Monica Cismaru ∙ August 31, 2023 ∙ 2 min read

Reese Witherspoon (47 de ani), cititoare avidă și fondatoare a unuia dintre cele mai populare cluburi de carte, anunță lansarea unui nou volum pentru copii din seria Busy Betty- Busy Betty And The Circus Surprise.

Protagonista seriei este inspirată din însăși personalitatea actriței de când era copil- amuzantă, mereu pusă pe șotii și cu o mulțime de idei, după cum spune autoarea. Busy Betty And The Circus Surprise va fi disponibilă pentru publicul larg din 3 octombrie.

”Veniți alături de Betty și de adorabilul ei cățel Frank în această nouă carte, în care personajul principal vrea să-i oragnizeze mamei ei o petrecere-surpriză cu ocazia aniversării, cu tematica circ- bineînțeles că ziua aniversară va fi cea mai grozavă din istoria universului, dar nu toate lucrurile decurg conform planurilor”, îsi decrie Reese Witherspoon noua carte.

”Busy Betty este inspirată din copilăria mea. Întotdeauna aveam un milion de idei care mi se învălmășeau prin căpșor și mă duceam în câte zece direcții odată”, mai spune actrița, care adaugă că speră ca personajull Betty să-i inspire pe copii să se accpete așa cum sunt.

”Mesajul acestei cărți constă în faptul că ideile mărețe se pot transforma și pot deveni și mai bune cu flexibilitate și cu o minte deschisă.”

”Busy Betty and the Circus Surprise” are ilustrații făcute de Xindi Yan.

”Nimic nu-mi place mai mult decât să mă îndrăgostesc de un personaj dintr-o carte. Pentru mine, cărțile pentru copii conțin magie, deoarece acestea sunt o fundație a celor mici către a deveni cititori de cursă lungă la maturitate”, mai spune Reese, mama a trei copii și proaspăt divorțată.

Reese Witherspoon a înființat în urmă cu câțiva ani și o casă de producție de film, Hello Sunshine, prin care ecranizează mai multe cărți desucces. Cel mai recent exemplu este Where The Crawdads Sing, ecranizarea romanului omonim scris de Delia Owens, care a fost un succes de box-office. De asemenea, au mai fost ecranizate adaptări după romane precum Big Little Lies, de Liane Moriarty, sau Little Fires Everywhere, de Celeste Ng – din distribuția ambelor a făcut parte și Reese Witherspoon.  

Foto: Hepta

Related Posts

Când se va lansa sezonul 3 din ”And Just Like That…”?

Serialul ”And Just Like That…”, continuarea Sex and the City, revine cu cel de-al treilea sezon pe HBO…

MINA prezintă „Dinozaurii – O călătorie imersivă în Lumea Preistorică”

MINA, muzeul de artă imersivă din România, lansează din 16 Mai un nou spectacol educațional: „Dinozaurii – O călătorie imersivă în…

Ce citim în luna mai? Descoperă 4 dintre cele mai interesante apariții editoriale!

Luna mai a adus în librării apariții editoriale de top, volume de ficțiune și nonficțiune care au toate…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și cele mai interesante lansări. Iată ce ne-a…

„Colecționarii sunt la fel de interesanți precum artiștii. Toți au particularități și plăceri secrete” spun fondatoarele târgului de artă contemporană Rad Art Fair

Zeci de galerii, un parc de sculpturi și mii de vizitatori îndrăgostiți de artă; așa s-ar putea defini…

Beyoncé și Blue Ivy, mamă și fiică în sequel-ul Lion King

Beyoncé (42 de ani) și fiica ei, Blue Ivy (12 ani), își vor folosi vocile împreună în sequel-ul…

Jennifer Lopez: ”Sunt în cea mai bună formă fizică de până acum”

Jennifer Lopez (54 de ani) nu-și oferă nicio clipă de răgaz. Vedeta urmează să apară într-un nou film…

Kate Moss are o relație nepotul lui Bob Marley

La 50 de ani, Kate Moss își trăiește viața din plin. Supermodelul a împlinit în luna ianuarie 50…

Noaptea Albă a Bezelelor

Tort de Bezea va fi deschis de Noaptea Muzeelor. Cofetaria de pe Strada Roma 5 expune ediții limitate…

Anya Taylor-Joy, apariție șic pe Riviera Franceză

Aflată la Cannes, pentru a participa la cea de-a 77-a ediție a celebrului Festival de Film, actrița Anya…