Katy Perry și-a ales-o ca nașă de botez pe una dintre cele mai cunoscute actrițe de la Hollywood, cu care împarte un fost iubit.
Nașa de botez a fiicei lui Katy Perry (35 de ani) și a lui Orlando Bloom (43 de ani), care urmează să vină pe lume săptămânile următoare este nimeni alta decât Jennifer Aniston (51 de ani). Katy Perry și Jennifer Aniston sunt prietene bune, chiar dacă împart un fost iubit în persoana cantarețului John Mayer, cu care Jennifer a avut o relație în 2008, iar mai apoi, Katy a fost împreună cu artistul din 2012 până în 2015.
La auzul propunerii de a fi nașa micuței care urmează să ne nască, Jennifer Aniston a fost foarte încântată și chiar a izbucnit în lacrimi din cauza emoțiilor, spune o sursă din apropierea grupului de prieteni. Fosta soție a lui Brad Pitt a fost prima alegere a cuplului Perry-Bloom pentru îndatorirea de nașă de botez.
Se pare că Jennifer i-a oferit sprijin emoțional viitoarei mame pe toată durata sarcinii și și-a dovedit devotamentul față de viitorii părinți. ”Katy și Jen sunt foarte apropiate. În timpul carantinei au făcut împreună plimbări lungi și au petrecut mult timp vorbind”, declară aceeași sursă citată de presa britanică. Iar Jennifer Aniston are deja experiență, deoarece este nașa fiicei lui Courteney Cox, Coco (16 ani).
Katy Perry și Orlando Bloom se pregatesc să întâmpine venirea pe lume a primului lor copil, iar viitoarea mamă are în plan și lansarea unui nou album – Smile, odată cu nașterea. Artista și-a ținut permanent la curent fanii cu felul în care a evoluat sarcina, iar zilele acestea, vedeta a scris pe canalele de social media că merge ca o rață, respiră greu și că mănâncă permanent înghețată.
Foto: Hepta
Zen și Arta de a face doar ce iubesc: Universul meu, regulile mele
Pentru că energia curge acolo unde o îndrepți, iar noi nu o îndreptăm spre aspirat… Există femei care…
Jeff Bezos, unul dintre cei mai bogați oameni din lume, se însoară cu logodnica lui, Lauren Sanchez
Cu siguranță nunta lui Jeff Bezos (61 de ani), unul dintre cei mai bogați oameni din lume, cu…
Horoscopul săptămânii 24-30 martie 2025
Astrologul Anca Stoica ne prezintă horoscopul săptămânii 24-30 martie 2025. Iată ce ne prezic astrele! Berbec Dialogurile tăinuite…
Academia Lumieres d’Europe, în rezidență la Festivalul Enescu 2025
Festivalul Internațional George Enescu va găzdui și în acest an la București, în perioada 1-10 septembrie 2025, Lumières…
Homeopatie și emoție
Dr. Olivia Breabăn Lugojan Ghenciu, Specialist în Neuroendocrinologie integrativă, Homeopatie și Herbologie spune că homeopatia are un impact…
Ce legătură de rudenie există între Eva Longoria și Meryl Streep
Eva Longoria a dezvăluit recent că există o legătură de rudenie între ea și nimeni alta decât Meryl…
Selena Gomez și logodnicul ei, Benny Blanco, își lansează primul album împreună
Selena Gomez (32 de ani) și logodnicul ei, Benny Blanco (37 de ani), își duc povestea de dragoste…
Leonardo DiCaprio revine cu un nou film- ”One Battle After Another”
După mai mult de un an de pauză de pe marile ecrane, Leonardo DiCaprio (50 de ani) revine…
Am testat în redacția A List Magazine funcțiile de rezistență la apă ale noilor telefoane OPPO Reno13 Series
Am avut ocazia să testăm în redacția A List Magazine noile telefoane OPPO Reno13 Series și am fost…
Cum își educă Beyoncé cei trei copii
Beyoncé povestește despre stilul de parenting adoptat pentru creșterea celor trei copii pe care îi are cu Jay-Z…