Arta de a cădea frumos (Sau lecții de aikido pentru momentele când totul se prăbușește)
„Când o să mă uit înapoi, perioada asta a vieții mele o să se cheme anii suspendați”, îi spun soțului prietenei mele, venit disciplinat să mă ia de la gară într-o sâmbătă seară. O ofrandă pe altarul zeilor căsniciei pentru care sper să fie recompensat. Îmi răspunde cu multă delicatețe și tact. Cu trimiteri la perioada din viața lui când și el a simțit că nu mai aparține. Cu fraze de dedesubtul cărora răzbat suficiente experiențe de sus și jos, planificate sau de nicăieri, cu tot protocolul emoțional aferent. Schimbare înseamnă să înlocuiești ceva cu altceva. Uneori abrupt și șocant. Alteori treptat, până când prezentul devine de nerecunoscut și iluzia se cere confruntată. Distrugem și creăm. Sau altcineva, sau altceva distruge și creează pentru noi și ne invită/constrânge să schimbăm viteza sau chiar direcția. Doar că schimbarea nu arată a schimbare când ești în coborâre. Arată mai degrabă a criză, a disconfort și chiar a durere. Ce era nu mai este, nu la fel oricum, și ce urmează e insuficient definit. Cum te regrupezi în timp ce în urechi auzi viorile de pe Titanic?
Abundă internetul și cultura urbană de metafore despre regrupare și renaștere. De la lămâi și limonadă, la zei hinduși și cercul vieții. Dar pentru că de peste 20 de ani, sunt multe seri din săptămână pe tatami (saltea în japoneză), este momentul să vorbim despre arta căzutului frumos. Ukemi.
Învață pe saltea
Dacă vii să încerci o clasă de arte marțiale, să zicem aikido, că eu pe asta o cunosc, o să faci, invariabil căderi. Văd de multe ori pe saltea începători trăgând cu ochiul la tehnicile spectaculoase din jurul lor. Oare pot și eu să fac asta? Când? Știu că la asta se gândesc. La asta mă gândeam și eu. Răspunsul e același: da, o să poți. După ce înveți să faci ukemi. Până nu înveți să cazi fără să te doară, nu putem construi nimic.
Cu timpul, practica devine fluidă. De patru ori ataci, de patru ori respingi atacul. La ritm alert de demonstrație, cazi și te ridici cam de 16 ori pe minut. Multiplică situația la mai multe tehnici sau mai mulți parteneri. Fii eficientă, precisă și măiastră cu oricare dintre ele, la oricare intensitate a atacului și ai 8 dani (de anul acesta, există în istorie o astfel de femeie!!!). Drumul până acolo e presărat cu multe, multe căderi. Dacă te opui, nu faci decât să întârzii procesul.
Interesant e că pe tatami, căderea pare ceva firesc. Nu îi reziști. Dacă partenerul te proiectează (te aruncă), primești deznodământul ca pe o formă de protecție. Corpul deja știe ce are de făcut și minimizează daunele. Totul se întâmplă atât de repede încât aproape că nu-ți dai seama. Doar te ridici a „n”-a oară în kamae, poziția de gardă. Uneori mai și zâmbești, mai ales dacă tehnica a fost ce trebuie. Un zâmbet sincer și larg. Pe saltea, căderea aduce bucurie. Pe saltea corpul știe și să cadă, și să se ridice. În afara saltelei lucrurile nu sunt la fel de clare.
Povestea ridicării
De ce fel de reminder ai nevoie în viață să îți amintești că după cădere urmează ridicare? Nu e așa de simplu, te aud zicând. Uneori căderile durează ani. Poate. Poate că avem o poveste în capul nostru despre cum arată ridicarea. Poate că o definim ca pe un succes răsunător, triumfător și incontestabil. Cu covor roșu și o voce sexy care anunță „în rolul principal feminin, Oscarul se acordă… pune numele tău aici”. Și de multe ori să te ridici înseamnă să-ți găsești forța vitală să te prezinți cu tot ce ai tu mai bun atunci, indiferent de cum arată peisajul vieții tale. Este ironic cum, cine ia Oscarul pentru cel mai bun rol feminin, îl ia pentru o astfel de poveste. O poveste a unei femei, care într-un moment din viața ei când totul părea să se prăbușească, a găsit puterea să cadă frumos și să se ridice.
Știu că ai deja trusa ta de prim-ajutor în caz de criză. Credința în Divinitate, conversații cu prieteni, terapii, ritualuri de grijă de sine cu afirmații, seriale de comedie și ciocolată. De azi, mai adaugă unul: certitudinea imbatabilă a căderii pe saltea. Dă-ți șansa să o încerci și las-o să te convingă că după orice cădere vine ridicarea. Și mai ales că ești pe deplin capabilă să cazi frumos.
Text de Roxana Grămadă. Fotografii: arhiva personală. (Text publicat în nr 37 al revistei A List Magazine)
„Când o să mă uit înapoi, perioada asta a vieții mele o să se cheme anii suspendați”, îi spun soțului prietenei mele, venit disciplinat să mă ia de la gară într-o sâmbătă seară. O ofrandă pe altarul zeilor căsniciei pentru care sper să fie recompensat. Îmi răspunde cu multă delicatețe și tact. Cu trimiteri la perioada din viața lui când și el a simțit că nu mai aparține. Cu fraze de dedesubtul cărora răzbat suficiente experiențe de sus și jos, planificate sau de nicăieri, cu tot protocolul emoțional aferent. Schimbare înseamnă să înlocuiești ceva cu altceva. Uneori abrupt și șocant. Alteori treptat, până când prezentul devine de nerecunoscut și iluzia se cere confruntată. Distrugem și creăm. Sau altcineva, sau altceva distruge și creează pentru noi și ne invită/constrânge să schimbăm viteza sau chiar direcția. Doar că schimbarea nu arată a schimbare când ești în coborâre. Arată mai degrabă a criză, a disconfort și chiar a durere. Ce era nu mai este, nu la fel oricum, și ce urmează e insuficient definit. Cum te regrupezi în timp ce în urechi auzi viorile de pe Titanic?
Abundă internetul și cultura urbană de metafore despre regrupare și renaștere. De la lămâi și limonadă, la zei hinduși și cercul vieții. Dar pentru că de peste 20 de ani, sunt multe seri din săptămână pe tatami (saltea în japoneză), este momentul să vorbim despre arta căzutului frumos. Ukemi.
Învață pe saltea
Dacă vii să încerci o clasă de arte marțiale, să zicem aikido, că eu pe asta o cunosc, o să faci, invariabil căderi. Văd de multe ori pe saltea începători trăgând cu ochiul la tehnicile spectaculoase din jurul lor. Oare pot și eu să fac asta? Când? Știu că la asta se gândesc. La asta mă gândeam și eu. Răspunsul e același: da, o să poți. După ce înveți să faci ukemi. Până nu înveți să cazi fără să te doară, nu putem construi nimic.
Cu timpul, practica devine fluidă. De patru ori ataci, de patru ori respingi atacul. La ritm alert de demonstrație, cazi și te ridici cam de 16 ori pe minut. Multiplică situația la mai multe tehnici sau mai mulți parteneri. Fii eficientă, precisă și măiastră cu oricare dintre ele, la oricare intensitate a atacului și ai 8 dani (de anul acesta, există în istorie o astfel de femeie!!!). Drumul până acolo e presărat cu multe, multe căderi. Dacă te opui, nu faci decât să întârzii procesul.
Interesant e că pe tatami, căderea pare ceva firesc. Nu îi reziști. Dacă partenerul te proiectează (te aruncă), primești deznodământul ca pe o formă de protecție. Corpul deja știe ce are de făcut și minimizează daunele. Totul se întâmplă atât de repede încât aproape că nu-ți dai seama. Doar te ridici a „n”-a oară în kamae, poziția de gardă. Uneori mai și zâmbești, mai ales dacă tehnica a fost ce trebuie. Un zâmbet sincer și larg. Pe saltea, căderea aduce bucurie. Pe saltea corpul știe și să cadă, și să se ridice. În afara saltelei lucrurile nu sunt la fel de clare.
Povestea ridicării
De ce fel de reminder ai nevoie în viață să îți amintești că după cădere urmează ridicare? Nu e așa de simplu, te aud zicând. Uneori căderile durează ani. Poate. Poate că avem o poveste în capul nostru despre cum arată ridicarea. Poate că o definim ca pe un succes răsunător, triumfător și incontestabil. Cu covor roșu și o voce sexy care anunță „în rolul principal feminin, Oscarul se acordă… pune numele tău aici”. Și de multe ori să te ridici înseamnă să-ți găsești forța vitală să te prezinți cu tot ce ai tu mai bun atunci, indiferent de cum arată peisajul vieții tale. Este ironic cum, cine ia Oscarul pentru cel mai bun rol feminin, îl ia pentru o astfel de poveste. O poveste a unei femei, care într-un moment din viața ei când totul părea să se prăbușească, a găsit puterea să cadă frumos și să se ridice.
Știu că ai deja trusa ta de prim-ajutor în caz de criză. Credința în Divinitate, conversații cu prieteni, terapii, ritualuri de grijă de sine cu afirmații, seriale de comedie și ciocolată. De azi, mai adaugă unul: certitudinea imbatabilă a căderii pe saltea. Dă-ți șansa să o încerci și las-o să te convingă că după orice cădere vine ridicarea. Și mai ales că ești pe deplin capabilă să cazi frumos.
Text de Roxana Grămadă. Fotografii: arhiva personală. (Text publicat în nr 37 al revistei A List Magazine)
