Alina Burlacu ∙ September 12, 2022 ∙ 3 min read

Să crești ca fiică a unui model atât de faimos precum Kate Moss trebuie să fi fost o provocare pentru Lila Moss, mai ales în anii adolescenței. Dar există și atuuri imposibil de ignorat.

Cel mai important avantaj în a fi copilul unui supermodel este că ai toate șansele să îi moștenești frumusețea. Apoi, desigur, vin și alte beneficii.

În primii ani de viață a lui Lila Moss, mama sa era una dintre cele mai solicitate supermodele din lume, așa că să călătorești prin lume și să te bucuri de toată strălucirea și glamul industriei modei de la o vârstă fragedă era destul de firesc. 

„Îmi amintesc când aveam doi sau trei ani, mama mea și cu mine eram cazate la un hotel din New York”. Mama se pregătea să iasă în oraș, iar eu am văzut pe măsuța de toaletă un fard de pleoape negru, foarte strălucitor. Am convins-o pe una dintre prietenele ei să îmi aplice și mie acel fard pe pleoape și, apoi, mi-am petrecut restul serii, în cameră, cocoțată într-o pereche de pantofi cu tocuri înalte de-ai mamei”, a povestit Lila pentru Glamour Magazine.


Kate Moss, Calvin Klein, campania Obsession (1993)

După cum era de așteptat, una dintre variantele pe care le poate avea un astfel de copil este să urmeze aceiași pași, în același domeniu în care mama a făcut carieră. Prima campanie a Lilei Moss a fost pentru Marc Jacobs Beauty, la doar 15 ani. Patru ani mai târziu, a defilat în showurile marilor case de modă: de la Richard Quinn și Coperni la Fendi și Miu Miu.

În această vară, Lila a fost inclusă în campania brandului Calvin Klein Jeans, la aproape 30 de ani după reclamele emblematice ale mamei ei, Kate Moss.

„Cea mai veche amintire a mea de frumusețe este că mama îmi ondula genele. Îmi doream foarte mult să încerc să îmi ondulez genele, dar nu m-a lăsat să o fac singură, așa că m-a ajutat. Acum ondularea genelor este cu siguranță un element important în rutina mea de machiaj”, a declarat Lila pentru Vogue.

Primele lecții despre machiaj și despre îngrijirea pielii au venit, cum era firesc, tot de la mamă. 

„Nu îmi place să folosesc multe produse pe piele, așa că în mod normal îmi demachiez și curăț tenul, folosesc o cremă hidratantă pentru ten sensibil, un ser sau ulei cu vitamina C și crema de ochi Ren. Cu siguranță, aplic și un balsam de buze – preferata mea este masca de buze pentru noapte Laneige. Nu pot merge nicăieri fără ea”, a declarat Lila pentru Vogue.

Machiajul a trecut și el prin faza adolescentină, dar, la 19 ani, vorbele mamei au găsit ecoul potrivit în mintea tinerei.

„Mama îmi spune mereu că mai puțin înseamnă mai mult, așa că păstrez cu adevărat natural machiajul. A existat un moment în care aplicam bronzer ca și cum ar fi o cremă hidratantă – îmi acoperam toată fața în el”, a povestit Lila pentru Glamour Magazine. „Acum am o abordare foarte minimalistă a machiajului, cred că este distractiv să experimentez cu diferite produse, dar în general îl păstrez destul de simplu. Geanta mea de machiaj este destul de mică și conține mascara, bronzer, corector, ondulator de gene și un balsam de buze. Îmi place corectorul Stretch Glossier și Charlotte Tilbury Contour Wand. Ador și balsam de buze Kosas și folosesc nuanța Rush pe buze și obraji”, a declarat Lila pentru Vogue.

Foto: Hepta.

Related Posts

Cele mai importante sfaturi despre îngrijirea intimă, explicate de medici ginecologi

Poate că nu e chiar un subiect abordabil la o cafea, dar este unul extrem de important pentru…

Prințul William și Kate Middleton aniversează azi 13 ani de la nuntă

S-au scurs 13 ani de la nunta Prințului William cu Kate Middleton, eveniment urmărit de sute de milioane…

Ce este BB cream: cum să îl alegi pe cel potrivit și să îl aplici corect pe față

BB cream-urile pentru față devin tot mai populare printre femei și domnișoare. Datorită gamei largi de produse disponibile,…

10 produse care fac minuni pentru piele și păr

Nu lăsa pe mâine ce poți face azi pentru tine! Alege produse specifice pentru piele și pentru păr…

Nicole Kidman, celebrată de Institutul American de Film

Nicole Kidman (56 de ani) a fost celebrată zilele acestea la Los Angeles de Institutul American de Film,…

Brain & Body After Work: 5 clinici și saloane din București în care să ajungi primăvara asta

Primăvara asta, fă-ți planuri de dezvoltare și ține-te de ele, fie că este vorba de corpul tău sau…

The Fall Guy, filmul în care joacă pentru prima dată împreună Ryan Gosling și Emily Blunt

După ce la Premiile Oscar de anul acesta Ryan Gosling și Emily Blunt au fost concurenți, în filme…

Jon Bon Jovi își recunoaște infidelitatea față de soția sa, cu care e căsătorit de 34 de ani

Jon Bon Jovi (62 de ani) și soția lui, Dorothea, sunt căsătoriți de 34 de ani și se…

Prinții de Wales, William și Catherine, sărbătoresc ziua mezinului lor, Louis

Louis, cel mai mic dintre copiii Prinților de Wales, William și Catherine, împlinește azi șase ani. O fotografie…

Irina Shayk dezvăluie rutina ei de skincare, cu metode moștenite de la mama ei

Irina Shaik (38 de ani) este una dintre cele mai râvnite femei din lume și totodată una dintre…