A List Magazine ∙ September 8, 2021 ∙ 4 min read

Vacanța de vară s-a încheiat și, așa cum cei mici au emoții pentru începutul noului an de școală, și pentru adulți revenirea la birou necesită pregătiri, chiar și din punct de vedere estetic. Suntem, poate, mai odihniți, după concediu, însă pielea a avut de suferit din cauza expunerii îndelungate la soare și a deshidratării din zilele caniculare. Este astfel nevoie să o îngrijim intens pentru a repara daunele ultravioletelor și pentru a arăta impecabil atunci când ne revedem cu colegii.

În acest mod, Top Line România a lansat programul Back to Work, care presupune o rutină de îngrijire cu produse profesionale, care oferă rezultatele necesare.

„Ne întoarcem uşor, uşor, la viaţa activă de dinainte de vacanţă şi vrem sa arătăm impecabil la locul de muncă. De-a lungul verii, ne-am expus la soare, la apa sărată a mării, am avut și de suferit din pricina oscilațiilor de temperatură, pentru că am trecut zilnic de la canicula din exterior la aerul condiționat rece din interior.

Se întâmplă des ca, la începutul toamnei, să constatăm că pielea este mai ridată, mai uscată, ori, din contră, cu exces de sebum. Este nevoie să să curățăm blând tenul și să echilibrăm filmul hidrolipidic și să tratăm liniile și ridurile cu produse eficiente pe bază de acid hialuronic și antioxidanți.

Programul Back to work pentru piele ne va ajuta să avem un ten strălucitor și fresh în câțiva pași simpli. Acest program concentrat poate fi urmat atât de femei cât și de bărbați, deoarece conține produsele importante pentru curățare, revitalizare și energizare a tenului. Obiectivul este acela de a restabili echilibrul filmului hidrolipidic și acționarea rapidă asupra primelor probleme, precum excesul de sebum și ridurile. Sunt la mare căutare produsele de tip hybrid, pentru că oferă rezultate imediat, durabile pe termen lung”, declară Diana Baicu, specialist în industria de frumusețe profesională.

Ce înseamnă ritualul Back to Work

„Programul de revitalizare a pielii, după expunerea la factorii agresanți din timpul verii, conține câțiva pași esențiali pe care cu toții ar trebui să îi urmăm. Produsele sunt special concepute pentru a fi ușor de folosit, cu rezultate rapide și cu efect pe termen lung.

Pasul 1. Curățăm pielea

Folosim un gel de demachiere, mai exact DERMIA CLEANSING GEL, care curăță porii în profunzime și oferă un plus de luminozitate tenului.

Pasul 2. Țintim ridurile

Tratăm ridurile și liniile de expresie cu un tratament intensiv, ACADEMIE COMBLEMENT RIDES EXPRESS. Sferele de acid hialuronic din compoziția sa umplu instant ridurile, tenul devine luminos și previne apariția prematură a altor riduri. Tenul rămâne neted, luminos și cu un aspect tânăr. Totodată, această formulă depune acid hialuronic în piele, iar ridurile specifice sunt corectate pe termen lung.

Pasul 3. Echilibrăm microbiomul pielii

Aplicăm pe toată fața un ser hidratant cu acid hyaluronic, DERMIA HYALURON COMPLEX PLUS, fiind deosebit de eficient pentru revitalizarea pe termen lung a tenului. Echlibrul microbiomului este restabilit prin hidratarea corectă, iar tenul capătă imediat un aspect mai fresh.

Pasul 4. Revitalizăm și matifiem pielea

Aplicăm o cremă matifiantă de zi, GUINOT MATIZONE. Aceasta matifiază pielea, hidratează și redă strălucirea, îndepărtând aspectul lucios pe toată durata zilei. Formula sa hidratează optim pielea și previne apariția filmului uleios, pe toată durata zilei.

Bărbații pot folosi acest produs, sau pot opta pentru LONGUE VIE HOMME, o cremă de zi revitalizantă pentru bărbați, care oferă un ten mai tânăr și fără riduri.

Pasul 5. Protejăm conturul ochilor și buzele

Nu uităm de îngrijirea pielii sensibile din jurul ochilor și buzele. Putem folosi ACADEMIE SOIN LISSANT CONTOUR DES YEUX ET DES LEVRES, o cremă tratament cu efect antirid are ajută la prevenirea și netezirea liniilor profunde și fine ale conturului ochilor și al buzelor. Conține extract antioxidant din cătină, cu dublu efect: atât corecție a semnelor inestetice, cât și întărire a mecanismelor imune ale pielii, grație conținutului antioxidant”, explică Diana Baicu, specialist în industria de frumusețe profesională.

Related Posts

Ce este BB cream: cum să îl alegi pe cel potrivit și să îl aplici corect pe față

BB cream-urile pentru față devin tot mai populare printre femei și domnișoare. Datorită gamei largi de produse disponibile,…

10 produse care fac minuni pentru piele și păr

Nu lăsa pe mâine ce poți face azi pentru tine! Alege produse specifice pentru piele și pentru păr…

Brain & Body After Work: 5 clinici și saloane din București în care să ajungi primăvara asta

Primăvara asta, fă-ți planuri de dezvoltare și ține-te de ele, fie că este vorba de corpul tău sau…

Ce au în comun Paris Hilton, AI și un spray autobronzant?

De la Barbie la regina pielii cu aspect bronzat, Paris Hilton este una dintre figurile culturii pop care,…

Sfaturi pentru rutina de îngrijire. Alexia Eram, în dialog cu dr. Cristalia Rusu. Powered by Vichy (VIDEO)

Alexia Eram a fost curioasă să afle cum arată protocolul complet pentru îngrijirea tenului de la doamna doctor…

Un nou magazin Victoria’s Secret te așteaptă în Mega Mall, București, cu o nouă colecție: Body by Victoria

Veștile bune circulă repede! Iar primăvara aceasta avem încă un motiv de bucurie. Victoria’s Secret, liderul în retail…

Parfumuri create pe baza neuroștiinței

Charlotte Tilbury, celebrul make-up artist al vedetelor care și-a înființat un brand de cosmetice omonim, se lansează acum…

13-14 aprilie: Vino să trăiești experiențele inedite din Lancôme Skin Science Club!

Grăbește-te să descoperi produsele excepționale și experiențele inedite din Lancôme Skin Science Club, un pop-up deschis pentru publicul…

5 afecțiuni ale pielii cauzate de endometrioză

Prea mult estrogen în organism poate declanșa erupții sau acnee. Pe de altă parte, inflamația nu este implicată…

Ai un ten cu impurități? Iată ce trebuie să faci ca să scapi de imperfecțiuni!

Tenul nostru este ca o carte de vizită și reflectă atât starea noastră de sănătate, cât și obiceiurile…