Alina Burlacu ∙ February 27, 2020 ∙ 5 min read

Visele mari scriu povești de viață impresionante. Fiecare dintre acestea are ritmul și firul ei, dificultățile și reușitele despre care aflăm mai mult sau mai puțin. Pentru a da voce acestor povești, pentru a le face mai bine cunoscute, Avon a adus laolaltă, în cadrul Inspiration Challenge, câteva femei care au avut curajul să lupte pentru visul lor. Una dintre ele este Simona Halep.

Un exemplu de inspirație atât pentru România, cât și pentru lumea întreagă pentru talentul, tenacitatea și forța care au consacrat-o în tenis, Simona Halep este un simbol al frumuseții autentice, al curajului și al încrederii, valori recunoscute și promovate de AVON prin toate inițiativele sale.

,,De la vârsta de 4 ani, universul meu a devenit tenisul. Cu fiecare zi, am învățat să fiu mai bună, să obțin cele mai bune rezultate, am muncit să îmi îndeplinesc obiectivele și să transform în realitate chiar și cele mai nebune visuri. Am reușit și am realizat că viața mea este despre cât de frumos îmi trăiesc fiecare capitol din poveste. Ce au în comun tenisul și frumusețea? Încrederea. Încrederea că atunci când port aroma care mă definește, îmi pot împlini cele mai nebune visuri. HERSTORY m-a cucerit din prima clipă. Este semnătura mea personală care îmi amintește în fiecare zi că imposibilul devine posibil.” povestește Simona Halep, Ambasador AVON.

Șase femei, șase povești, șase piese de artă

Pentru a inspira și alte femei să îndrăznească mai mult, să creadă în ele și în puterea visului, Avon a invitat șase artiști români să transpună în artă șase povești inspiraționale ale unor femei extraordinare din România. Vernisajul, Inspiration Challenge, aflat la cea de-a șasea ediție, a celebrat și în acest an arta și frumusețea.

Melinda Goczi

,,După vestea că am cancer, frica s-a instalat, am trecut prin operații și tratamente care m-ar fi rănit complet dacă nu aș fi fost optimistă, perseverentă și plină de gândul că viața mea contează enorm, nu doar pentru mine, ci și pentru toți cei din jur. Această emoție m-a ajutat să strălucesc cu adevărat”, povestește Melinda Goczi, supraviețuitoare de cancer la sân, mamă, reprezentant AVON.

Inspirată de povestea ei, ilustratoarea Alina Marinescu a creat opera ,,Look inside”.

Anca Tofan

Mamă și femeie de afaceri, cu trei joburi: reprezentant AVON de 20 de ani, lucrează full-time în construcții și face contabilitate pentru mai multe firme, Anca Tofan are o poveste despre ambiție și dedicare, iar iubirea pentru fiul ei îi dă energie și face ca pentru ea ziua să aibă mai mult de 24 de ore.

Inspirată de povestea ei, artista Corina Drăgan a creat opera ,,Femeia care împarte iubire în jurul ei”.

Stela Bizdu

La 36 de ani, Stela Bizdu este supraviețuitoarea unui accident de mașină în urma căruia și-a pierdut un picior, însă chiar dacă acum poartă o proteză, Stela ne arată că viața e frumoasă și așa. În prezent, AVON o susține printr-un parteneriat, din dorința de a promova încrederea în sine și a da un exemplu de curaj și putere altor femei. ,,Mi-a luat 36 de ani, un accident de mașină și un optimism nebun ca să învăț să mă iubesc pe deplin. Lipsa unui picior m-a determinat să mă bucur de fiecare AZI din viața mea.”

Inspirat de povestea Stelei, artistul Alexandru Cristea (Nimurad) a creat opera ,,Joy.

Cristiana Oprea

Pilot consacrat de raliuri, Cristiana Oprea este o femeie puternică într-o lume aparent a bărbaților. Povestea ei este despre limite, combaterea stereotipurilor la volan și curajul de a-ți urma visurile. Cristiana face parte din singurul echipaj feminin românesc care a concurat în Campionatul European de Raliuri.

Inspirată de povestea Cristianei, artista Ana Bănică a creat opera ,,My Way”.

Monica Bîrlădeanu

Actriță și ambasador AVON, Monica Bîrlădeanu este un simbol al ambiției și frumuseții. Monica este imaginea unui vis devenit realitate, și, așa cum spune ea – ,,faptul că nu am avut o copilărie fericită m-a ambiționat să fac totul pentru a îmi vedea visurile îndeplinite. <<Nu pot>> nu își are locul în agenda mea”.

Inspirată de povestea Monicăi, artista Livia Fălcaru a creat opera ,,Growing & Glowing”.

Ionela Comoli

Reprezentant AVON, traveller și social media influencer, Ionela Comoli își propune să transforme fiecare zi într-o nouă experiență a cunoașterii. ,,Să călătorești înseamnă să te îmbogățești, să te dezvolți, să cunoști oamenii și să realizezi că avem atât de multe lucruri în comun chiar dacă suntem atât de diferiți. Provocarea mea este să descopăr cât de departe pot ajunge”.

Pentru ea, artista Alexia Udriște a creat opera ,,Fly Away”.

Toate cele șase creații ale artiștilor vor fi licitate, iar fondurile donate integral Asociației M.A.M.E.

Povestea AVON

De peste 20 de ani, Avon este alături de femeile din întreaga lume, în fiecare etapă a vieții lor.

2020 a debutat cu un parteneriat important pentru unul dintre cele mai îndrăgite branduri de cosmetice din România- AVON- și Simona Halep, cea mai de succes sportivă din lume.

Simona Halep este imaginea HERSTORY, cel mai nou parfum AVON. Alcătuit din note de piper negru, floare de iris și patchouli, HERSTORY este o odă adusă femeilor puternice, care au în spate povești impresionante.

 

Parfumul HERSTORY poate fi comandat acum din broșura AVON, în luna dedicată celebrării femeilor din întreaga lume. Și, prin el, îți poți spune și tu povestea. Tu ce vis ai?

Related Posts

Brain & Body After Work: 5 clinici și saloane din București în care să ajungi primăvara asta

Primăvara asta, fă-ți planuri de dezvoltare și ține-te de ele, fie că este vorba de corpul tău sau…

Ce au în comun Paris Hilton, AI și un spray autobronzant?

De la Barbie la regina pielii cu aspect bronzat, Paris Hilton este una dintre figurile culturii pop care,…

Sfaturi pentru rutina de îngrijire. Alexia Eram, în dialog cu dr. Cristalia Rusu. Powered by Vichy (VIDEO)

Alexia Eram a fost curioasă să afle cum arată protocolul complet pentru îngrijirea tenului de la doamna doctor…

Un nou magazin Victoria’s Secret te așteaptă în Mega Mall, București, cu o nouă colecție: Body by Victoria

Veștile bune circulă repede! Iar primăvara aceasta avem încă un motiv de bucurie. Victoria’s Secret, liderul în retail…

Parfumuri create pe baza neuroștiinței

Charlotte Tilbury, celebrul make-up artist al vedetelor care și-a înființat un brand de cosmetice omonim, se lansează acum…

13-14 aprilie: Vino să trăiești experiențele inedite din Lancôme Skin Science Club!

Grăbește-te să descoperi produsele excepționale și experiențele inedite din Lancôme Skin Science Club, un pop-up deschis pentru publicul…

5 afecțiuni ale pielii cauzate de endometrioză

Prea mult estrogen în organism poate declanșa erupții sau acnee. Pe de altă parte, inflamația nu este implicată…

Ai un ten cu impurități? Iată ce trebuie să faci ca să scapi de imperfecțiuni!

Tenul nostru este ca o carte de vizită și reflectă atât starea noastră de sănătate, cât și obiceiurile…

Beauty News: 12 cosmetice de care te vei îndrăgosti primăvara asta

Culorile vibrante ale noilor produse pentru machiaj și esențele florale ale primăverii dau tonul unui anotimp în care…

Serena Williams își lansează un brand de beauty

Serena Williams este cel mai recent exemplu de vedetă care se lansează în domeniul de beauty cu propria…