Nicoleta Nicolae ∙ December 18, 2020 ∙ 2 min read

 În perioada sărbătorilor, București Mall – Vitan va avea porţile deschise pe 24 decembrie şi 31 decembrie, între orele 10.00 şi 18.00 (mai puţin Mega Image, care e disponibil începând cu ora 08.00), iar centrul comercial va fi închis pe 25 decembrie şi 1 ianuarie. Pentru restul zilelor din această perioadă, programul este cel normal, 10.00 –  21.00, cu excepţia Mega Image, care va fi deschis începând cu ora 08.00.

Moş Crăciun, live pe Zoom, direct de la Polul Nord

Pentru că, într-un an cu atâtea provocări, cei mici nu se puteau lipsi de întâlnirea cu Moş Crăciun, acum pot vizita satul acestuia în mallul amenajat ca în poveste, cu decoraţiuni magice. Cu toate că Moşul este la Polul Nord, ocupat cu pregătirea cadourilor, el își va face timp în fiecare zi să intre în direct pe Zoom și să asculte dorinţele cât mai multor copii. Așadar, până pe 24 decembrie, Satul lui Moș Crăciun îl va avea ca oaspete virtual în intervalul orar 17.00 – 19.00, cu excepția zilei de Ajun – atunci, prichindeii se vor putea întâlni cu Moșul între orele 16.00 – 18.00.

Cât despre cei mari…

Dacă juniorii vor fi ocupaţi făcându-i Moşului lista de cadouri, cei mari au la dispoziţie o campanie de sezon şi o expoziţie de zile mari. Acum pot alege cele mai inspirate daruri pentru cei dragi, fie că e vorba de articole vestimentare călduroase și chic, accesorii în tendințe, jucării interactive sau de produse de îngrijire reduse cu până la 80%!

Mai mult, până pe 31 decembrie cumpărăturile de minimum 200 de lei cumulate pe un singur bon fiscal din magazinele din galeria comercială, respectiv de minimum 500 de lei din Media Galaxy și Mega Image din București Mall – Vitan aduc un cadou în plus: un voucher în valoare de 50 de lei valabil în restaurantele și cafenelele partenere din centrul comercial.

 

Cât despre noua expoziţie din București Mall – Vitan, ea reprezintă o premieră naţională – este prima dedicată avangardei literare și artistice organizată într-un centru comercial din România. Până în 12 ianuarie 2021, vizitatorii centrului comercial se pot familiariza cu „Avangarda românească – Avangardă europeană”, concepută în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române. Cei care vor explora expoziţia vor afla ce înseamnă Dada, cum arată peisajul creat de acest curent şi vor putea admira invențiile plastice și verbale ale celor mai reprezentativi artiști (Marcel Iancu, Victor Brauner) și scriitori ai avangardei românești (Tristan Tzara, Gherasim Luca, Sașa Pană, Ion Vinea, Ilarie Voronca, Gellu Naum, Benjamin Fondane și Urmuz). Clienţii Bucureşti Mall-Vitan sunt invitaţi să viziteze această lume aparte, în care se întâlnesc umorul, parodicul și desenul original.

 

Related Posts

Prințesa de Monaco, surpriza tradiționalului Bal de la Rose

Sâmbată trecută, cu strălucirea unui glob disco conceput pentru această a 68-a ediție de Christian Louboutin,  Prințesa Charlène…

Trei evenimente despre artă și frumos care ne-au atras atenția

În această săptămână, avem o expoziție în premieră, o lansare de carte și un mare artist premiat. O…

Ce artiști vin la Summer Well în 2024?

În perioada 9-11 august 2024 are loc cea de-a 13-a editie de Summer Well, care se va desfasura…

Amalia Enache: 10 locuri din București care-mi plac

Am rugat-o pe prezentatoarea Știrilor PRO TV de noapte să ne vorbească despre București și despre locurile care…

Mădălina Ghenea a dat lovitura cu filmul produs de ea, Deep Fear

Mădălina Ghenea, model și actriță, e în al nouălea cer de fericire. Vedeta a dat lovitura cu cel…

Vedeta și documentarul: Celine Dion vorbește despre suferința sa într-o nouă producție biografică

Celine Dion este cea mai recentă vedetă care anunță un nou documentar. Artista canadiană va vorbi în producția…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii. Iată ce ne-a atras atenția,…

Horoscopul săptămânii 22-28 ianuarie 2024

Astrologul Anca Stoica ne prezintă horoscopul săptămânii 22-28 ianuarie 2024. Berbec Atenția și eforturile îți sunt îndreptate mai…

Wedding Trends by Jubile! Vedetele au venit în număr mare să afle care sunt trendurile acestui an, în materie de evenimente

Zilele trecute, Andreea Antonescu şi Dan Cruceru au fost gazdele unui eveniment inedit: Wedding Trends by Jubile, și…

Despre Social Wellness – De ce este atât de important trendul readus în atenție în 2024?

Sintagma Social Wellness constă nu numai din aducerea la un echilibru a sănătații fizice, mentale, emoționale și spirituale,…