete, dar că exista o problemă cu mine, pentru că eram prea în vârstă pentru Magda. Le-am și zis să nu mă mai chinuie, pentru că deja mă atașasem de personaj, primeam secvențe, le citeam și îmi plăceau atât de mult, chiar ajunsesem să îmi doresc enorm rolul. După ce a trecut și a treia probă, m-a sunat Domnica și mi-a spus că nu am luat rolul Magdei, dar că ar vrea să mă ia pentru un rol mai micuț. Și eu am zis: „Da, normal, orice rol e în regulă‟. Și o să recunosc că am plâns atunci, a fost singura dată când am plâns că nu am luat un casting.

Dar povestea nu s-a oprit aici, pentru că, după încă o săptămână, m-a sunat Domnica să îmi spună că, de fapt, am luat rolul Magdei și trebuie să vin să mă verifice cu make-up și hair, să vadă dacă mă pot face să arăt de 16 ani. Iar la această a patra probă pentru mine veniseră Șerban și Maria, cu care eu mă știam de mai multă vreme. Amândoi erau: „Mădălina, tu o să fii fiica noastră!‟, iar eu le tot spuneam că o să mai vedem, că să mai așteptăm. Și m-am văzut din nou cu Igor și Bogdan, eu trebuia să fiu aprobată și de producători, cărora ei le trimiteau pozele mele. Și atunci mi-a venit ideea să le spun să vadă Blu, unde aveam părul scurt și creț, care pe mine mă făcea să arăt mai tânără. Așa că au stat și s-au uitat la Blu, iar după 40 de minute, după ce au stat și au dezbătut, mi-a trimis Domnica mesaj: „Poți să te duci acasă, ai luat, bravo!‟

Și cum te-ai pregătit, cum ai început să îți intri în rolul Magdei?

Am cam același proces la toate personajele: iau scenariul, îl citesc o dată, încerc să înțeleg fiecare personaj în parte și să identific relațiile. Îl mai iau o dată, trec prin secvențele personajului meu, îi urmăresc tot parcursul. La a treia lectură știu deja textul, sunt această norocoasă care învață repede, și încep să mă gândesc care sunt lucrurile diferite față de mine, care sunt lucrurile pe care le pot folosi din mine pentru personajul meu, când și ce reacții are, de ce are acele reacții, cu cine se înțelege bine și cu cine nu, cam ăsta e procesul. Pentru rolul Magdei, am fost foarte conștientă de faptul că nu trebuie să vorbesc matur. Plus că toți avem un limbaj de cartier și, deși noi vorbim articulat și corect gramatical, trebuia să fim foarte atenți la ce spuneam și cum pronunțam când ne intram în roluri. Mai puțin Teddy, pentru că personajul lui era scris să fie unul elevat.

Altfel, mi s-a părut foarte organic modul în care e scris personajul Magda, de-asta mi-a plăcut atât de mult încă de la casting. E un tip de interior pe care îl pot înțelege. Iar din punctul ăsta de vedere, tot meritul este al lui Bogdan Mirică, pentru că a găsit această soluție la toate personajele, care au fost inteligibile de la bun început, adică nu a trebuit să ne facem noi probleme că unele lucruri nu au sens sau că nu se potrivesc.

Organic și autentic, de la poveste la limbaj.

Daaa! Pe mine m-a distrat foarte tare că am filmat, la un moment dat, un clip cu băieții de la B.U.G. Mafia, super mari fani Umbre. Și a fost amuzant, pentru că eu eram înnebunită după ei, că toți am crescut cu B.U.G. Mafia, și ei erau încântați că: „băăăăi, tu ești în Umbre!‟. Și mi-au zis că cel mai tare le-a plăcut dialogul, că e folosit în sfârșit limbajul pe care îl știu ei, care le aduce aminte de copilărie. Am zis că dacă te validează băieții de la B.U.G. Mafia, chiar e ceva!

Ce crezi tu că o să ne placă cel mai mult în Umbre 3?

UMBRE se transformă de la sezon la sezon, e o evoluție constantă, iar al treilea sezon va fi un level up. Apoi, se transformă estetica, devine mai cinematografic, mai dark. Apar și personaje noi, ca în fiecare sezon, de altfel, însă de data asta sunt „pești‟ mai mari de prins. Ca să rezum, Umbre 3 o să fie cu mai multă acțiune, mai multe spații, mai multe personaje, mai multe provocări pentru personajele principale. Lucrurile încep să o ia razna la un nivel mai înalt!

Aș vrea să povestim un pic și despre Mo, filmul pentru care m-am ridicat în picioare la TIFF (Transilvania International Film Festival) și la care am aplaudat până au început să mă doară palmele. Avem două studente (Mo – Dana Rogoz, Vera – Mădălina Craiu), un profesor (Răzvan Vasilescu) care abuzează de poziția lui, o noapte care ia o turnură neașteptată. Ce a însemnat pentru tine experiența acestui film?

Cred că filmul acesta a depășit așteptările tuturor celor care am lucrat la el. A fost făcut cu foarte puțini bani, într-un timp extrem de scurt – 13 zile cu câte 16, 17 ore de filmare pe zi. Chiar povesteam și cu Dana că ajungeam acasă și timp de o oră ne uitam în gol, creierul nostru nu putea să se relaxeze. Plus că eram doar trei personaje, noi apăream în toate scenele, nu aveam pauze. Însă Dana e o parteneră extraordinară, Răzvan la fel, a fost extrem de generos, pentru că i-a plăcut tare mult proiectul și s-a implicat enorm în el. Iar Radu (n.red.: Radu Dragomir, regizorul Mo) este un om foarte sensibil, a scris această poveste și și-a dorit să facă un film delicat despre o problemă care, de obicei, este tratată foarte vulgar, foarte vehement. Și faptul că el e un bărbat care face un film despre o poveste feminină și o face cu atât de multă sensibilitate iarăși mi s-a părut un plus. Am fost o echipă foarte mică, dar ne-am mișcat repede, mai ales că totul trebuia să iasă bine cam din prima. Cred că marele meu câștig din acest proiect a fost că am interpretat un personaj altfel: eu n-am mai avut niciodată un personaj care să fie atât de legat de un alt personaj feminin. De obicei, ca femeie, joci foarte mult în relație cu bărbați, fie că e tatăl, iubitul, soțul etc. Aici era vorba despre o prietenie între două fete, iar pe mine m-a ajutat foarte tare să descopăr că sunt capabilă, că îmi plac dinamicile interesante între femei care au farmecul lor, care sunt diferite, dar extrem de apropiate în același timp. Și, slavă cerului, noi, eu și Dana, am avut o chimie senzațională încă de când ne-am cunoscut.

În rest, filmul a avut un parcurs surprinzător pentru noi. Am avut o perioadă în care eram foarte demoralizați că nu o să ajungă nicăieri și că nu o să-l vadă nimeni. Când ne-am dus la TIFF, nu văzuse nimeni filmul, nu știam cum o să reacționeze lumea, dar ce s-a întâmplat pentru noi acolo a fost out of this world. Ne gândeam că vor veni câțiva oameni, dar nu credeam că e posibil să vină 750 de oameni să le placă atât cât le-a plăcut și să se ridice în picioare să aplaude.

Voi ați încercat să mergeți și în mai multe universități din țară și să lansați o discuție pornind de la tema acestui film, însă, după cum îmi povestea și Dana, v-ați lovit de reticența multor reprezentanți ai facultăților.

Mulți au avut senzația că, dacă acceptă genul acesta de dialog, recunosc că lucrurile se întâmplă la ei în ogradă. Dar poate că nu e cazul, poate fi doar o discuție pe această temă. Iar dacă știi că se întâmplă asta și la tine și îți dorești să iei măsuri în direcția asta, faptul că accepți dialogul cu noi este o reclamă bună pe care ți-o poți face. Până la urmă, noi nici nu ne propunem să salvăm lumea, nici să o modificăm din temelii, nici să arătăm cu degetul înspre universități. Suntem doar echipa unui film ce are, bineînțeles, o direcție socială și care își propune să lanseze niște întrebări. Dacă ne primesc, noi suntem mai mult decât deschiși să discutăm despre asta, să pornim un dialog, să îi îndrumăm pe oameni către organizațiile despre care am aflat și noi prin prisma acestui film, către locurile unde pot reclama astfel de abuzuri, să le spunem cum pot depune plângeri. Sunt o mulțime de lucruri pe care eu nu le știam când eram studentă și pe care mi-ar fi plăcut să le cunosc. Sau măcar să fi știut direcția în care să mă duc în cazul în care apărea o astfel de situație.

Unde o să te vedem în continuare, după ce vei răsufla ușurată cu Mo și Umbre 3? Teatru, film?

Am și zis că anul ăsta e anul în care culeg laurii, că atât Umbre, cât și Mo sunt proiecte pe care le-am filmat de ceva timp și acum le poate vedea toată lumea. La teatru mă vedeți la Green Hours, fac parte dintr-o trupă alături de colegii mei de generație, sub bagheta unui regizor tânăr, Matei Lucaci-Grunberg, care scrie senzațional de bine și scrie pentru noi. Noi ne propunem comedie, dar o comedie de un anumit calibru. Și ne dorim ca atunci când oamenii vin la teatru să fie satisfăcuți și de partea de entertainment, dar să recunoască in spectacolele noastre și o latură calitativă. Ultimul spectacol pe care l-am scos anul acesta se numește Libreto Solitudine și este unul de suflet pentru mine. Se joacă la Green Hours și este o țăcăneală cu 8 actori, 60 de costume și 21 de tablouri despre singurătate, dar spusă comic. Iar acum ne-am apucat de Portocala Mecanică, am început repetițiile de câteva zile, este o adaptare făcută de Matei între carte și filmul lui Kubrick, o să începem să jucăm acest spectacol probabil din decembrie. Tot la Green Hours joc în Stă să plouă, spectacolul Liei Bugnar . Iar pe film, anul viitor va avea premiera lungmetrajul lui Horațiu Mălăele, Luca, unde joc alături de István Teglas, care imi este foarte drag. Și doamne-ajută la mai multe!

Foto: HBO România