Monica Cismaru ∙ May 8, 2023 ∙ 2 min read

Anul acesta îi vine rândul lui Michael Douglas (78 de ani) să primească premiul onorific Palme d’Or la ediția din acest an a Festivalului de Film de la Cannes, care va avea loc între 16 și 27 mai.

Cea de-a 76-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Cannes va începe cu decernarea premiului onorific lui Michael Douglas, dupa ce anul trecut, distincția i-a fost acordată lui Forest Whitaker. Premiul de onoare celebrează astfel cariera sa artistică bogată, dar și implicarea sa în industria filmului.

michael douglas

”Revenirea la Cannes este mereu ca o gură de aer proaspăt. Acesta este un loc care a primit mereu cu brațele deschise artiștii îndrăzneți și poveștile interesante”, spunea actorul american, care adaugă: ”După 50 de ani de carieră, mă simt onorat să revin pe Croazetă în deschiderea festivalului și să vorbesc limbajul nostru comun, acela a filmului”, spune Michael Douglas.

Cu ocazia premiului onorific, în cadrul festivalului va rula în premieră și documentarul ”Michael Douglas, the Prodigal Son”, realizat de Amine Mesta, despre traiectoria actorului în industria filmului, la care a contribuit și tatăl lui, nu mai puțin celebrul Kirk Douglas, decedat în 2020.

michael douglas
Kirk Douglas și Michael Douglas

Anul acesta, președintele juriului Festivalului de la Cannes este regizorul suedez Ruben Östlund, dublu laureat al Palme d’Or – în 2017, pentru The Square și în 2022, pentru Triangle of Sadness.

Trofeul Palme d’Or este realizat de Casa Chopard și este singurul trofeu acordat in industria de cinema făcut din aur de proveniență etică. Anul acesta, pentru prima dată, placa pe care e așezat trofeul va fi realizată din quarț roz, piatra care înlocuiește cristalul, folosit până acum. De asemenea, anul acesta, frunza de palmier, trofeul festivalului, va fi batută în 100 de diamante.

În istoria sa de 74 de ani, doar două femei au primit trofeul Palme d’Or – Jane Campion, pentru filmul ”Pianul”, din 1993, și Julia Ducournau, pentru filmul ”Titane” (2021).

Foto: Hepta

Related Posts

Russell Crowe va juca în remake-ul ”Exorcistul”

Filmul clasic de groază Exorcistul, lansat în 1973, are parte de un remake, ce va aparea în cinematografe…

Andrei Bănuță: „Pentru mine contează ce spun și ce simt atunci când cânt”

Melodiile lui se transformă instantaneu în hituri, ba chiar devin virale pe TikTok. Iar versurile și vocea lui…

Tartă cu lămâie și busuioc. Rețetă recomandată de Adrian Hădean

Această tartă cu lămâie și busuioc este alegerea perfectă pentru zilele de primăvară. Gustul curajos al lămâilor este…

Ce aduce nou Gala Premiilor Gopo 2024. Cine sunt vedetele așteptate pe covorul roșu luni, 29 aprilie

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a 18-a ediție…

A apărut primul ceas parfumat din lume

Cum ar fi să porți o bijuterie cu utilitate și parfumată? Culmea cochetăriei! Vacheron Constantin lansează un item…

Călătorii în adâncul sufletului – EMAA și noul său album – ,,f r a t e l e. a b i s”

EMAA prezintă “f r a t e l e. a b i s” – un album ca o…

Coffee Time! Interviu cu Cezara Carteș

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii! KIKO MILANO a deschis primul…

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

The Fall Guy, filmul în care joacă pentru prima dată împreună Ryan Gosling și Emily Blunt

După ce la Premiile Oscar de anul acesta Ryan Gosling și Emily Blunt au fost concurenți, în filme…