Monica Cismaru ∙ April 12, 2023 ∙ 8 min read

Alexandru Abagiu este noul membru al juriului emisiunii ”Bravo, ai stil!”, difuzată de Kanal D2. Alexandru este un guru al domeniului beauty din România și ne spune care este definiția pe care o dă el frumuseții și dacă stilul e înnăscut sau se învață.

Alexandru, ești una dintre cele mai avizate persoane în domeniul beauty din România și nu numai. Așadar, care ar fi definiția frumuseții, în viziunea ta? 

Frumusețea este de fapt ceva foarte personal când se lasă percepută, este ceva ce emoționează. Din punctul meu de vedere, nu există produs cosmetic mai eficient pentru frumusețe decât fericirea. Frumusețea nu este unidimensională, este expresia pasională și pozitivă a eului integral – corp /spirit/ acțiuni – și are nevoie tot timpul de atenție de îngrijire. Dacă ne dorim ca “partenerul ideal” să nu ne părăsească, trebuie ca nici noi să nu-l părăsim; deci are nevoie de o constantă atenție.

Care au fost întâlnirile providențiale din viața ta și ce mari așteptări ai de la tine însuți – personal și profesional – în viitor?

Dacă e să mă gândesc în trecut, cu siguranță prima persoană care mi-a stimulat apetitul creativ a fost profesoara mea de desen și pictură din generală, o persoană care a văzut in mine cu totul altceva decât viitorul medic sau avocat pe care îl vedeau părinții mei. Mai apoi, probabil, primul meu angajator în domeniul beauty-ului, pentru că a avut curaj să lasă pe mâna unui adolescent branduri de lux; și, nu în ultimul rând, întâlnirea cu L’Oréal ca entitate, pentru că au crezut în mine și pentru că au investit mai departe în mine așa cum face orice companie care își respectă colaboratorii. Dacă ar fi să mă gândesc la cea mai recentă întâlnire care mi-a schimbat traiectoria, m-aș gândi la Luminița Dona, unul dintre producătorii de succes de pe piața media din România (Kanal D), care a văzut în mine mai mult decât make-up artistul vedetelor și a considerat că pot surprinde publicul cu întreaga mea experiența acumulată în culise, de cele mai multe ori, și nu în faâa camerelor.

alex abagiu

Ai avut ocazia, în numeroase rânduri, să lucrezi cu marile celebrități internaționale – cum a fost interacțiunea cu ele și cu ce rămâi în urma unor astfel de întâlniri?

Interacțiunea este de obicei foarte scurtă pentru că programul celebrităților internaționale este unul foarte bine pus la punct și nu există loc de eroare. Inițial, îți spun sincer că am suferit de sindromul impostorului iar, mai apoi, în momentul în care vedeam pe fața lor mulțumirea încântarea și totul îmi era reconfirmat de booking-urile care nu conteneau să apară, am trecut peste acest blocaj și am putut să mă relaxez mai tare… Până la urmă în interacțiunea directa cu un make-up artist și ei sunt oameni, poate mai oameni decât marele public i-a văzut vreodată pentru că acolo sunt dezveliți de toate acele armuri care fac parte, până la urmă, din celebritate. Nu o să minimizez faptul că este vorba de întâlniri flatante, de experiențe uluitoare sau de dezamăgire față de așteptările pe care inevitabil ți le creezi ca spectator într-o sală de cinema de exemplu, dar, cu siguranță, sunt tipul acela de interacțiuni care rămân cu tine mult timp.

Toate lucrurile astea se întâmplau într-o perioadă în care social media nu exista și această aura de mister din jurul celebrităților era poate mai densă decât este în ziua de azi când cunoaștem și ce au mâncat la micul dejun starurile si  numele animalelor lor de companie. Îți fac această precizare tocmai pentru că în acea perioadă amintirile și momentele reale erau mult mai prețuite decât o poză stângace făcută cu primele camera de la telefoanele mobile. Atunci era considerate o invadare a spațiului personal, un protocol de neîncălcat. Așa cum am spus deja, rămâi cu amintiri, rămâi cu reconfirmarea talentului și cu o coloană vertebrală mai dreaptă atunci când vine vorba de tine însuți.

Ne poți aminti un lucru care te-a intimidat recent?

Ilinca Vandici; glumesc, și, de fapt nu glumesc! Îți spun asta pentru că sunt uimit de capacitatea de concentrare și de profesionalismul absolut de care dă dovadă; unde mai pui frumusețea ei hipnotizantă și starea de bine cu care umple întreg platoul de la “Bravo ai stil!”.

Faci parte din juriul emisiunii ”Bravo, ai stil!”, de la Kanal D2, difuzată de luni până vineri, de la ora 19.00. Cum ai primit această propunere și ce așteptări ai de la tine, de la colegii tăi de pupitru, dar și de la concurente? 

Iau aceasta experienţă ca pe o responsabilitate foarte mare pentru că este vorba de o expunere națională care vine la pachet cu dorința mea de a împărtăși cu publicul cat mai multe dintre experiențele mele personale sau profesionale, în așa fel încât să rămână cu ceva palpabil în urma interacțiunii cu mine sau cu acest show. În plus, sunt conștient că este vorba despre niște concurente tinere care abia se formează în materie de stil, iar în acest context ele merită informație de prima mână, care să le pună pe șina corectă în acest rollercoaster de evoluție personală, stil, autocunoaștere, pe care fetele astea s-au înscris să-l parcurgă în fața camerelor de luat vederi.

Ceea ce noi facem în modă sau beauty este de cele mai multe ori să propunem repere , care au ca rol definirea echilibrului în viața reală a telespectatorilor sau a fanilor emisiunii, pentru că, de cele mai multe ori, informația tinde să se dilueaze și atunci trebuie să pornim de la esențe tari pentru ca la public să ajungă varianta optimă cu aroma perfectă, echilibrul perfect de aciditate și savoarea obligatorie ale unui show de divertisment. Bineînțeles că am fost flatat de propunere și am urcat la acest pupitru din poziția de fan al emisiunii, așa că vă spun că nu de puține ori o să mă vedeți cum întorc capul către Maurice și Raluca pentru că încă nu-mi vine să cred că mă aflu la acel pupitru alături de ei și pentru că îmi erau atât de dragi din faţa micului ecran încât nu sunt încă gata să îi las sa îmi devină colegi sută la sută.

Singurul lucru pe care îl regret este că nu mai pot avea surpriza în fața televizorului atunci când se difuzează emisiunea, însă a fi acolo, sută la sută, alături de ei și în fața concurentelor avide de informație compensează povestea asta și ma face să dau totul pentru cei care ne privesc! Credeți-mă, va fi un sezon incendiar!

Stilul se învață sau te naști cu el?

O să o iau invers și o să-ți spun că ce e bun pentru cochilie este bun și pentru suflet; astfel, cu puțin antrenament și îndrumarea corectă, cred că toate acele lucruri pe care le aplicăm la exterior, fie că este vorba de haine, fie că este vorba de accesorii sau machiaj, îi ajută, pe cei deschiși la asta, la îmbogăţirea interiorului, a spiritului. Întotdeauna am susținut că frumusețea, din punctul meu de vedere, înseamnă inteligență, dar are nevoie, în egală măsură, de această încredere în sine, pe care o câștigi cu antrenament și cu perseverență, iar noi ne aflăm la acel pupitru pentru o adevărată “clasă de cardio”.

O personalitate străină sau din România pe care o consideri un icon al stilului?

Din afara granițelor, cu siguranță Jane Fonda, iar, dacă stau să mă gândesc la cineva din România, probabil Janine Sarbu.

Care sunt lucrurile care îți oferă confort și optimism și de care te înconjori mereu? 

Sunt foarte multe, iar pentru fanii minimalismului nordic credeți-mă că la mine acasă ar fi o adevărată călătorie într-un univers psihedelic pentru că îmi găsesc liniștea în plasarea amintirilor in diferite obiecte pe care le-am colectat, de-a lungul timpului, din întreaga lume și am nevoie de aceste mici ”relicve” în jurul meu pentru a mă simți într-un spațiu safe; acesta este casa mea. Îmi plac porțelanurile de bună calitate asociez amintiri cu mirosuri și, în consecință, colecționez parfumuri; paradoxal, hainele nu sunt neapărat acel ceva care să mă lege de o amintire într-un mod special, poate că ceea ce ma leagă este doar pata de la sosul de paste de pe o cămașă alba, sau faptul că am tocit pingele la o pereche de pantofi, pe o cărare din sudul Italiei.

Ce nu se va găsi niciodată la tine acasă?

Știi cum se spune niciodată să nu spui niciodată.

Gândul cu care îți începi fiecare zi este…

Trezește-te, Alexandru! Vorbind metaforic, bineînțeles! 

Foto: Kanal D

Related Posts

Julia Roberts, în următorul film al lui Luca Guadagnino

Regina comediilor romantice revine cu un nou proiect surprinzător, semnat de Luca Guadagnino, autorul recentului succes Challengers. Julia…

Se pregătește un nou serial marca Game of Thrones

Fanii serialului Game of Thrones au motive de bucurie, deoarece o nouă producție care are legătură cu acțiunea…

Jennifer Love Hewitt își lansează cartea de memorii, Inheriting Magic

Actrița Jennifer Love Hewitt (45 de ani) își lansează cartea de memorii Inheriting Magic, iar pe copertă apare…

UNDA lansează “Spring Dining Experience” un concept fresh, de primăvară, cu experiențe pentru toate simțurile

Restaurantul UNDA Open Cuisine revitalizează scena culinară din nordul Bucureștiului cu lansarea conceptului de “Spring Dining Experience”. Acest…

The Motans și Andra sunt noile voastre personaje preferate în videoclipul piesei ,,Înapoi în viitor”

V-a plăcut, v-a rămas pe buze, iar acum puteți urmări povestea de iubire a piesei ,,Înapoi în viitor”,…

Care sunt cele mai căutate destinații în 2024?

Îți prezentăm topul celor mai căutate destinații din 2024, potrivit rezultatelor comunicate de platforma de turism Airbnb. La câțiva…

Victoria Beckham, la 50 de ani – Iată 12 lucruri mai puțin cunoscute despre vedetă

Victoria Beckham împlinește pe 17 aprilie vârsta de 50 de ani. Fosta componentă Spice Girls, actual antreprenor și…

Cine a fost partenera lui Roberto Cavalli- Modelul suedez Sandra Nilsson (38 de ani)

Celebrul creator de modă italian Roberto Cavalli a decedat pe 12 aprilie, la vârsta de 83 de ani,…

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la MasterChef România – PRO TV

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV, la emisiunea care i-a consacrat, MasterChef România,…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutăți și lansări de tot felul. Iată ce ne-a…