A List Magazine ∙ June 4, 2020 ∙ 1 min read

Criza provocată de epidemia de coronavirus ne-a făcut să ne regândim viața, dar și planurile de vacanță. Organizaţia Europeană pentru cele mai bune destinaţii (EBD), care se încadrează în Reţeaua EDEN a Comisiei Europene, a întocmit o listă a celor mai sigure destinaţii pentru călătorii în această vară, conform revistei Forbes.

Așadar, anul acesta putem călători atât în România, cât și în alte câteva țări considerate printre cele mai sigure. Lista include destinații care au fost mai puțin afectate de cazuri de COVID-19 și arată așa:

1. Tbilisi, Georgia
2. Corfu, Grecia
3. Cavtat, Croaţia
4. Insulele Azore
5. Alentejo, Portugalia
6. Zagreb, Croaţia
7. Algarve, Portugalia
8. Sibiu, România
9. Kotor, Muntenegru
10. Malta.

Sibiul și împrejurimile sale merită câteva zile din viața voastră. Veți petrece momente de neuitat aici împreună cu întreaga familie. Cunoscut pentru cultura, istoria, gastronomia, arhitectura diversă şi minunile sale naturale, oraşul a devenit o destinaţie turistică râvnită atât de turiștii români, cât și de străini.

Related Posts

Aniversare la Eurovision- 50 de ani de când ABBA a câștigat concursul

Fanii Eurovision sunt în delir de când formația ABBA a lăsat de înțeles că va reveni pe scenă…

Actorul Tom Selleck și-a publicat cartea de memorii – “You Never Know”

Tom Selleck (79 de ani) și-a lansat cartea de memorii, intitulată ”You Never Know”, pe care a scris-o…

Hailey și Justin Bieber așteaptă primul lor copil

Hailey Bieber (27 de ani) a anunțat că este însărcinată prin publicarea unui videoclip emoționant din Hawaii, în…

Cum arată locuința lui Drew Barrymore din Hamptons

Drew Barrymore are un conac pe plajă, în stațiunea de lux de la malul Atlanticului, Hamptons. Actrița în…

Paris Hilton și Nicole Richie revin cu un nou reality-show, după 20 de ani

La 20 de ani de la ultimul lor reality- show, intitulat The Simple Life, în care cele două…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările acestei perioade. Iată ce ne-a atras…

Lista celebrităților care au recurs la cea mai nouă metodă de slăbit

Ozempic este medicamentul miraclos la care numeroase celebrități au apelat în ultimii ani pentru a scăpa de surplusul…

Madonna, aplaudată de cea mai mare mulțime live de fani

În fața scenei uriașe construite pe plaja Copacabana, din Rio de Janeiro, cea mai mare mulțime live de…

George Clooney, aniversare discretă

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați actori de la Hollywood, George Clooney a împlinit zilele trecute 63…

Cele mai frumoase insule din Europa

În căutarea liniștii, a relaxării, a peisajelor paradisiace și a plajelor îmbietoare, îți prezentăm un clasament al celor…