Andreea Leta ∙ August 29, 2022 ∙ 4 min read

Curiozitatea și fascinația jurnaliștilor și a fotografilor pentru viețile private ale celebrităților aduc de multe ori în lumina reflectoarelor și copiii. Iar atunci când aceștia decid să calce pe urmele părinților, totul se transformă într-o poveste frumoasă despre stil, eleganță și talent la puterea a doua. Astăzi ne concentrăm atenția pe cele mai stilate mame și fiice, de la supermodele, la cinematografie.

Nu știm exact cât de greu atârnă pe umerii unei fiice notorietatea mamei, dar știm sigur că unele dintre ele au reușit să capteze atenția tuturor prin moștenirea frumuseții, a talentului sau a misterului. Am ales 5 perechi mamă-fiică despre care avem numai cuvinte de laudă, iată de ce: 

Vanessa Paradis, Lily Rose Depp

Vanessa Paradis și Lily Rose Depp sunt două dintre cele mai sofisticate prezențe. De cele mai multe ori le poți vedea împreună în primul rând al prezentărilor Chanel, a cărei imagine a fost aleasă pentru mai multe sezoane la rând chiar celebra fiică a lui Johnny Depp și a Vanessei Paradis. Lily Rose calcă pe urmele amândurora prin interdisciplinaritate, fiind model și actriță, având deja câteva pelicule de succes la activ. 

Zoe Kravitz, Lisa Bonet

Zoe Kravitz și Lisa Bonet se remarcă la fiecare apariție. Nu doar trăsăturile exotice superbe le trec imediat în atenția publicului, ci și realizările profesionale. Dacă Lisa Bonet a strălucit în perioada 80s-90s, Zoe este un superstar al momentului, datorită unor titluri precum Batman sau Divergent. Și când te gândești că stilul ei statement are un pic și din imaginea marelui Lenny Kravitz… 

Melanie Griffith, Dakota Johnson

Melanie Griffith a predat ștafeta frumoasei sale fiice Dakota Johnson. Una dintre marile frumuseți ale anilor ’80, Melanie Griffith pășește adesea alături de fiica ei la evenimentele red carpet, admirându-i talentul și succesul. Dakota este o apropiată a casei Gucci, astfel că prezența ei nu trece niciodată neosbervată, mai ales în aceea ce privește ținutele. 

Kate Moss, Lila Grace

Kate Moss este o altă figură emblematică a lumii modei. Să nu uităm că supermodelul a generat o întreaga cultură a domeniului, prin imaginea sa neconvențională pentru anii ’90. Acest lucru nu a putut rămâne indiferent fiicei sale, care în jurul vârstei de 8 ani, a conștientizat cât de faimoasă este mama sa. Lila Grace Moss Hack a apărut deja pe coperta revistei Vogue și pare să-i calce și ea pe urme mamei sale. 

Kaia Gerber, Cindy Crawford

Din topul nostru nu puteau lipsi tocmai Cindy Crawford și Kaia Gerber. Cindy Crawford a dominat podiumurile celor mai mari case de modă ale tuturor timpurilor, grație eleganței și a feminității naturii sale, marcate de trăsăturile inconfundabile. Și nu doar pentru că seamănă ca două picături de apă, Kaia urmează cu fidelitate pașii mamei sale, prin campanii și prezentări celebre. Kaia este pasionată de lectură, așa că pe contul ei de Instagram vei găsi frecvent postări legate de book club-ul ei. 

Foto: hepta.ro

Related Posts

Alessandro Michele este noul director de creație Valentino

Este oficial! Alessandro Michele este noul director de creație Valentino, după ce săptămâna trecută a fost anunțată plecarea…

Ținutele all black: Fascinante, atemporale și gata oricând pentru orice eveniment

Cu toate că în fiecare an vorbim despre o nuanță care conturează atmosfera generală a momentului, există ceva…

Laura Olaru și Aleksander Revas, designerii prezenți în această lună la Alist Designers Boutique (VIDEO)

București Mall Vitan, partenerul nostru de încredere în proiectul Alist Designers Boutique, îi găzduiește în aceste zile pe…

Ținutele office de ieri și de azi. Inspirație direct de pe marile podiumuri

Cum arată în 2024 o ținută office și cum este definită? Iată cum poți adapta acese ținute la…

Pierpaolo Piccioli își ia rămas bun de la Valentino după 25 de ani

După 25 de ani fabuloși la cârma creativă a legendarei case de modă Valentino, Pierpaolo Piccioli își ia…

Întâmpină primăvara cu cele mai cool ținute pentru copii

Primăvara se apropie, iar odată cu vremea caldă sosesc și noile tendințe în modă. Lasă-te captivat de culorile vibrante…

C&A lansează colecția Denim Spring 2024

Denimul este unul dintre materialele noastre preferate, pe care, indiferent de tendințe, îl vom avea mereu în topul…

Star Style: Kristen Stewart reinventează imaginea rockstarului prin aparițiile sale

Aflată în turneul de promovare al celui mai recent film ce o are ca protagonistă, Love Lies Bleeding,…

Designerul Dries Van Noten se retrage din lumea modei

După o carieră de 38 de ani în lumea modei, designerul belgian Dries Van Noten se pensionează, dar…

Outfits of the week: Patru tendințe surprinse în pozele de street style de la Paris Fashion Week 

O nouă săptămână, o nouă serie de poze de inspirație pentru ținutele din această perioadă! De data aceasta,…