Alina Burlacu ∙ November 21, 2023 ∙ 4 min read

Am stat 2 nopți și aproape 2 zile în noua destinație Ensana Hotels, Aquahouse Hotel & Spa din stațiunea Sfinții Constantin și Elena, și am descoperit că este locul în care te poți bucura de SPA și de mare, chiar și în sezonul rece.

La început de toamnă, Ensana Hotels anunța noua destinație în portofoliul său: Hotelul Aquahouse Hotel & Spa din stațiunea Sfinții Constantin și Elena, Bulgaria. Iar în noiembrie – un noiembrie cu soare și mare calmă – am pornit spre litoralul bulgăresc. La doar câteva ore de mers cu mașina – cam 4 ore de la București, hotelul Aquahouse promitea să fie unul de cinci stele, așa cum o arătau imaginile de pe site-ul oficial (ensanahotels.com), dar și cele din Maps și din site-urile de rezervări.

Și, ce să vezi? A fost chiar mai bine decât în poze. Asta și pentru că am fost răsfățați de gazde, și pentru că am avut drept companie oameni pe alese: și cu chef de glume, și puși pe discuții cu ton grav.

Dacă vrei un rezumat: aș merge oricând, și singură, și cu partenerul, și cu familia sau cu prietenii pentru că e un loc în care te poți simți bine oricum ai alege să mergi.

Și ca să știi exact la ce să te aștepți dacă alegi această destinație, îți spun de la început că Aquahouse Hotel & SPA este un hotel de 5 stele, construit și deschis în anul 2022, deci, de la locul de joacă pentru copii, la zonele de relaxare din spațioasa curte a hotelului, la decorațiunile din holuri, totul are un aer nou-nouț.

Hotelul are peste 400 de camere și suite, unele cu vedere la Marea Neagră.

Noua locație Ensana deține o colecție impresionantă de piscine interioare și exterioare, precum și o zonă termală generoasă, care include saune și băi cu aburi.

Piscinele interioare și exterioare, mici și mari, sunt pentru toți pricepuții sau neinițiații în ale înotului, cu apă caldă, dar și cu apă rece. Cum e să înoți în piscina de afară când sunt doar vreo 8 grade? Cam bine pentru cei care nu se lasă scoși din apă.

Hotelul oferă o întreagă serie de proceduri și terapii medicale, spa & wellness, care au la bază apa termală vindecătoare, care este o resursă de frumusetețe și sănătate de secole.

Încă nu am încercat terapiile medicale, însă masajul de relaxare și ședința de yoga m-au convins că este un loc în care te poți răsfăța, relaxa sau chiar găsi un echilibru fizic și emoțional, adesea perturbat de viața de zi cu zi.

De la specialiștii de la Aquahouse Hotel & SPA am aflat că apa minerală termală are 46 de grade Celsius și este folosită cu succes în tratamente de prevenție și vindecare a bolilor cardiovasculare, endocrine, precum și în afecțiuni ale sistemelor nervoase și musculo-scheletal. Proprietățile vindecătoare ale apei termale ajută și sistemul imunitar. Și că mulți turiști vin tocmai pentru a-și redobândi starea de bine. În plus, zona este recomandată și pentru recuperarea post-Covid.

Hotel Aquahouse Hotel & Spa duce mai departe moștenirea romanilor care au folosit izvoarele termale din Bulgaria încă din secolul 4 I.C. Dovezi despre această moștenire poți să vezi vizitând rămășițele Băilor termale antice din Varna.

În ceea ce privește minunatul loc de la malul Mării Negre, primii turiști au venit în stațiunea Constantin și Elena încă din 1908, stațiunea fiind, de altfel, prima de acest fel de la Marea Neagră. Iar eu sper să mai ajung măcar o dată acolo.

Foto: arhivă personală.

Related Posts

Beauty looks: prezențele feminine elegante de la Cannes

În primele zile ale ediţiei cu numărul 77 a Festivalului de Film de la Cannes, am avut ocazia…

Festival Look: Daring Blue Lines

Influencerul Alexia Eram, împreună cu Ana Cucuta, professional make-up artist, îți arată, pas cu pas, cum să obții…

Sofia Coppola, filmul balsamului de buze dorit

Ce face un regizor atunci când nu mai găsește balsamul de buze preferat? Pune în scenă filmul unui…

Brânză cu mucegai, grătar, pizza, cartofi prăjiți – aromele din parfumurile gurmanzilor absoluți

Lanțul de fast-food KFC a provocat reacții în rândul fanilor, prin lansarea unei colonii care miroase a sos…

Cum scapi de celulită în câțiva pași

Vine vara și preocuparea noastră principală în aceste zile este să scăpăm de celulită.  Putem diminua considerabil aspectul…

MET Gala: 10 machiaje și coafuri care ne-au atras atenția

Pe covorul roșu, la Gala desfășurată la Muzeul Metropolitan de Artă, celebritățile au pozat, pentru fani, în ținute…

Plăcerile zodiilor

Spune-mi ce zodie ești ca să îți spun ce produse cosmetice ți se potrivesc! Berbec Dacă refrenul lui…

Cele mai importante sfaturi despre îngrijirea intimă, explicate de medici ginecologi

Poate că nu e chiar un subiect abordabil la o cafea, dar este unul extrem de important pentru…

Ce este BB cream: cum să îl alegi pe cel potrivit și să îl aplici corect pe față

BB cream-urile pentru față devin tot mai populare printre femei și domnișoare. Datorită gamei largi de produse disponibile,…

10 produse care fac minuni pentru piele și păr

Nu lăsa pe mâine ce poți face azi pentru tine! Alege produse specifice pentru piele și pentru păr…