Andreea Esca, viața la 50 de ani

Zâmbet larg, bună dispoziție și o vârstă pe care n-o arată nicidecum. Despre cum arată viața la 50 de ani, au întrebat și aflat de la Andreea Esca proaspăt absolventa de liceu Teodora Ghica (18 ani) și jurnalista cu experiență Cristina Stănciulescu (52 ani).

Teodora Ghica: Cum era adolescenta Andreea Esca?

Cred că din multe puncte de vedere eram exact ca acum, adică aveam foarte mulți prieteni și tot felul de activități care cumva erau în aceeași arie de acum. Eram într-o trupă de dans în liceu, una de teatru, aveam niște prieteni care deschiseseră un soi de ceainărie literară în Facultatea de Litere, unde mergeam când se terminau orele și fiecare citea ce a mai scris sau povestea ce a mai citit, apoi ascultam muzică de la Beatles până la Joe Dassin. Cred că prietenul nostru, actualul scenarist Răzvan Rădulescu, și el tot lăzărist, îl înființase. Îmi aduc aminte că într-o zi am stat foarte târziu, portarul de la Facultatea de Litere plecase și nu știa că noi încă eram acolo, așa că ne-a încuiat înăuntru. Nu erau telefoane mobile, așa că ne-am dus până la poartă și am găsit un telefon fix și am sunat-o pe mama. A venit, a parcat Dacia nostră roșie lipită de clădirea facultății, pe Edgar Quinet, iar noi am sărit unul câte unul pe geam pe capota mașinii. Și acum când mă mai întâlnesc cu prieteni care au fost de față atunci mă întreabă dacă mama a rămas la fel de cool. 

Care a fost momentul în care Andreea Esca a decis să devină jurnalistă? 

Spre sfârșitul liceului, ai mei au considerat că nu trebuie să dau la teatru și că ar trebui să fac ceva “mai sigur”, așa am dat la ASE. Doar că n-am intrat. A fost un mare eșec pentru mine și pentru părinții mei, deoarece eram un elev bun, însă faptul că n-am luat examenul a fost, până la urmă, șansa mea. Atunci am înțeles că lucrurile care ți se pot părea o catastrofă în momentul 1, în momentul 2 pot deveni cel mai mare noroc al tău. Am ajuns la Jurnalism pentru că am picat la ASE și pentru că Facultatea de Jurnalism era lângă cea de Drept la care mă trimisese tata, ca să nu pierd vara. A fost prima dată când am luat o decizie fără să îi întreb pe ai mei. 

Multor tineri din ziua de astăzi le este dificil să aibă o rutină și să își mențină atenția constantă pentru o perioadă îndelungată de timp. Care este cheia unei cariere îndelungate ca a ta?

Consecvența! Pe de altă parte, atunci nu erau atât de multe oportunități și variante ca acum, când cred că e foarte greu să poți să te focusezi pe ceva, pentru că pot să-ți placă un milion de lucruri, și nu numai să-ți placă, dar și să le faci. Eu am fost foarte pasionată de ce făceam și nu mi se părea nimic altceva mai interesant. Nu mi se părea nimic fun să plec în concediu, pentru că era atât de mișto la noi, încât nu simțeam că muncesc, dar nici nu aveai varianta de a merge oriundeîn lume, ca acum.… Eram o gașcă extraordinară de tineri, care stăteam împreună zi-noapte, Crăciun, Revelion pentru că ne plăcea să facem aceleași lucruri. De-a lungul timpului au mai venit proiecte noi în viața mea, care mi-au rupt din rutina de care zici: revista The One, emisiunea mea de la Radio Europa FM, apoi A List Magazine, care a pornit de la un site pentru femei și s-a transformat și în revistă. Așadar, mereu am încercat să găsesc pe lângă un drum fix și alte preocupări care să mă pasioneze astfel încât să nu mă plictisesc. 

Tinerii care vin din urmă au alte mentalități, alte vise. Ce părere ai? Sunt diferite generațiile? Ce sfat ai da acum tinerilor la început de drum?

Fiecare generație a considerat că cea care vine e mai slabă. Eu cred că nu trebuie să generalizăm, pentru că am întâlnit și tineri pe care nu-i interesează nimic, care nu au niciun scop în viață, dar am întâlnit și foarte mulți smart, hotărâți, geniali. Și mai cred ceva – pentru că totul s-a dezvoltat într-un ritm alert, uneori noi nu-i mai înțelegem, dar ei poate că sunt pregătiți pentru o lume despre care noi nu știm nimic. Că ne place, că nu ne place, cred că noi trebuie să ne adaptăm la ceea ce va veni. Cred că ei reușesc acum să găsească cea mai avantajoasă cale astfel încât să își câștige existența, dar și să profite la maximum de timpul liber. În ceea ce privește sfaturile, să nu spună niciodată „nu” unei oportunități, indiferent cât de nesemnificativă poate părea, pentru că acolo poate fi ascunsă șansa lor. 

Care sunt 3 defecte și 3 calități ale tale?

La calități, aș spune că sunt perseverentă, serioasă și de echipă. Am trăit întotdeuna în concordanță cu ceea mi-am dorit și cine am acceptat cine sunt. Nu am pretins niciodată că sunt altfel pentru a plăcea. Iar ca defecte, cred că sunt cam picky, sunt insistentă și nu pot să abandonez, lucru care poate părea o calitate, dar nu este întotdeauna. 

Te consideri un om împlinit?

Da. Am avut tot timpul o profesie care mi-a plăcut. Am reușit să-mi construiesc o familie de care sunt mândră. Am, de asemenea, norocul să am niște părinți extraordinari cu care am o relație extrem de strânsă, am prieteni foarte mișto. Am iubit, am fost iubită și chiar cred că viața m-a răsfățat! Acum, sper că am fost și eu la înălțimea așteptărilor vieții. 

Cristina Stănciulescu: Andreea, te-aș întreba dacă te sperie vârsta sau trecerea timpului, dar pare că pe tine nu te sperie nimic…

Să știi că mă sperie cumva cifra asta, 50. La 40 nu am avut niciun fel de problemă, deși toată lumea mă întreba foarte speriată ce simt, iar eu chiar nu înțelegeam de ce. Acum… sună mult acest „50”. Jumătate de secol. În același timp nu am intrat în panică. Sunt deci conștientă, dar nu panicată, cam ăsta e răspunsul.

Ai avut vreo criză la vreo vârstă?

Nu, eu, în general, trăiesc ca și cum aș avea o criză în fiecare zi, drept urmare nu ar putea fi interpretată ca o criză a vârstei (râde).

Ai trecut, deci, în a doua jumătate a vieții.

Chiar am depășit-o! Am avut o discuție cu taică-meu acum câțiva ani. Îmi reproșa că am vizitat toată lumea asta și nu am fost la Cazane, unde este superb. Și i-am spus că mă voi duce la un moment dat, că am toată viața înainte. Și el mi-a zis, „scuză-mă, dar nu mai ai nici jumătate”. Altminteri amuzant, tata.

Citeam pe social media postarea unui jurnalist care a auzit de la meșterul care-i repara ceva prin casă că „am văzut-o, într-o anumită ocazie, pe doamna Esca dansând pe mese, la o petrecere”. Tu ai o energie care nu este comună celor de vârsta ta…

Cu siguranță că nu este comună, pentru că multă lume mă întreabă – și nu de acum, ci dintotdeauna – de unde am energia asta. Cred că este ceva moștenit, pentru că, de dragul exemplului, tata tocmai s-a dus la o petrecere de 60 de ani de la absolvirea facultății, deci îți dai seama cam pe unde suntem. Și îmi aduc aminte că la Revelioanele cu părinții mei nu făceam față la cât dansau ei…

Alex, soțul tău, e la fel?

El e mai așezat… Ar bifa cumva toate petrecerile, să stăm 10 minute și să plecăm. Eu, dacă mă duc și îmi place muzica, nu mai plec! Dacă nu e muzică bună, nu stau. Eu nu beau alcool mai deloc, nu fumez, de vorbit cu oamenii vorbesc tot timpul, nu aștept o petrecere pentru asta. Deci muzica și dansul contează.

Îți invidiez energia sincer și pozitiv, și, mai ales, capacitatea de a te juca. 

Să știi că am prieteni care îmi spun că e cazul să devin adult (râde). Și eu am această senzație că nu am reușit să depășesc asta doar pentru că așa trebuie.

Dar de durut, te doare ceva?

Mă mai dor și pe mine diverse, câteodată, dar nu ceva extraordinar. Acum am o tendinită, mă mai apucă, mă mai doare spatele dacă merg mult pe jos, dar cam atât. Sunt atentă cu mine și cu sănătatea mea. De exemplu, nu am fumat pentru că știam că nu-mi face bine. Și când aveam 15 ani tot așa gândeam. Dacă am mai luat o țigară, a fost așa, ca să pufăi, dar niciodată nu am tras în piept.

Te deranjează ridurile?

Da, mă deranjează, mi-aș dori să nu le am, dar e normal să îți apară! Am încercat să-mi fac niște botox la ochi la un moment dat, toată lumea îmi spunea că arăt minunat, dar eu când mă uitam în oglindă, parcă nu era zâmbetul meu. Prefer, așadar, sniște riduri la coada ochilor decât să am altă expresie. Nu mă deranjează botoxul la frunte, fac mezoterapie, care mă ajută foarte mult, tratamente cosmetice, etc. Deci îmi pasă, nu refuz ajutorul procedurilor estetice, dar nu cu riscul de a nu mai fi eu…

Ai charismă, chipul tău trece prin orice ecran…

Cred că e mai degrabă vorba despre o legătură pe care o creezi sau nu cu publicul, care nu cred că are legătură cu trăsăturile sau cu vârsta. Este mai degrabă o chestiune de chimie, de emoție, de dragoste.

Nu te mai sperie niciun fel de concurență, nici nu cred că există în mod real.

Nu e chiar așa. Dar am ajuns la înțelepciunea de a înțelege că fiecare om are ceva valoros care nu poate fi înlocuit. Am încurajat oamenii noi care au venit în media, dacă mi s-au părut talentați. Dar asta nu înseamnă că nu sunt vigilentă☺

Acum te gândești mai mult la Dumnezeu?

Nu. M-am gândit mereu la Dumnezeu la același nivel. Totdeauna am avut o relație personală cu El, ca mulți dintre noi.

Ești o mamă de copii mari. Asta înseamnă relaxare? 

Da, cumva. Sigur, responabilitatea nu dispare, dar poate că sunt relaxată și fiindcă am mare încredere în ei. Mi se pare că au evoluat foarte bine și sunt liniștită în ceea ce-i privește. Sunt niște adulți care au viața lor și pentru care noi, părinții, trebuie să fim acolo.

50 de ani înseamnă și menopauza.
Deocamdată nu este cazul, dar mai întreb în dreapta și-n stânga… Știu că mama a trecut foarte ușor prin asta, în schimb bunica mea, nu. Nu știu pe cine voi moșteni, o să mă îngrijorez mai târziu, cum ar zice o prietenă☺

Sport?

Fac în continuare, da, de trei ori pe săptămână.

Se spune că odată cu înaintarea în vârstă devii mai puțin răbdătoare, mai intolerantă… Ți s-a întâmplat?

Dimpotrivă, am devenit mult mai tolerantă și accept mult mai multe lucruri decât aș fi acceptat vreodată, înțeleg mult mai multe. Mie mi se pare că am devenit un om mai bun odată cu trecerea timpului. După ce am trăit niște experiențe, nu mi-am mai permis să-i judec pe ceilalți. Poate asta se întâmplă cu vârsta: dacă trecem și noi prin aceleași situații, ajungem să judecăm mai puțin. Acum găsesc explicații sau scuze pentru ceea ce fac ceilalți, ceea ce înainte nu obișnuiam. Eram foarte alb sau negru.

Ce susține feminitatea ta la această vârstă?

Fiecare om are un motor în viață. În ceea mă privește, sunt convinsă că mă simt bine în pielea mea pentru că am avut norocul de a iubi și de a fi iubită. Și atunci nu mai contează că ai 20, 30, 40, 105. Dacă sunt capabilă să primesc și să ofer iubire…sunt bine!

Care este urarea pe care ai prețui-o la împlinirea a 50 de ani?

Să continui să am acea putere de a dărui fericire sau de a genera o schimbare în bine în viața cuiva.

Ești o femeie puternică?

Nu știu ce înseamnă asta. Sunt determinată, sunt tenace, am forța să lupt pentru ceva în care cred, să ajut. Dacă asta înseamnă putere, atunci da, sunt puternică.

Fotografii de: Alex Gâlmeanu @alexgalmeanu. 

Styling: Irina Hartia @irinahartia. 

Style assist: Florentina Roiciu @florentinaroiciu.

Make-up: Alexandra Crăescu @alexandracraescu. Make-up assist: Ruxandra Milea Popa @ruxandra.mileapopa / @endorphinlab.ro 

Hairstyle: Adonis Enache @adonisenache / @enodrphinlabro. Hairstyle assust: Daniel Ignea @daniel.ignea / @endorphinlab.ro 

Photo edit: Adrian Mihaiu @adrianmihaiu.

Photo assist: Liviu Bădiliță @emanuelliviu.

Creative director: Secret Nipple @secretnipple, Iulia Sas @iulia.sas & Mara Coman @maracoman –  www.secretnipple.com.  

Credite haine : Andreea poartă rochie Philosophy, magazinul Distinto Couture; Noemi poartă sacou Medeea; Elvira poartă rochie Moos Studio. 

Imagine deschidere: Andreea poartă costum Pinko. 

Articol publicat în revista A List Magazine (24).