Evenimentele de săptămâna aceasta le-au readus în lumina reflectoarelor pe cele mai stilate celebrități. Și pentru că suntem într-unul dintre cele mai frumoase momente ale anului, inclusiv din punct de vedere vestimentar, iată care este item-ul pe care nu l-am putut trece cu vederea!
Sfârșitul lui octombrie de anul acesta este atipic în ceea ce privește temperaturile, dar ne bucurăm că încă nu a fost cazul să trecem la piesele grele specifice sezonului rece. Astfel, încă putem purta sacoul pe post de jachetă, așa cum o fac și celebritățile internaționale. Și ce sacou! Iată care sunt piesele care ne-au atras atenția săptămâna aceasta și care sperăm să te inspire și pe tine în alegerile vestimentare ale momentului.
Sacoul clasic masculin… cu un twist!

Piesele masculine continuă să facă furori în garderobele doamnelor pe bună dreptate. Nimic nu este mai senzual decât contrastul dintre o piesă specifică registrului domnilor și senzualitatea naturală, firească a unei femei. Poți opta pentru un model reinterpretat, cu talia marcată, păstrând reverdele și linia structurată a piesei originale.
A glam touch

Piesele clasice capătă întotdeauna o dimensiune glam în prezența unei bijuterii statement. Dar poți miza și pe farmecul unui sacou îmbogățit cu elemente strălucitoare, pentru care nu mai ai nevoie de o accesorizare complexă. Naturalețea lookului tău va fi perfect evidențiată de aceste detalii precum paietele, strasurile sau broderiile prețioase.
Welcome to the Matrix!

Dacă ești adepta unui look edgy, inspiră-te din celebrele costume din Matrix, mai ales în ținute casual urbane, cărora le dai o notă empowering printr-un trench din piele (artificială) neagră. Poți purta o astfel de piesă cu jeanși, cu piese din stofă sau într-un contrast de registre, cu o rochie spaghetti din satin.
Foto: hepta.ro
Ovidiu Buta: „Moda nu este alchimie și, cu toate acestea, îți poate transforma viața”
Vede colecții de modă și stă de vorbă cu designerii de zeci de ani deja. Este autorul unora…
Cinci ținute casual sofisticate inspirate de invitații de la petrecerea Alist
Se spune că toamna se numără bobocii, dar noi am reinterpretat această zicală și am făcut o selecție…
Pamela Anderson poartă un brand românesc
Pamela Anderson apare pe coperta unei publicații de fashion îmbrăcată într-o piesă care aparține unui brand românesc –…
Sienna Miller, apariție de impact, cu sarcina la vedere, la Vogue World Show
Vedetele și-au dat întâlnire pe covorul roșu la evenimentul fashion al toamnei- Vogue World Show, care se vrea…
LEVI’S® PUNE STILUL PERSONAL PE PRIMUL LOC!
Dacă trendul nostalgiei te-a cucerit și crezi că ai trecut prin toate etapele până acum, pregătește-te pentru încă…
MTV VMAs 2023: Tendințele preferate ale vedetelor pentru lookurile de gală
Marți seară a avut loc decernarea premiilor MTV VMAs 2023, unde vedetele internaționale și-au făcut rând pe rând…
Industria bunurilor de lux, într-o continuă creștere
… sau „Dacă n-au pâine, să mănânce cozonac!” Sunt vorbele atribuite Reginei Maria Antoaneta, cele care i-au adus…
Top 5 accesorii care m-au cucerit în această vară.
Fiecare vară are povestea ei, o sumedenie de amintiri și momente din călătorii, vacanțe nesfârșite, seri lungi călduroase,…
Arad Fashion Days: Tendințele propuse de creatorii români pentru noul sezon
Primul weekend din luna septembrie a marcat pentru noi nu doar începutul celui mai frumos anotimp, ci și…
Vedetele au afișat ținute extravagante la Gala AmfAR de la Veneția
Veneția nu este numai despre film zilele acestea, ci și despre modă și caritate. Gala AmfAR, un eveniment…