Carolina Herrera, povestea unei femei care a transformat eleganța într-un imperiu. „Succesul nu se naște din magie”

Puține nume din moda internațională sunt sinonime cu eleganța așa cum este Carolina Herrera. Creatoarea de modă de origine venezueleană, ajunsă la 87 de ani, și-a construit de-a lungul deceniilor nu doar un imperiu fashion, ci și o imagine personală care a devenit, la rândul ei, o declarație de stil.
Mereu impecabilă, sofisticată și fidelă propriilor principii, Carolina Herrera a fost, poate, cel mai bun model al hainelor pe care le-a propus femeilor din întreaga lume.
Casa de modă Carolina Herrera a fost lansată în 1981, la New York, iar succesul nu a întârziat să apară. „Nu s-a născut din magie, ci din efort, disciplină și respectarea propriilor principii”, este filosofia care rezumă parcursul creatoarei.

O copilărie printre Balenciaga, Dior și Lanvin
Carolina Herrera a crescut într-un mediu privilegiat, înconjurată de frumusețe și modă. Bunica sa, o adevărată fashionistă, o lua încă din copilărie la prezentările marilor case de modă. Astfel, micuța Carolina a ajuns să admire creațiile Balenciaga, Dior și Lanvin, dezvoltând foarte devreme un ochi pentru rafinament.
„Ochii mei au fost obișnuiți de la început cu lucrurile frumoase”, obișnuia să spună creatoarea.
Primii pași în lumea modei i-a făcut la casa Emilio Pucci, prieten de familie, unde a lucrat în departamentul de relații publice. În 1980 s-a mutat la New York și s-a făcut rapid remarcată datorită stilului său dramatic și sofisticat. A intrat într-unul dintre cele mai exclusiviste cercuri ale epocii, în care se aflau personalități precum Andy Warhol, Halston, Diana Vreeland și Bianca Jagger.

Diana Vreeland a văzut potențialul
Carolina Herrera se afla deja pe lista celor mai bine îmbrăcate femei încă din 1972, iar în 1980 făcea parte din „Hall of Fame”. Cea care a încurajat-o să transforme pasiunea pentru modă într-o carieră de designer a fost legendara Diana Vreeland, editor de fashion la Vogue.

Herrera i-a urmat sfatul și și-a prezentat prima colecție la New York, realizată cu prototipuri create la Caracas. Colecția s-a bucurat de un succes imediat, iar numele Carolina Herrera a intrat definitiv în rândul marilor designeri.

De-a lungul anilor, clientele sale au inclus femei care au scris istorie. Jacqueline Kennedy Onassis și fiica sa, Caroline Kennedy, s-au numărat printre admiratoarele creațiilor sale, iar rochiile Carolina Herrera au ajuns în garderobele unor personalități regale și ale marilor vedete de la Hollywood. Chiar și Renée Zellweger a purtat o rochie de mireasă semnată de creatoare.

Un imperiu construit cu disciplină
În 1995, brandul Carolina Herrera a fost preluat de grupul Puig, însă fondatoarea și-a păstrat poziția de director de creație. Din 2011, fiicele sale, Carolina Herrera Jr. și Patricia Lansing, s-au alăturat activității casei, iar în 2018 creatoarea și-a prezentat ultima colecție la care a participat activ.

Apoi, Carolina Herrera i-a predat integral ștafeta designerului Wes Gordon, fără ca acest lucru să-i diminueze însă influența asupra brandului care îi poartă numele.
Eleganța ca mod de viață

În 2025, Carolina Herrera a rămas văduvă după moartea soțului său, Reinaldo Herrera, alături de care își construise viața, familia și imperiul. Casa lor din Manhattan a fost timp de decenii un punct de întâlnire pentru personalități din lumea modei, culturii și societății.

Astăzi, la 87 de ani, Carolina Herrera își trăiește viața discret, înconjurată de copii și cei șase nepoți. Spre deosebire de numeroase figuri ale modei ale căror biografii au fost marcate de scandaluri și de controverse, ea a rămas fidelă unei imagini construite în jurul stilului impecabil, al disciplinei și al caracterului.
Pentru Carolina Herrera, eleganța nu a fost niciodată doar despre haine. A fost un fel de a fi.
Foto: Hepta