A List Magazine ∙ June 14, 2021 ∙ 1 min read

Angelina a fost văzută ieşind noaptea din apartamentul unui cunoscut actor britanic. Paparazzi au surprins-o pe celebra actriță în  Brooklyn, după o cină târzie acasă la Jonny Lee Miller.

Jolie, în vârstă de 46 de ani, a fost fotografiată în timp ce pleca, vineri, 11 iunie, din apartamentul fostului soț. Cei doi au fost căsătoriţi în 1996, după ce s-au cunoscut pe platourile filmului Hackers, dar s-au despărţit repede şi au divorţat oficial în 1999.

Potrivit paparazzilor, actriţa a petrecut aproximativ trei ore în apartamentul fostului său soţ. Ea a adus pentru cina cu Jonny Lee Miller o sticlă scumpă de vin Peter Michael, pe care a ţinut-o în geanta sa Louis Vuitton. Se pare că în ciuda despărțirii, cei doi au rămas extrem de apropiați, Angelina mărturisind că au avut o relație frumoasă cât timp au fost împreună.

„Eu și Jonny nu ne-am certat niciodată și nu ne-am rănit. Chiar mi-am dorit să fiu soția lui”, spunea în urmă cu mai mult timp actrița, potrivit The Mirror.

Miller a fost căsătorit cu actrița Michele Hicks timp de zece ani, până în 2018.

FOTO: Hepta

Related Posts

Eroii României la Jocurile Olimpice

Ediția de la Paris de anul acesta se desfășoară în perioada 26 iulie – 11 august. Un moment…

Savantele (reale ale) României

La nivel global, în prezent, doar 33% dintre cercetători sunt femei. Acestora li se acordă mai puține finanțări…

Premierele lunii mai: filme noi la cinema

Blockbustere mult așteptate, comedii și povești pentru întreaga familie: iată care sunt premierele lunii mai la cinema. Kingdom…

Coffee Time! Interviu cu Bogdan Georgescu

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

3 ani pe o platformă de networking: ce-am învățat din 254 de întâlniri (cu mulți experți și câțiva ciudați)

Totul a început cu un text de la clienta mea ucraineancă londoneză, coach pentru executivi proaspăt promovați. „Știu…

Călătorește în România!

Asta îți recomandă #AlistGirls. Primăvara aceasta, descoperă frumusețile României în cinci locuri de poveste – perfecte pentru orice…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Camelia Caesar, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Cu viața erotică la terapeut

Există nenumărate motive pentru care oamenii se gândesc să înceapă „câteva” ședințe de psihoterapie. Psihologul și psihoterapeutul relațional…

Dragoste & bani: un subiect tabu și o relație complicată

Cel mai adesea, banii sunt un subiect delicat într-o relație de cuplu, deși gestionarea lor defectuoasă poate semăna…

Loc de mai bine: mamele care au nevoie de sprijin

În fiecare număr, îţi prezentăm ONG-uri, proiecte sociale sau campanii umanitare care fac din lume un loc mai…