Victoria’s Secret aduce în prim-plan o nouă campanie numită My Wings, My Way, dorindu-și să transmită glamour-ul și iconografia atemporală a brandului într-un mod fresh și reimaginat.
Punctele forte ale campaniei vor fi aripile emblematice, alături de o distribuție feminină dinamică și puternică din cadrul Tour 23. Fiecare dintre modele a avut posibilitatea să-și aleagă personal o pereche de aripi pe care să le poarte, transpunându-și astfel caracterul individual și stilul creativ distinct. Printre numele pe care le vom descoperi se numără Abby Champion, Adriana Lima, Adwoa Aboah, Gigi Hadid, Hailey Biber, Julia Fox, Lila Moss, Nyagua Ruea, Steph Shiu, Valentina Sampaio, Winnie Harlow și nu numai.

Campania My Wings, My Way a fost surprinsă de fotograful recunoscut internațional, Carlijn Jacobs, fiind susținut de stilista Camilla Nickerson. Aceasta a fost filmată în Barcelona, pe platourile The Tour, următorul proiect special al brandului, care se va concentra pe creații globale emergente. Creativii parte din The Tour sunt recunoscuți drept VS20 și au colaborat împreună pentru a crea propriile lor colecții.
Pe lângă această veste superbă, Victoria’s Secret ne surprinde și cu lansarea în premieră a sezonului 3 din podcastul original al brandului numit VS Voices, găzduit de avocata Amanda de Cadenet. Printre invitații acestui sezon se numără creatori și talente care au participat la The Tour, inclusiv Bubi Ogisi (Designer VS20 Lagos House), Supriya Lele (Designer VS20 London House), Emily Ratajowski, Colin Jones și alții. VS Voices inspiră și conectează toate vocile și opiniile, împărtășind poveștile și experiențele distincte ale celor care împărtășesc o pasiune comună de a aduce schimbări pozitive în lume.
Campania My Wings, My Way este disponibilă pe toate canalele de comunicare Victoria’s Secret, iar sezonul 3 din VS Voices este disponibil pe IHeartRadio.
Tendințele momentului în materie de genți, de la nuanțe, la dimensiuni
Ne ocupăm astăzi de accesoriul nostru preferat, aliatul de nădejde al fiecărei zile, indiferent de agendă. Îți spunem…
Pantofii must-wear ai momentului: Vârf ascuțit și toc… nu foarte înalt!
Pentru ținutele perioadei imediat următoare, vei fi, probabil, tentată să alegi acele perechi de pantofi spectaculoase, care uneori…
Visând la vară: ne inspiră colecția primăvară/vară 2024 C&A, „Finding Beauty in Chaos”
Ce poate fi mai simpatic și mai încântător ca, în mijlocul unei săptămâni cu ploaie, vânt și ceață,…
Alist Designers boutique: Selecția spectaculoasă de branduri care te așteaptă în luna decembrie
Pentru că intrăm în luna festivităților de Crăciun și a diverselor celebrari, ne-a gândit la o selecție anume…
Costumul masculin revine în topul preferințelor doamnelor, pentru evenimentele festive
Dacă încă nu ai ales ținuta pe care o vei purta la evenimentul de Crăciun a firmei sau…
Hot Trend: Cu picioarele la vedere în plină iarnă!
Dacă te întrebai ce minuni au mai pus la cale marile case de modă pentru acest sezon, află…
Pielea vegană: Tendințe, avantaje și dezavantaje
Casele de modă au adoptat rând pe rând politica sustenabilității prin înlocuirea pielii cu texturi asemănătoare. Grija pentru…
Alist Designers boutique: The Stories of O., brandul sustenabil care aduce zâmbete
Luna aceasta ne bucurăm să-l avem alături de noi pe Ovidiu Mureșanu, care ne-a adus cu un pas…
Alist Designers boutique: Anna Fellini, brandul de genți dedicat frumuseții atemporale
Noiembrie a adus la Alist Designers boutique un brand de genți de care, cu siguranță, te-ai îndrăgostit încă…