Monica Cismaru ∙ April 29, 2022 ∙ 2 min read
Publicația People a numit-o pe actrița britanica Helen Mirren (76 de ani) drept cea mai frumoasă celebritate din lume în numărul său special, The Beautiful Issue.

”Nu m-am considerat niciodată frumoasă”, a declarat surprinsă actrița laureată cu Oscar. ”Și nu e vorba de falsă modestie, să fie clar. Nu mă înțelegeți greșit. Îmi place frumusețea și ador să mă uit la lucruri frumoase. Dar eu nu asociez frumusețea cu industria dedicată ei – deoarece aceasta îi exclude pe majoritatea dintre noi, cei care nu suntem frumoși. Sunt oameni incredibil de frumoși în lume și e o adevărată plăcere să-i privești- femei sau bărbați. Dar majoritatea nu suntem așa”, adaugă Helen Mirren.

helen mirren

”Avem alte calități, la fel de importante precum frumusețea. Și aș vrea să celebrăm acele lucruri. Ador să mă numesc încrezătoare, pentru că așa mă arat eu în fața lumii. Aș vrea ca industria frumuseții să ne numească industria încrederii în sine. Ar trebui ca oamenii să fie mai încrezători în ei”, a spus vedeta, care este și imaginea unui renumit brand de cosmetice.

helen mirren

Apropo de frumusețe, Helen Mirren povestește care este abordarea ei actuala față de acest proces. ”Când eram tânără, obișnuiam să merg la culcare fără să ma demachiez, nu mai aveam chef de așa ceva. Dar acum nu mai sar peste acest pas. Pe măsură ce îmbătrânești, ai mai multă grijă față de ceea ce faci – atât la exterior, cât și la interiorul corpului. Dacă ar fi să transmit un sfat generației mai tinere ar fi să aibă mai multă grija la ceea ce consumă – nu fumați, vă rog, pentru că poate avea efecte ce nu mai pot fi reparate.”

helen mirren

”O mascara sau un ruj te pot face să arăți bine pentru o seară. Dar lucrurile care contează cu adevărat și care merită atenția ta în fiecare zi sunt un ten îngrijit, o silueta tonifiată (nimic dus la extrem) și să mănânci sănătos”, a sintetizat Helen Mirren principiile ei legate de frumusețe.

Foto: People

Related Posts

Călătorește în România!

Asta îți recomandă #AlistGirls. Primăvara aceasta, descoperă frumusețile României în cinci locuri de poveste – perfecte pentru orice…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Camelia Caesar, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Cu viața erotică la terapeut

Există nenumărate motive pentru care oamenii se gândesc să înceapă „câteva” ședințe de psihoterapie. Psihologul și psihoterapeutul relațional…

Dragoste & bani: un subiect tabu și o relație complicată

Cel mai adesea, banii sunt un subiect delicat într-o relație de cuplu, deși gestionarea lor defectuoasă poate semăna…

Loc de mai bine: mamele care au nevoie de sprijin

În fiecare număr, îţi prezentăm ONG-uri, proiecte sociale sau campanii umanitare care fac din lume un loc mai…

5 cărți pe care le poți face cadou de Paște

Paștele este un eveniment perfect pentru a adăuga între cadourile pentru familie și câte o carte potrivită preferințelor…

Selena Gomez va avea un nou cooking show- Selena + Restaurant

După ce, în anii pandemiei a inițiat un cooking show filmat chiar în bucătăria ei, intitulat Selena+ Chef,…

Cine sunt câștigătorii Premiilor Gopo 2024

Cea de-a 18-a ediție a Galei Premiilor Gopo a avut loc luni seara, la Teatrul Național ,,I. L….

Cele mai importante sfaturi despre îngrijirea intimă, explicate de medici ginecologi

Poate că nu e chiar un subiect abordabil la o cafea, dar este unul extrem de important pentru…

Coffee Time! Interviu cu Maria Raluca Năvloiu

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…