Editor Alistmagazine.ro ∙ October 6, 2021 ∙ 9 min read

 

Am invitat-o pe Dana Rogoz (născută în zodia Balanță) să ne prezinte în propria sa manieră horoscopul pentru luna octombrie a acestui an. Așadar, iată ce ne rezervă astrele pentru această lună!

Berbec

În prima parte a lunii se accentuează relaţiile parteneriale şi colaborările. Sunt posibile colaborări noi sau cele vechi se vor îmbunătăţi substanţial. În preajma datei de 6 Octombrie se vor contura premisele unor viitoare acţiuni comune cu alţii. La capitolul financiar există forfotă, în sensul că se încheie o etapă de câştig din munca proprie şi se deschide un culoar de câştig de la alţii. Va trebui să demonstrezi discernământ vizavi de tot ce obţii de la ceilalţi. Vei primi bani şi favoruri exact cât îţi trebuie şi mai ales când îţi trebuie. În a doua parte a lunii, s-ar putea să primeşti o sumă de bani de la un loc de muncă în care activezi sau condiţiile de lucru se pot modifica. Vei fi tentat să faci investiţii, asocieri în afaceri sau să te bazezi mai mult pe ajutoarele altora. Provocarea perioadei constă în a-ţi schimba atitudinea faţă de bani.

Taur

În prima parte a lunii se anunţă treabă în sfera muncii. La serviciu abia pridideşti şi de aici oboseala va fi la cote înalte. Din 6 Octombrie începe o nouă etapă de lucru. Ori apar activităţi noi, ori colectivul în care lucrezi îşi modifică componenţa sau atitudinea faţă de tine. Alternează perioadele de muncă cu cele de odihnă şi ocupă-te doar de îndatoririle tale. Relaţiile parteneriale vor cunoaşte răsturnări de situaţie. Începe o perioadă de restricţii, de înstrăinări faţă de un partener de viaţă şi rupturi în colaborări şi parteneriate. Vei mai avea colaborări, însă acestea vor presupune multă muncă, răspundere şi bani puţini, primiţi târziu sau deloc. Provocarea momentului constă în a-ţi schimba concepţiile şi modul de relaţionare cu ceilalţi.

Gemeni

Începe o perioadă în care vei fi nevoit să-ţi ajustezi modul de gândire şi comunicare. Astrele îţi recomandă abordarea unei noi filozofii de viaţă, bazându-te mai mult pe experienţele şi forţele tale. Relaţiile sentimentale se vor revigora începând cu 6 Octombrie. Există posibilitatea să te îndrăgosteşti sau să te apropii mai mult şi mai bine de o relaţie de iubire deja existentă. Alţii se vor bucura de copii şi de experienţele inedite trăite alături de ei. La serviciu se anunţă o perioadă cu multă muncă, responsabilitate şi bani puţini. Este nevoie să redescoperi plăcerea lucrului bine făcut. Ce activităţi vei desfăşura începând din această lună sau ce loc de muncă vei obţine au iz de mână a destinului, aşa încât fii pregătit şi ai încredere că Universul lucrează în favoarea ta.

Rac

Relaţiile cu mebrii familiei și cu neamurile sunt favorizate în prima parte a lunii, aşa încât ar trebui să te bucuri de ele, întâlnindu-te mai des cu aceste persoane. Procesele mentale sunt susţinute, comunicarea la cote înalte, reuşind să fii o încântarea pentru cei care te ascultă. Se întrezăresc schimbări majore în planul casei şi al relaţiilor cu familia, mai ales începând cu 6 Octombrie. Te poţi muta în casă nouă sau se poate pune problema achiziţionării unor bunuri patrimoniale valoroase. Relaţiile sentimentale vor fi supuse unor reconfigurări, iar în unele cazuri există varianta despărţirii de cineva drag. Provocarea astrelor constă în a deveni mai responsabil vizavi de tot ce înseamnă iubire şi implicaţiile ei. Este nevoie să înveţi detaşarea faţă de persoanele dragi şi acordarea spaţiului necesar fiecăruia pentru dezvoltare personală şi relaţională.

Leu

Evenimentele principale ale lunii sunt legate de rude, prietenii apropiaţi şi domeniul profesional. Este o perioadă favorabilă studiilor, schimbului de informaţii şi proceselor de învăţare şi evaluare. Sunt posibile despărţiri de persoane dragi şi apropierea de altele mult mai interesante şi de folos ţie în această etapă de viaţă. Pe de altă parte, poţi călători frecvent pe distanţe scurte în scopurii diverse, fie turistice, fie în scop profesional. La capitolul financiar revin situaţii și discuții vechi. Vei primi bani, cadouri sau favoruri, dar fii foarte prudent. Bine este să faci economii, să cheltuieşti strictul necesar şi să eviţi implicarea în afaceri sau investiţii. Se anunţă finalul unei etape profesionale şi al unor relaţii cu persoane influente în mediul social în care activezi. Relaţiile cu prietenii şi protectorii sunt evidențiate.

Fecioară

În prima parte a lunii, atenţia şi eforturile tale sunt îndreptate către locul de muncă şi plata aferentă activităţii pe care o desfăşori. Se pare că îţi vor veni bani, favoruri sau condiţiile de muncă se pot modifica mult şi bine. Organizează-ţi corect şi eficient treburile, pentru că altfel îţi vei destabiliza organismul şi mentalul. Luna este potrivită tratamentelor de înfrumuseţare, masajelor, înnoirii garderobei, dar şi dialogurilor cu specialişti în dezvoltare personală şi relaţională. Gândirea şi comunicarea vor primi influenţe astrale importante. Pentru alţii se vor ivi situaţii legate de instruire personală în scopul dezvoltării profesionale. Cursurile pe termen scurt pot fi frecvente şi cu impact pe tot restul vieţii. Relaţiile cu prietenii apropiaţi vor cunoaşte suişuri şi coborâşuri, în sensul că de unele persoane te vei îndepărta.

Balanţă

Tu eşti o mică vedetă luna aceasta. Străluceşti, ai chef de tot şi toate, iar ceilalţi te vor privi ca pe un model demn de urmat. Ocupă-te mai mult de tine. La capitolul financiar se anunţă schimbări majore. Sunt posibile noi variante de câştig din munca proprie. Provocarea perioadei pe care o traversăm constă în a-ţi schimba sistemul valorilor morale şi atitudinea faţă de bani şi modul de obţinere al acestora. Sunt posibile etape de muncă fără câştig sau cu bani puţini. Pe de altă parte, se conturează finalul unei etape de viaţă în care ai primit ajutor material şi moral din partea altora. Vei fi nevoit ca de acum încolo să te bazezi doar pe forţele tale. Energia vitală va fluctua mult, de aceea dozează-ţi atent eforturile.

Scorpion

Pentru tine este o perioadă de restructurare interioară şi exterioară cu efecte pe tot restul vieţii. Relaţionarea cu ceilalţi, îngrijirea atentă a trupului şi poate chiar a sufletului vor fi temele principale pentru multă vreme de acum încolo. Financiar va apărea tendinţa de a cheltui mai mult decât îţi poţi permite. În această perioadă, câştigurile şi favorurile de la alţii vor veni în salturi sau deloc. Practic vor exista restricţionări legate de cheltuieli sau investiţii. La serviciu sunt în desfăşurare etape de muncă mai vechi, care nu au fost parcurse corect şi la timp. De aici câştigurile pot întârzia sau pot fi diminuate. Dozează-ţi eforturile şi ocupă-te serios de îndatoririle tale. În relaţiile parteneriale se pot petrece răsturnări de situaţie

Săgetător

Relaţiile cu persoanele din anturajul apropiat sunt tensionate în această lună. Unele se pot rupe definitiv, altele se vor reconfigura sau chiar se pot retricţiona cum nu te aştepţi. Discordia este în plină activitate vizavi de tot ce ţine de relații cu ceilalți, călătorii și studii. Vei avea tendinţa să ripostezi la tot şi la toate, existând riscul să strici relaţii şi situaţii bune. Se vor accentua relaţiile cu prietenii şi protectorii. Pot apărea personaje noi şi interesante în viaţa ta. Mentalul profund începe să primească influxuri astrale deosebite. Urmează o perioadă favorabilă reconfigurării mentale şi morale. Este nevoie să-ţi schimbi mentalitatea şi relaţiile cu tot ce te înconjoară. Provocarea perioadei constă în a-ţi întoarce privirea şi eforturile către propria ta evoluţie spirituală.

Capricorn

Domeniul profesional, poziţia socială şi imaginea în ochii lumii sunt temele principale din prima parte a lunii. Sunt posibile dialoguri importante cu şefii. Poţi primi îndatoriri noi, poate chiar o funcţie de conducere. Începând cu 6 Octombrie se conturează începutul unei etape noi de viață profesională. Se anunţă multă muncă, însă plata se va lăsa aşteptată sau nu va fi pe măsura responsabilităţilor. Relaţiile cu prietenii şi protectorii vor căpăta valenţe deosebite. Începe o perioadă în care te vei îndepărta de cei vechi. Provocarea perioadei constă în a-ţi depăşi temerile legate de anturaj şi a te baza mai mult pe propriile tale forţe. Prieteniile care se vor lega de acum încolo vor dăinui pe tot restul vieţii.

Vărsător

În prima parte a lunii primeşti susţinere astrală deosebită în relaţiile cu străinătatea şi la studiile pe termen lung. Poate fi vorba şi de planuri de călătorie, atât în scop turistic, cât şi în scop profesional. Veşti interesante şi benefice ar trebui să primeşti în acest sens în preajma datei de 6 Octombrie. Totuşi, procesele mentale sunt fluctuante, de aceea fii prudent dacă eşti nevoit să acorzi interviuri sau să dai probe de examen. Domeniul profesional este accentuat, aşa încât ce se conturează acum va constitui baza unor viitoare domenii de lucru. Este posibil să ţi se pară că este dificil, că vor fi responsabilităţi grele, bani puţini sau deloc, dar vorba doar despre aparenţe. Pe măsură ce va trece timpul, lucrurile se vor aranja în favoarea ta.

Peşti

Se pare că în această lună ai succes la banii şi bunurile altora. Poţi primi favoruri substanţiale sau propuneri tentante legate de asocieri în afaceri sau investiţii. Relaţiile cu instituţiile financiare sunt bune. De reţinut ce se petrece la capitolul financiar, pentru că se conturează o nouă etapă de câştig de la și prin alții. Pe de altă parte ar fi indicat să echilibrezi laturile materiale cu cele spirituale ale vieţii. În relaţiile cu străinătatea vor apărea reconfigurări şi personaje noi. Se pot ivi călătorii interesante peste mări şi ţări fie în scop profesional, fie de agrement. Alţii se vor ocupa serios şi pe termen lung de propria lor instruire, parcurgând cursuri sau diverse programe de formare personală şi profesională. Evită provocările celorlalți.

Text de astrolog Anca Stoica

Related Posts

Russell Crowe va juca în remake-ul ”Exorcistul”

Filmul clasic de groază Exorcistul, lansat în 1973, are parte de un remake, ce va aparea în cinematografe…

Andrei Bănuță: „Pentru mine contează ce spun și ce simt atunci când cânt”

Melodiile lui se transformă instantaneu în hituri, ba chiar devin virale pe TikTok. Iar versurile și vocea lui…

Tartă cu lămâie și busuioc. Rețetă recomandată de Adrian Hădean

Această tartă cu lămâie și busuioc este alegerea perfectă pentru zilele de primăvară. Gustul curajos al lămâilor este…

Ce aduce nou Gala Premiilor Gopo 2024. Cine sunt vedetele așteptate pe covorul roșu luni, 29 aprilie

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a 18-a ediție…

A apărut primul ceas parfumat din lume

Cum ar fi să porți o bijuterie cu utilitate și parfumată? Culmea cochetăriei! Vacheron Constantin lansează un item…

Călătorii în adâncul sufletului – EMAA și noul său album – ,,f r a t e l e. a b i s”

EMAA prezintă “f r a t e l e. a b i s” – un album ca o…

Coffee Time! Interviu cu Cezara Carteș

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii! KIKO MILANO a deschis primul…

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

The Fall Guy, filmul în care joacă pentru prima dată împreună Ryan Gosling și Emily Blunt

După ce la Premiile Oscar de anul acesta Ryan Gosling și Emily Blunt au fost concurenți, în filme…