Autoarea Bibbiana Cau: „Tema dreptului femeilor de a decide asupra propriului corp rămâne de actualitate”

Într-un interviu exclusiv pentru alistmagazine.ro, autoarea italiancă Bibbiana Cau, care a fost la rândul său moașă și a fost martora venirii pe lume a multor copii, vorbește despre rolul acestor femei în comunitate, despre cum experiența sa profesională a devenit un roman („Moașa”) sau despre confruntarea dintre medicina tradițională, bazată pe plante, ritualuri și cunoștințele transmise din generație în generație, și medicina științifică din zilele noastre.

Care a fost momentul decisiv care v-a determinat să transformați o profesie de-o viață într-o poveste pe care să o spuneți lumii?

Momentul decisiv a fost în timpul studiilor aprofundate de Istorie Socială și Istorie a Medicinei, care mi-au deschis o perspectivă privilegiată asupra lumii femeilor care au trăit cu ceva timp în urmă. Atunci am înțeles că mă aflu în fața unei adevărate genealogii a unor femei capabile să întindă o mână de ajutor, să asculte, femei care au cunoscut frica, singurătatea și nedreptatea, dar și solidaritatea și reziliența în cadrul unei adevărate comunități feminine. Am simțit nevoia de a reda vocea și memoria acelor vieți. Erau femei importante pentru comunitatea lor, care au păstrat și transmis cunoștințe și s-au îngrijit de ceilalți, dar care nu și-au găsit locul în istoria oficială, rămânând închise în documentele de arhivă.

În cartea dumneavoastră, „Moașa”, corpul feminin devine un spațiu asupra căruia comunitatea, tradiția și religia își exercită autoritatea. În ce măsură vorbește acest aspect și despre prezent?

Romanul arată cât de adânci sunt rădăcinile controlului exercitat asupra corpului feminin. Dacă, în comparație cu anul 1917, contextul s-a schimbat profund, și astăzi cultura, religia, familia și, sub forme diferite, chiar și medicina continuă să își exercite influența asupra corpului femeilor. Corpul feminin rămâne un teritoriu asupra căruia sunt proiectate așteptări, sunt formulate judecăți, sunt impuse reguli și sancțiuni. Romanul – prin trecerea de la medicina tradițională, bazată pe plante, ritualuri, experiență și gratuitate, la medicina științifică, practicată cu precădere de bărbați – surprinde confruntarea dintre diferite concepții asupra îngrijirii.

Medicina științifică a adus progrese extraordinare și a redus substanțial mortalitatea maternă și neonatală. Nimeni nu regretă condițiile sanitare de atunci. Dar, în această tranziție, s-a pierdut ceva: o lume a relațiilor, a cunoștințelor împărtășite și a apropierii dintre oameni, care ar fi putut coexista cu progresul medicinei. Tocmai de aceea, tema dreptului femeilor de a decide asupra propriului corp rămâne de actualitate, iar pretutindeni se pune întrebarea cine are dreptul să decidă asupra sănătății, corpului și vieții lor.

Moașa ocupă o poziție paradoxală: este indispensabilă comunității, dar rareori se bucură de prestigiu sau de recunoaștere oficială. Ce ne spune această contradicție despre modul în care societatea a atribuit, de-a lungul istoriei, valoare muncii femeilor?

Profesia de moașă este un exemplu evident al acestei contradicții: serviciile ei au fost dintotdeauna indispensabile comunității, însă cunoștințele și capacitatea de îngrijire care stau la baza acestei profesii au fost considerate mai puțin importante tocmai pentru că erau asociate femeilor. Dacă și astăzi ne confruntăm cu diferențe de salarizare, cu oportunități mai reduse de carieră și cu o distribuție inegală a responsabilităților familiale, acest lucru arată că se face o confuzie între importanța unei munci și valoarea ei reală, pe de o parte, și prestigiul care îi este atribuit și recunoscut atunci când este desfășurată de femei, pe de altă parte. Iar dacă vorbim despre activitățile legate de îngrijirea familiei și a copiilor, această muncă nu doar că nu este recunoscută, ci este adesea ținută în sfera invizibilului. Povestea moașelor ne face să ne întrebăm câtă cunoaștere, experiență și pricepere se află în spatele unei meserii și cât de dispuși suntem, ca societate, să îi recunoaștem adevărata valoare.

În timpul documentării, ați descoperit practici sau ritualuri legate de naștere care v-au surprins și v-au  făcut să vă schimbați perspectiva asupra acestei profesii? Cât de amplă a fost cercetarea dumneavoastră pentru a recrea viața acelei epoci și care a fost descoperirea care v-a impresionat cel mai mult?

Cercetarea a fost amplă și a necesitat timp, pentru a putea reda nu doar nașterea și moartea, ci și lumea în care trăia Mallena, protagonista romanului. Am studiat condițiile de viață cotidiană ale femeilor, vârstnicilor și copiilor în anii în care bărbații erau plecați să lupte într-un război ale cărui motive și al cărui sens nu le înțelegeau, precum și relațiile de familie, dinamica socială, religiozitatea și credințele care reglementau viața comunității.

M-au impresionat cunoștințele pe care aceste femei le aveau despre corp, sănătate și naștere. Erau excluse din sistemul de educație și din sfera științei oficiale, dar dețineau un patrimoniu extraordinar de experiență practică și capacitate de observație. Aveau o pricepere dobândită prin practică, cunoșteau plantele medicinale și mineralele și transmiteau aceste cunoștințe noilor generații. Știința lor făcea parte din cultura acelei lumi. Dacă astăzi, prin prisma medicinei științifice bazate pe dovezi, aceste practici de îngrijire pot părea naive, inutile sau chiar nocive, pentru ele, cunoștințele dobândite prin experiență reprezentau singurele resurse disponibile într-un context în care accesul la un tratament prescris de medic și la medicamente era rezervat unui număr restrâns de oameni.

Literatura prezintă adesea maternitatea prin perspectiva mamei. Dumneavoastră ați ales, în schimb, perspectiva celei care asistă și însoțește acest moment. Ce poate vedea o moașă și nu văd ceilalți?

Observarea momentului nașterii și a celor care gravitează în jurul scenei nașterii este paradigmatică, deoarece ne spune multe despre acea societate, despre valorile și relațiile care o guvernează. Perspectiva moașei este privilegiată: este perspectiva unui martor suficient de apropiat pentru a participa la ceea ce se întâmplă, dar și suficient de detașat pentru a putea observa lucrurile cu luciditatea necesară. Ea vede femeia înainte de a deveni mamă, în momentul în care aceasta se confruntă cu forța, limitele și fragilitatea propriului corp. Vede relațiile și dinamica familială, le simte emoțiile, frica și durerea. Ascultă corpul femeii și al copilului care se naște, care vorbește, se transformă, și îi înțelege limbajul. Percepe ceea ce rămâne, de obicei, invizibil: singurătatea mamei și a copilului, care, într-un fel, este și singurătatea ei.

După atâția ani dedicați acestei profesii, ce credeți că este cel mai greu de înțeles pentru oameni despre meseria de moașă?

Poate că cel mai greu de înțeles este faptul că moașa nu este doar cea care asistă la naștere. Este un profesionist modern, cu studii universitare, care promovează și protejează sănătatea femeii în toate etapele vieții, oferindu-i acesteia și familiei competență profesională, sprijin și apropiere. Cunoaște anatomia și fiziologia, dar știe și să recunoască semnele care indică faptul că ceva nu este în regulă. Trebuie să știe să aștepte și să respecte ritmul femeii și al copilului și să știe când este momentul să intervină. Însă formarea universitară, de una singură, nu este suficientă. Pe lângă studiile și experiența acumulate, sunt necesare simțul responsabilității și capacitatea de a asculta, pentru că nicio femeie nu este la fel ca alta. Să pătrunzi în viața unei persoane într-un moment de mare vulnerabilitate presupune respect. Poate că tocmai echilibrul dintre cunoașterea științifică și relația umană este cel care face ca profesia de moașă să fie atât de specială.

Cititorii tind să caute în romanele istorice răspunsuri despre trecut sau explicații care să-i ajute să înțeleagă prezentul. Ce fel de dialog v-ați dori să provoace romanul dumneavoastră, „Moașa”?

Nu cred că un roman ar trebui să ofere o anumită interpretare. Mai degrabă, sper ca această lectură să dea naștere unor întrebări, diferite pentru fiecare cititor, în funcție de ceea ce trezește povestea în el. Poate întrebări despre libertățile câștigate cu greu și care nu sunt niciodată pe deplin ferite de pericol; despre cine are dreptul să-și facă auzită vocea sau cine are acces la îngrijire medicală și la educație. Despre războaie și groaza pe care o lasă în urmă; despre munca invizibilă, în special a femeilor; despre valoarea unor popoare și culturi care riscă să dispară; despre diversitate ca sursă de bogăție. Dacă „Moașa” ar reuși să stârnească măcar o singură întrebare, cred că aceea ar putea fi întrebarea care deschide dialogul.

Despre autoare:

Bibbiana Cau, autoarea romanului Moașa, apărută la Corola, marcă a Editurii ap! (ACT și Politon), aduce în prim-plan atât povestea unei femei, Mallena, care ajută la venirea pe lume a copiilor dintr-o comunitate italiană din Sardinia, cât și suferința, oboseala și durerile femeilor din comunitatea italiană din timpul Primului Război Mondial.

Bibbiana Cau s-a născut și trăiește în Sardinia. După studiile de obstetrică la Universitatea din Cagliari, a lucrat mulți ani ca moașă în spital, asistând la venirea pe lume a numeroși copii. Cititoare pasionată încă din tinerețe, și-a descoperit interesul pentru scris în timpul redactării tezei de licență în Istorie socială.

Ulterior, și-a aprofundat formarea prin studii în Educația adulților și Formare continuă la Universitatea Roma Tre, completate de alte cursuri și specializări în domeniul medical și al scrisului. Astfel, romanul „Moașa”, debutul său literar, a apărut ca o consecință firească a unei bogate experiențe de viață, dublată de o pregătire temeinică în arta scrierii creative.