Monica Cismaru ∙ January 12, 2022 ∙ 2 min read

masterchef pro tv

Un nou sezon al show-ului culinar MasterChef începe diseară, de la 20.30, la PRO TV, iar Chef Joseph Hadad, Chef Foa și Chef Radu Dumitrescu sunt pregătiți să ofere o șansă pasionaților de gastronomie.

Nu oricine poate ajunge în bucătăria MasterChef, iar concurenții trebuie să fie atenți la felul în care prepară ingredientele, să treacă peste emoții, să se încadreze în timp și, nu în ultimul rând, mâncarea să aibă gust și să-i facă pe cel puțin doi dintre chefi să aprecieze preparatul lor. Doar așa pot primi un șorț și oportunitatea de a merge în următoarea etapă a competiției.

Deși au încredere în preparatul lor și sunt convinși că farfuria pe care au făcut-o poate lăsa gura apă oricui, presiunea pe care o simt concurenții în fața chefilor îi face să se îndoiască chiar și de cele mai sigure gânduri ale lor. „L-am văzut că a luat șervețelul în mână și am zis: Doamne, te rog să nu arunce preparatul că mor aici! O să fac infarct, o să fiu primul concurent care moare, în direct, la televizor”, va spune una dintre participante. „Doamne, de ce nu-i mami lângă mine, să mă țină de mână?!” – vor fi gândurile unui bărbat, în timpul jurizării.

masterchef pro tv

La polul opus, vor fi și concurenți care vor încerca să-i sfideze pe chefi, însă consecințele nu vor întârzia să apară.  „Vezi tu, atitudinea spune totul, nu uita! Diferența dintre mine și tine este că eu respect mâncarea, de aia eu sunt aici” , îi va spune Radu Dumitrescu unui concurent care va reuși să-i enerveze pe chefi.

Tot diseară, vom vedea și povestea unui bărbat care a pierdut ce avea mai de preț, dar a găsit puterea de a merge mai departe și spune că timpul petrecut în bucătărie îl ajută să treacă mai ușor peste drama pe care a suferit-o. „Să știi că noi avem ceva în comun – și soția mea a decedat acum 13 ani. Eu știu ce simți tu, în sufletul tău”, îi va spune Chef Joseph Hadad.

Foto: PRO TV

Related Posts

Russell Crowe va juca în remake-ul ”Exorcistul”

Filmul clasic de groază Exorcistul, lansat în 1973, are parte de un remake, ce va aparea în cinematografe…

Andrei Bănuță: „Pentru mine contează ce spun și ce simt atunci când cânt”

Melodiile lui se transformă instantaneu în hituri, ba chiar devin virale pe TikTok. Iar versurile și vocea lui…

Tartă cu lămâie și busuioc. Rețetă recomandată de Adrian Hădean

Această tartă cu lămâie și busuioc este alegerea perfectă pentru zilele de primăvară. Gustul curajos al lămâilor este…

Ce aduce nou Gala Premiilor Gopo 2024. Cine sunt vedetele așteptate pe covorul roșu luni, 29 aprilie

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a 18-a ediție…

A apărut primul ceas parfumat din lume

Cum ar fi să porți o bijuterie cu utilitate și parfumată? Culmea cochetăriei! Vacheron Constantin lansează un item…

Călătorii în adâncul sufletului – EMAA și noul său album – ,,f r a t e l e. a b i s”

EMAA prezintă “f r a t e l e. a b i s” – un album ca o…

Coffee Time! Interviu cu Cezara Carteș

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii! KIKO MILANO a deschis primul…

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

The Fall Guy, filmul în care joacă pentru prima dată împreună Ryan Gosling și Emily Blunt

După ce la Premiile Oscar de anul acesta Ryan Gosling și Emily Blunt au fost concurenți, în filme…