A List Magazine ∙ January 16, 2021 ∙ 2 min read

Maramureș și Bucovina (România) sunt în topul întocmit de jurnaliștii de la New York Times despre cele mai frumoase destinații din lume. Jurnaliștii și- au rugat cititorii să le spună despre locurile care i-au încântat, i-au inspirat în anul care tocmai s-a încheiat.

Au ales pe cele mai impresionate 52 de țări, dintre cele peste 2.000 de sugestii, iar România a fost luată în calcul datorită lui Ivan Stoler, care locuiește în New York, dar a cărui familie este din Republica Moldova.

„Crescând într-o familie de evrei basarabeni, auzisem de România. Discuțiile nu au inclus niciodată ceva bun. Nu am auzit niciodată un lucru despre măreția peisajului sau despre minunățiie pe care le oferă țara. Am călătorit în Bucovina și Maramureș, o zonă aflată la granița Ucrainei. Drumurile noroioase, dealurile ondulate, fermele, căpițele de fân și căruțele trase de cai arătau un mod de viață dispărut. Romani de pe marginea drumului vindeau niște alambicuri de alamă pentru a face țuică de prune.

Conducând chiar în afara orașului Piatra Neamț, mi-a atras atenția un gard din fier forjat pe care apărea Steaua lui David. Am pus frână. Am mers în sus până la un cimitir. Îngrijitorul de 80 de ani ne-a arătat în jur. Poate 10, 15 oameni din oraș sunt încă evrei. A fost încântător să văd pe cineva care se îngrijește de locul respectiv. Știam că îi voi cere soției mele să se căsătorească cu mine. Conducând din Bucovina – zonă cunoscută pentru pădurile sale de fagi și pentru mănăstirile pictate, până la Maramureș, am urmat o potecă montană în zig-zag, până am ajuns în fața unui anume peisaj. Am spus: „Acesta este locul”.- a spus Ivan pentru sursa mai sus menționată.

Related Posts

„Colecționarii sunt la fel de interesanți precum artiștii. Toți au particularități și plăceri secrete” spun fondatoarele târgului de artă contemporană Rad Art Fair

Zeci de galerii, un parc de sculpturi și mii de vizitatori îndrăgostiți de artă; așa s-ar putea defini…

Beyoncé și Blue Ivy, mamă și fiică în sequel-ul Lion King

Beyoncé (42 de ani) și fiica ei, Blue Ivy (12 ani), își vor folosi vocile împreună în sequel-ul…

Jennifer Lopez: ”Sunt în cea mai bună formă fizică de până acum”

Jennifer Lopez (54 de ani) nu-și oferă nicio clipă de răgaz. Vedeta urmează să apară într-un nou film…

Kate Moss are o relație nepotul lui Bob Marley

La 50 de ani, Kate Moss își trăiește viața din plin. Supermodelul a împlinit în luna ianuarie 50…

Noaptea Albă a Bezelelor

Tort de Bezea va fi deschis de Noaptea Muzeelor. Cofetaria de pe Strada Roma 5 expune ediții limitate…

Anya Taylor-Joy, apariție șic pe Riviera Franceză

Aflată la Cannes, pentru a participa la cea de-a 77-a ediție a celebrului Festival de Film, actrița Anya…

Prințesa Beatrice îi va lua locul lui Kate Middleton

Prințesa Beatrice va prelua obligațiile rgelae care i-ar fi revenit lui Kate Middleton, Prințesa de Wales, care urmeaza…

NEVERSEA 2024 – MALUMA vine pentru prima dată la un festival din România 

MALUMA, superstarul columbian de reggaeton și latino-pop, ale cărui hituri de top și colaborări cu artiști precum Shakira,…

Cea mai mare cursă caritabilă din lume – Race for the Cure Roma, ediția a 25-a

Mihaela Geoană și Boardul Fundației Renașterea, cu sprijinul Ambasadei României în Italia au format echipa României la cea…

Horoscopul săptămânii 13-19 mai 2024

Astrologul Anca Stoica ne prezintă previziunile astrale ale săptămânii 13-19 mai 2024. Berbec Interesante zile pentru relațiile sentimentale…