Goana după viață. Text by Andreea Esca
De când s-au ridicat restricțiile pandemice și avem și războiul ăsta în coaste, mi se pare că toți trăim ca nebunii, într-o super-disperare.
Chiar discutam astăzi cu o prietenă că se întâmplă așa probabil pentru că ne-am dat seama că lucrurile despre care vorbeam ca despre un scenariu SF au devenit realitate în doar doi ani. Toate fricile de chestiuni „foarte puțin posibile” s-au adeverit peste noapte. Așa că „live like there is no tomorrow” este foarte concret. Am senzația aceea de la cozile din vremea lui Ceaușescu: „să luăm repede că poate se termină”, „să achiziționăm orice se dă, că poate vom avea nevoie și n-o să mai găsim”.
N-am fost niciodată vreo liniștită sau vreo organizată, dar acum am pierdut complet șirul evenimentelor. Sunt invitată la trei nunți în aceeași zi, care oricum se suprapun și cu două aniversări. Unii, că acum le era rândul, alții că le-au amânat de acum un an, doi, alții ca să facem acum, mai repede decât era prevăzut… că „dacă ne închid iar” sau „dacă vine războiul și aici”. Poate că, într-un fel, e bine, că dacă ești vreun delăsător treci odată la acțiune și fie ce-o fi, dar parcă e și obositor să nu știi încotro s-o iei în fiecare dimineață și să ai senzația, zilnic, că mergi cu o bombă cu ceas în geantă. De fapt, diferența pe care o resimt este că înainte doar unii erau într-o agitație continuă, fugă, neliniște, căutare, rezolvare, viteză, iar acum sunt aproape toți. În felul lor, în aria lor de interes, dar sunt mult mai mulți.
Ieri, mergeam pe stradă în spatele unei doamne care întreba nonstop pe cineva la telefon: „Deci ce să fac, scot banii din bancă? Păi și dacă mi-i fură din casă? Să-i mai las? Și dacă nu mai putem să-i scoatem? Deci să-i las?”. Și tot așa până la intersecția la care ni s-au despărțit drumurile. Aeroporturile sunt arhipline de zici că ori vedem anul ăsta lumea, ori „La revedere!”, iar locurile în care se pot organiza nunți sunt bombardate de cereri, nici nu mai contează dacă e weekend sau nu. Eu însămi aș merge la trei piese de teatru pe seară și mă gândesc să nu cumva „să se întâmple ceva” și să nu se organizeze TIFF-ul sau Untold-ul sau diverse altele de le am pe „to do list”. Și sincer, mi-ar plăcea chiar să mă pot sărbători cu toți prietenii, în liniște, la sfârșitul lui august.
Și dacă tot a venit vorba de TIFF, să știți că în perioada Festivalului de Film de la Cluj cafeaua vă poate fi servită cu dragoste în paharele din campania A List Magazine X AerWear „Te iubesc”, atunci când veți lua masa la Eggcetera și DaPino sau veți fugi la următoarea proiecție, cu un cappuccino de la Visuin.
Acum vă las că fug la un interviu, după care am Pilates, o întâlnire cu tema Half is Free toamnă, alta despre o acțiune a Fundației Renașterea, niște bilete de rezervat, de care nu trebuie să uit, o filmare cu Alexia, să găsesc o rochie pentru o nuntă, și să mă apuc de știri, că se face ora 19 și ne vedem! PUP!
Foto: @douglaslormand
Acest text a apărut în numărul 23 A List Magazine, ediția print
De când s-au ridicat restricțiile pandemice și avem și războiul ăsta în coaste, mi se pare că toți trăim ca nebunii, într-o super-disperare.
Chiar discutam astăzi cu o prietenă că se întâmplă așa probabil pentru că ne-am dat seama că lucrurile despre care vorbeam ca despre un scenariu SF au devenit realitate în doar doi ani. Toate fricile de chestiuni „foarte puțin posibile” s-au adeverit peste noapte. Așa că „live like there is no tomorrow” este foarte concret. Am senzația aceea de la cozile din vremea lui Ceaușescu: „să luăm repede că poate se termină”, „să achiziționăm orice se dă, că poate vom avea nevoie și n-o să mai găsim”.
N-am fost niciodată vreo liniștită sau vreo organizată, dar acum am pierdut complet șirul evenimentelor. Sunt invitată la trei nunți în aceeași zi, care oricum se suprapun și cu două aniversări. Unii, că acum le era rândul, alții că le-au amânat de acum un an, doi, alții ca să facem acum, mai repede decât era prevăzut… că „dacă ne închid iar” sau „dacă vine războiul și aici”. Poate că, într-un fel, e bine, că dacă ești vreun delăsător treci odată la acțiune și fie ce-o fi, dar parcă e și obositor să nu știi încotro s-o iei în fiecare dimineață și să ai senzația, zilnic, că mergi cu o bombă cu ceas în geantă. De fapt, diferența pe care o resimt este că înainte doar unii erau într-o agitație continuă, fugă, neliniște, căutare, rezolvare, viteză, iar acum sunt aproape toți. În felul lor, în aria lor de interes, dar sunt mult mai mulți.
Ieri, mergeam pe stradă în spatele unei doamne care întreba nonstop pe cineva la telefon: „Deci ce să fac, scot banii din bancă? Păi și dacă mi-i fură din casă? Să-i mai las? Și dacă nu mai putem să-i scoatem? Deci să-i las?”. Și tot așa până la intersecția la care ni s-au despărțit drumurile. Aeroporturile sunt arhipline de zici că ori vedem anul ăsta lumea, ori „La revedere!”, iar locurile în care se pot organiza nunți sunt bombardate de cereri, nici nu mai contează dacă e weekend sau nu. Eu însămi aș merge la trei piese de teatru pe seară și mă gândesc să nu cumva „să se întâmple ceva” și să nu se organizeze TIFF-ul sau Untold-ul sau diverse altele de le am pe „to do list”. Și sincer, mi-ar plăcea chiar să mă pot sărbători cu toți prietenii, în liniște, la sfârșitul lui august.
Și dacă tot a venit vorba de TIFF, să știți că în perioada Festivalului de Film de la Cluj cafeaua vă poate fi servită cu dragoste în paharele din campania A List Magazine X AerWear „Te iubesc”, atunci când veți lua masa la Eggcetera și DaPino sau veți fugi la următoarea proiecție, cu un cappuccino de la Visuin.
Acum vă las că fug la un interviu, după care am Pilates, o întâlnire cu tema Half is Free toamnă, alta despre o acțiune a Fundației Renașterea, niște bilete de rezervat, de care nu trebuie să uit, o filmare cu Alexia, să găsesc o rochie pentru o nuntă, și să mă apuc de știri, că se face ora 19 și ne vedem! PUP!
Foto: @douglaslormand
Acest text a apărut în numărul 23 A List Magazine, ediția print
