Monica Cismaru ∙ July 5, 2022 ∙ 4 min read

Margot Robbie (32 de ani), actrița care urmează s-o interpreteze pa Păpușa Barbie în filmul omonim regizat de Greta Gerwig, împărtășește pentru brandul Chanel, a cărui ambasadoare este, lista cărților care i-au marcat viața. În cadrul cercului literar înființat de Chanel, Margot Robbie detaliază lecturile inspiraționale care și-au pus amprenta asupra ei, în diverse momente ale vieții.

margot robbie

Prima carte citită

The Hobbit, de J.R. R. Tolkien

carti margot robbie

Chiar, voi mai țineți minte care a fost prima carte citită? Margot Robbie spune că The Hobbit, de J.R.R. Tolkien, pe care a citit-o la vârsta de opt ani. ”Am descoperit-o la 8 ani, la școală. Cartea aceasta mi-a deschis apetitul pentru citit”, spune vedeta de origine australiană.

Cartea pe care o ia cu ea când călătorește

Răsare și soarele (The Sun Also Rises), de Ernest Hemingway

Când călătoresc, îmi place să aleg cărți a căror acțiune se petrece în locul spre care mă îndrept. Aceasta carte scrisă de Hemingway a devenit biblia mea când am plecat doar cu un rucsac în spate la vârsta de 18 să văd faimoasele festivități de la San Fermin, din Pamplona.

Cartea pe care o recitește constant

Să ucizi o pasăre cântătoare (To Kill a Mockingbird), de Harper Lee

”E una dintre puținele lecturi obligatorii de școala care chiar mi-au plăcut. Câinelui meu i-am pus numele de Boo Radley după unul dintre personajele din carte!”

Ultima carte citită

Le Nouvel Hollywood, de Peter Biskind

carti margot robbie

Cartea conține numeroase mărturii și documente de arhivă, interviuri cu cei mai mari actori, regizori, producători și scenariști de la Hollywood și amănunte fără perdea despre amantlâcurile din Orașul Îngerilor, din epoca lui de aur.

Cartea preferată din toate timpurile

Five People You Meet in Heaven, de Mitch Albom

carti margot robbie

”O carte magnifică, ce mă atinge profund de fiecare dată.” Cartea prezintă povestea morții unui veteran de război, moment ce doar declanșează o serie de evenimente care ridică numeroase întrebări despre viață, moarte și viața de apoi.

Cartea preferată ce aparține generației ei

Animals, de Emma Jane Unsworth

carti margot robbie

”Este vorba despre două prietene din Londra, iar acțiunea se petrece în ultimii zece ani. O scriitură nemaipomenită! Ador poveștile despre prietenia dintre femei. Orice femeie îți va spune că legătura cu prietena ei cea mai bună este foarte importantă.”

Foto: Hepta

Related Posts

Haddaway lansează alături de Creator Records „Lift Your Head Up”, o piesă despre speranța în față adversității

Haddaway, artistul internațional cunoscut pentru hiturile sale care au definit generații, se alătură Creator Records într-o colaborare de…

Nicole Kidman, celebrată de Institutul American de Film

Nicole Kidman (56 de ani) a fost celebrată zilele acestea la Los Angeles de Institutul American de Film,…

Cele mai importante momente din istoria Jocurilor Olimpice

Când și cum au apărut Jocurile Olimpice, care au fost cele mai importante momente ale istoriei? În așteptarea…

De ce ne este greu să renunțăm? Arta de a renunța

Nu e ușor să renunți. Pentru că orice proces de renunțare este un proces de pierdere, iar acesta…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Ioana Borțan, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Russell Crowe va juca în remake-ul ”Exorcistul”

Filmul clasic de groază Exorcistul, lansat în 1973, are parte de un remake, ce va aparea în cinematografe…

Andrei Bănuță: „Pentru mine contează ce spun și ce simt atunci când cânt”

Melodiile lui se transformă instantaneu în hituri, ba chiar devin virale pe TikTok. Iar versurile și vocea lui…

Tartă cu lămâie și busuioc. Rețetă recomandată de Adrian Hădean

Această tartă cu lămâie și busuioc este alegerea perfectă pentru zilele de primăvară. Gustul curajos al lămâilor este…

Ce aduce nou Gala Premiilor Gopo 2024. Cine sunt vedetele așteptate pe covorul roșu luni, 29 aprilie

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a 18-a ediție…

A apărut primul ceas parfumat din lume

Cum ar fi să porți o bijuterie cu utilitate și parfumată? Culmea cochetăriei! Vacheron Constantin lansează un item…