Monica Cismaru ∙ February 21, 2022 ∙ 4 min read

Vârsta nu mai e decât un număr, iar aceste muze ale fashion-ului au trecut de prima tinerețe, dar acest lucru nu le-a răpit farmecul, din contră. Iată cateva exemple de vedete care fac față cu brio ”concurenței” care aparține valului tânăr și care își păstrează farmecul, sex-appeal-ul și eleganța și la 50+ ani și care continuă sa inspire generații întregi.

Chiar dacă scena modei este luată cu asalt de modele tinere, precum surorile Hadid (25 și 26 de ani), Kaia Gerber sau Lila Grace, fiica lui Kate Moss, publicul va aprecia întotdeauna farmecul clasic, fără vârstă, al vedetelor trecute de prima tinerețe, care încă își păstrează relevanța în sfera artistică și a modei. Iar cele mai bune exemple sunt constituite de personalități precum Isabelle Hupert (68 de ani), Philippine Leroy-Beaulieu (58 de ani), Béatrice Dalle (57 de ani), Farida Khelfa (61 de ani) sau Isabelle Adjani (66 de ani).

Actrița franceză Isabelle Hupert a devenit muza casei Balenciaga la 69 de ani, iar spectrul ei clasic, care întruchipează eleganța franțuzească, continuă să inspire și să fascineze.

isabelle hupert
Isabelle Hupert

Philippine Leroy-Beaulieu (58 de ani), vedeta din serialul Emily in Paris, le face pe colegele ei mai tinere din film să pălească și reușește să seducă prin încrederea și pragmatismul ei, cum a făcut recent la prezentarea casei de modă Ami de la Paris, unde a apărut într-o rochie transparentă, care lăsa să i se întrevadă formele. Philippine Leroy-Beaulieu este dovada vie că sex-appealul nu expiră, ci se transformă și capătă noi valențe odata cu trecerea timpului, care nu lucrează întotdeauna în defavoarea femeilor.

Philippine Leroy-Beaulieu
Philippine Leroy-Beaulieu

În cadrul prezentarii Ami de la Paris a defilat însăși Isabelle Adjani, vedeta care atrage, ca de fiecare dată, nenumărate aprecieri pentru eleganța ei atemporală, chiar și la 66 de ani.

isabelle adjani
Isabelle Adjani

Actrița și regizoarea de origine franco-algeriană  Farida Khelfa  face parte din galeria muzelor de 60+, care e nelipsită din primul rând de la prezentările marilor case de modă și al cărei stil este apreciat de fiecare dată, cum s-a întâmplat și la prezentarea casei Jean Paul Gaultier, unde a apărut într-o ținută clasică, cu elemente avangardiste, sau când a defilat pe covorul roșu într-un costum de trei piese de o eleganță desăvârșită.

Farida Khelfa 
 Farida Khelfa

Béatrice  Dalle este supranumită copilul rebel al cinematografiei franceze. Actrța are 57 de ani și un stil unic, caracterizat de elemente punk, prin care își creează un propriu univers stilistic, ce nu poate fi egalat de nicio IT Girl ce aparține generației de Millenials.

Muzele modei și cinematografiei franceze de 50+ ani conduc întotdeauna în topul atractivității datorită lipsei lor de complexe legate de vârstă sau de forma corpului. În maniera binecunoscută franțuzească, se remarcă tocmai prin faptul cănu iau în serios hainele, ceea ce le oferă o atitudine și un stil niciodată excesive sau prea studiate și știu să-și asume riscuri.

Ele definesc bunul-gust mai ales prin personalitatea lor și nu se îmbracă conform vârstei lor, ci pentru ele însele, iar acesta e secretul prin care ele fac moda și nu invers, notează publicația Vogue Paris.

Foto: Hepta, Instagram, PR

Related Posts

Călătorește în România!

Asta îți recomandă #AlistGirls. Primăvara aceasta, descoperă frumusețile României în cinci locuri de poveste – perfecte pentru orice…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Camelia Caesar, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Cu viața erotică la terapeut

Există nenumărate motive pentru care oamenii se gândesc să înceapă „câteva” ședințe de psihoterapie. Psihologul și psihoterapeutul relațional…

Dragoste & bani: un subiect tabu și o relație complicată

Cel mai adesea, banii sunt un subiect delicat într-o relație de cuplu, deși gestionarea lor defectuoasă poate semăna…

Loc de mai bine: mamele care au nevoie de sprijin

În fiecare număr, îţi prezentăm ONG-uri, proiecte sociale sau campanii umanitare care fac din lume un loc mai…

5 cărți pe care le poți face cadou de Paște

Paștele este un eveniment perfect pentru a adăuga între cadourile pentru familie și câte o carte potrivită preferințelor…

Selena Gomez va avea un nou cooking show- Selena + Restaurant

După ce, în anii pandemiei a inițiat un cooking show filmat chiar în bucătăria ei, intitulat Selena+ Chef,…

Cine sunt câștigătorii Premiilor Gopo 2024

Cea de-a 18-a ediție a Galei Premiilor Gopo a avut loc luni seara, la Teatrul Național ,,I. L….

Cele mai importante sfaturi despre îngrijirea intimă, explicate de medici ginecologi

Poate că nu e chiar un subiect abordabil la o cafea, dar este unul extrem de important pentru…

Coffee Time! Interviu cu Maria Raluca Năvloiu

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…