Editor Alistmagazine.ro ∙ October 24, 2021 ∙ 4 min read

Majoritatea oamenilor apelează la medicul ortodont din considerente estetice și doresc o simplă aliniere dentară. Marea problemă apare în momentul în care pacientul vede doar zâmbetul și medicul vede sistemul în care acesta este angrenat, de cele mai multe ori, pozițiile dinților noștri fiind doar un camuflaj pentru problemele osoase. Medicul ortodont va privi mereu până acolo, pentru că își dorește ca la final, să aveți nu doar un zâmbet frumos, ci și sănătos și stabil. Iată câteva mituri, întrebări și răspunsuri legate de aparatul dentar, de la Dr. Cristiana Samoilă, medic stomatolog, specialist ortodonție ți ortopedie dento-facială.

Trebuie să aștept să schimb toți dinții ca să îmi pot pune aparat dentar?

Aceasta este o întrebare frecventă ridicată de părinți atunci când micuții lor par a avea probleme dentare ortodontice și este foarte importantă. Un aparat dentar se poate purta si în perioada dinților de lapte și este chiar foarte recomandat, deoarece la această vârstă copilul este în creștere, oasele maxilare sunt în creștere, și atunci când observăm că direcția acestora nu este corectă, putem ghida prin aparatele noastre creșterea și dezvoltarea armonioasă și putem pregăti baza pentru viitorii dinți, pentru a putea erupe pe poziții corecte, tratamentul fiind, astfel, mai ușor.

La cealaltă extremă, apare altă întrebare: ”Sunt prea mare ca să îmi mai îndrept dinții?”

Greșit. Chiar dacă oasele sunt dezvoltate și poate, între timp, ne-am confruntat cu alte probleme dentare, cum ar fi tratamente ale cariilor, unele chiar prin lucrări protetice sau poate chiar extracții dentare, există mijloace pentru corectarea mușcăturii și în aceste cazuri. Și ceea ce ne ajută foarte mult astăzi este faptul că avem variante diverse de aparate, pentru a putea veni în sprijinul tuturor. În zilele noastre, aparatul dentar nu mai reprezintă o problemă estetică pentru nimeni. Din contră, este o adevărată plăcere să alegi elasticele în culorile preferate și să le combini în funcție de perioada anului. Sau dacă preferi să treacă neobservat, poți alege ușor variante mai puțin vizibile, cum sunt bracketii de ceramică sau de safir, sau chiar invizibile, care se aplică pe partea internă a dinților (spre limbă/cerul gurii), astfel că numai tu vei ști că îl porți.

Cât trebuie purtat aparatul dentar și ce limitări voi avea pe durata tratamentului?

Mulți pacienți vin la noi cu teama aceasta, că tratamentul va fi lung si anevoios, că nu vor mai putea mânca ce își doresc, că vor simți doar disconfort și că vor apărea carii sau alte probleme dentare. Tratamentul este diferit în cazul fiecărui pacient, în funcție de vârstă, situația inițială și planul de tratament, care este individualizat, dar tratamentul ortodontic necesită răbdare.

Cât despre limitări, mereu le spun pacienților mei că este vorba doar despre obișnuință. Atât copiii, cât și adulții care poartă aparate dentare pot mânca orice, dar cu mai multă grijă, pentru a nu risca desprinderea bracketilor. Desigur, e de preferat să se evite alimentele foarte dure sau lipicioase, dar asta nu înseamnă că trebuie să se renunțe la unele dintre alimentele preferate.

Cât despre igiena dentară, se poate realiza corect și cu aparat dentar, chiar dacă necesită puțin mai multă atenție, astfel ca la finalul tratamentului, dinții să fie și frumoși și sănătoși.

Ce urmează după finalizarea tratamentului ortodontic?

O altă teamă este că după tratamentul cu aparat dentar dinții se vor întoarce la poziția inițială. Acesta este unul dintre motivele pentru care medicul ortodont nu face doar o aliniere a dinților, ci dorește să rezolve problemele care au condus la pozițiile greșite ale lor. La finalul tratamentului ortodontic, mușcătura trebuie să fie stabilă și funcțională. Exemplul pe care îl dau pacienților mei sunt piesele de puzzle. Fiecare piesă, implicit dinte, trebuie să aibă locul lui și să se potrivească perfect cu dinții de pe maxilarul opus, astfel ca la finalul tratamentului să existe o contenție naturală. În plus, după îndepărtarea aparatului, pacientul va purta o gutieră transparentă sau va avea un fir subțire pe dinți, dar pe fața interioară, pentru a nu se observa, pentru a stabiliza noua poziție a dinților în osul și gingia care îi inconjoară.

Deși pare dificil, fiecare pacient se obișnuiește repede cu aparatul dentar și e o bucurie, pentru noi, medicii ortodonți, să vedem evoluția tratamentului nu doar prin ochii noștri, ci și prin ochii fiecăruia dintre ei. Să vedem cum înflorește un zâmbet, acesta este motivul pentru care ne-am ales să facem ceea ce facem.

 

 

 

Related Posts

Premierele lunii mai: filme noi la cinema

Blockbustere mult așteptate, comedii și povești pentru întreaga familie: iată care sunt premierele lunii mai la cinema. Kingdom…

Coffee Time! Interviu cu Bogdan Georgescu

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

3 ani pe o platformă de networking: ce-am învățat din 254 de întâlniri (cu mulți experți și câțiva ciudați)

Totul a început cu un text de la clienta mea ucraineancă londoneză, coach pentru executivi proaspăt promovați. „Știu…

Călătorește în România!

Asta îți recomandă #AlistGirls. Primăvara aceasta, descoperă frumusețile României în cinci locuri de poveste – perfecte pentru orice…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Camelia Caesar, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Cu viața erotică la terapeut

Există nenumărate motive pentru care oamenii se gândesc să înceapă „câteva” ședințe de psihoterapie. Psihologul și psihoterapeutul relațional…

Dragoste & bani: un subiect tabu și o relație complicată

Cel mai adesea, banii sunt un subiect delicat într-o relație de cuplu, deși gestionarea lor defectuoasă poate semăna…

Loc de mai bine: mamele care au nevoie de sprijin

În fiecare număr, îţi prezentăm ONG-uri, proiecte sociale sau campanii umanitare care fac din lume un loc mai…

5 cărți pe care le poți face cadou de Paște

Paștele este un eveniment perfect pentru a adăuga între cadourile pentru familie și câte o carte potrivită preferințelor…

Selena Gomez va avea un nou cooking show- Selena + Restaurant

După ce, în anii pandemiei a inițiat un cooking show filmat chiar în bucătăria ei, intitulat Selena+ Chef,…