Poveste de vacanță, by Andreea Esca

Azi veneam cu tata de la râu și mi-am dat seama că locul ăsta mă leagă de el, exclusiv, așa cum Bucureștiul mă leagă exclusiv de mama. Așa a fost la noi. Tata venea doar duminica acasă, în București, și mama nu mergea mai niciodată cu noi “ la țară”. El lucra la Centrala de la Cernavodă și mama nu voia să se îngrașe☺. Chiar râdeam cu o prietenă, ieri, care spunea că i se pare superb la Porumbacu pentru că toată ziua stai, mănânci și dormi. Iar eu i-am zis: fix de asta nu venea mama. ☺ Parcă o aud: “Vrei să mă întorc cu 10 kg în plus după vacanță? Că te ia o foame de la aerul ăla tare… Lasă-mă în pace, mergeți voi liniștiti, eu vin la mare!”. Și mergeam. Și stăteam câte o lună.

Ne gospodăream cu ajutorul surorii bunicului meu, la care stăteam, și  aveam un program variat. Urcam pe munte, culegeam zmeură, făceam baie la “doba” de la râu. Dimineața aveam de făcut norma de lecții și la prânz, niște somn. Astea erau la impuse. În rest, liber ales. Tata avea gașca lui de prieteni și eu pe a mea. Ele se intersectau doar duminica la biserică și la grătarul de pe marginea râului. Nu știu ce făcea tata ziua, dar eu eram “busy, busy, busy”. ☺ Ne jucam de-a Nadia Comăneci, organizam nunți în care eram mirese sau nuntașe, pe rând, stăteam în râul rece ca gheața până pierdeam șirul orelor, mergeam de la unii la alții în curți, iar seara, după ce vedeam filmul “care se dădea” la Căminul Cultural, luam un casetofon și încropeam o discotecă prin case părăsite, dar cu curent. 

Ăi mai șmecheri din Sibiu aduceau casete “din Germania”, cu muzică străină, găsite pe sub mână. Trebuia să fiu acasă la masa de prânz, să am paginile citite din “lecturile pentru vacanță” și numărul de probleme de la mate, fizică, chimie…. bifat. Dar nu aveam oră de ajuns acasă de la dans. Eram mulți copii veniți din toată țara și de-ai satului care petreceam veri de poveste împreună. Nu erau telefoane (nici măcar fixe) în sat și nu știa nimeni de noi.

Azi, când am trecut râul, mi-am amintit ce papară am încasat când am ajuns odată acasă, seara târziu, aproape fără nimic pe noi, pentru că ne plimbaserăm până la Olt, cu doi verișori, unul mai mare și Titi, cel mic, unde ne-am pierdut și am regăsit drumul foarte târziu.

Ne-am aruncat tenișii pe partea cealaltă a apei, ca să nu îi udăm, că nu aveam alții ☺)))) și să trecem mai ușor. Atât ne-a dus capul nostru de copii. Doar că, desigur, n-am avut suficientă putere și au fost luați de apă. Ca să nu mai lungesc povestea…. cum, necum, am ajuns cu hainele ude în brațe și desculți, noaptea, când tata și bunica lui Titi erau disperați de când ne căutau. Nu s-a mai întâmplat a doua oară ☺. Acum, fac baie cu tata la “dobă” și îmi place foarte mult că încă avem acest loc “al nostru”. Și toate amintirile.

Are 86 de ani, iar mie mi se pare că are 44. Și dacă el are 44, eu am 10. Și el crede că am 10, pentru că altfel nu mi-ar spune, exact ca atunci: “Dă-ți cu apă un pic pe gât, înainte să intri în râu, că e gheață apa, ai grijă să nu aluneci pe pietre, pune-ți pălăria pe cap!”, nu?