Nicoleta Nicolae ∙ March 27, 2021 ∙ 3 min read
Pentru că luna aceasta (martie 2021), A List Magazine sărbătorește 5 ani de la lansarea site-ului www.alistmagazine.ro (urmat după nici un an de prima ediție print a revistei A List Magazine), un moment care ne-a schimbat nouă viața (și, sperăm, și cititorilor noștri) ne-am gândit să aflăm de la vedete, designeri, celebrități și oameni dragi nou care au fost persoanele care le-au influențat lor viața. Așadar, am întrebat-o pe Malvina Cservenschi care au fost cei 5 oameni care i-au schimbat ei viața.
Fiecare dintre aceste persoane a ajutat la conturarea coordonatelor traseului vieții mele. Nu există o ordine specială a lor, ci doar eterna mea recunoștință pentru lecțiile care mi-au fost dezvăluite prin ei și pe care le-am asimilat prin prezența lor în viața mea.
Bunica: femeia care mi-a oferit prin puterea exemplului personal feluri de a fi care, și atunci ca și acum, sunt esențiale pentru o viață sănătoasă și echilibrată: tărie, curaj, ambiție. Cu ajutorul ei am învățat să fiu organizată, să am curaj să acționez în orice situație fără frică, să muncesc orice lucru, oricât de greu ar fi, să nu mă abat de la drumul meu.
Părinții mei: cei care au avut și au în continuare amprenta definitorie asupra caracterului meu. Prin ei, am avut ocazia să cunosc și să întruchipez la rândul meu  combinația ideală de iubire, hărnicie, libertate, înțelegere și forță. Mama mi-a inspirat două calități pe care le apreciez enorm la alții: bunătatea și căldura ei infinite. Tot de la ea am moștenit pasiunea pentru simplitate și frumos, pentru partea estetică a vieții. De la tata am preluat abilitățile practice, ambiția, pasiunea pentru munca. Tot el mi-a  insuflat mereu curajul de a nu mă da în lături de la nimeni și de a încerca orice, fără teamă. Astăzi lui îi datorez faptul că nu îmi este frică să încerc nimic nou, îmi place să risc și să îmi asum responsabilitatea pentru orice întreprind.
Dirigința mea: o femeie care a trezit în mine apetitul de a călători și a descoperi frumusețea, diferentele și varietatea lumii întregi. Dânsa a avut încredere necondiționată în mine, m-a susținut prin energia ei în activitățile mele scolare, dar găsea și disponibilitatea de a fi prezentă și a ma consilia pe partea personală. De la dânsa am învățat ca alegerile contează, că e important să găsim în noi dorința de a face ceva remarcabil, dar și ambitia de a deveni cei mai buni în domeniul pe care îl alegem.
Business Coach-ul meu, Dana Maria Andrei, alături de care în ultimii ani construiesc, învăț, dezvolt și mă dezvolt în cea mai buna versiune a mea posibilă, personal și profesional.
Dar vreau să cred că cel mai mult mă inspiră Malvina din trecut, cu lecțiile pe care încerc să le însușesc, să le aplic în acțiunile, deciziile și comportamentele mele zilnice. Cu ajutorul ei merg mai departe pas cu pas, o variantă puțin mai trezită și puțin mai conștientă, în încercarea de a aduce în viata mea și a celorlalti valorile de bine, frumos și iubire în care cred.

Credit foto: Stefan Balea

CITESTE SI:
https://www.alistmagazine.ro/ada-solomon-5-oameni-care-mi-au-marcat-viata/
https://www.alistmagazine.ro/ioana-ciolacu-5-oameni-care-mi-au-marcat-viata/

Related Posts

Russell Crowe va juca în remake-ul ”Exorcistul”

Filmul clasic de groază Exorcistul, lansat în 1973, are parte de un remake, ce va aparea în cinematografe…

Andrei Bănuță: „Pentru mine contează ce spun și ce simt atunci când cânt”

Melodiile lui se transformă instantaneu în hituri, ba chiar devin virale pe TikTok. Iar versurile și vocea lui…

Tartă cu lămâie și busuioc. Rețetă recomandată de Adrian Hădean

Această tartă cu lămâie și busuioc este alegerea perfectă pentru zilele de primăvară. Gustul curajos al lămâilor este…

Ce aduce nou Gala Premiilor Gopo 2024. Cine sunt vedetele așteptate pe covorul roșu luni, 29 aprilie

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a 18-a ediție…

A apărut primul ceas parfumat din lume

Cum ar fi să porți o bijuterie cu utilitate și parfumată? Culmea cochetăriei! Vacheron Constantin lansează un item…

Călătorii în adâncul sufletului – EMAA și noul său album – ,,f r a t e l e. a b i s”

EMAA prezintă “f r a t e l e. a b i s” – un album ca o…

Coffee Time! Interviu cu Cezara Carteș

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii! KIKO MILANO a deschis primul…

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

The Fall Guy, filmul în care joacă pentru prima dată împreună Ryan Gosling și Emily Blunt

După ce la Premiile Oscar de anul acesta Ryan Gosling și Emily Blunt au fost concurenți, în filme…