Victoria Beckham (46 de ani) sfidează pandemia și își duce mai departe pasiunea pentru modă. Vedeta și-a lansat noua colecție de haine de pr…
Mario Dedivanovic (36 de ani) a devenit unul dintre cei mai cunoscuți make- up artiști din lume odată ce a început colaborarea cu Kim Kardas…
Nu te izola din cauza acneei, ci pune-o pe ea la punct! Am găsit câteva produse care funcţionează şi îţi povestim despre ele chiar acum! SOL…
Cu o carieră de peste 30 de ani în cinematografie, Hugh Grant revine din nou în atenția noastră, de această dată alături de actrița Nicole K…
Amatorii de băuturi rafinate pot găsi până pe 29 septembrie peste 300 de sortimente de vinuri la ediția a XII-a a Târgului de Vin Auchan, ia…
Producătorii filmului „No Time To Die”, din seria James Bond, au făcut public de curând cel mai nou trailer al respectivei producții cinemat…
Odată cu ediția de toamnă, am zis că trebuie să avem câteva astfel de note și în vitrina A List Designers Boutique. Astfel încât săptămâna v…
Pasionat de mistere, de găsirea indiciilor, de răsturnări de situație, de povești pline de suspans? Ei bine, Enola Holmes, unul dintre cele…
”Pământul făgăduinței”, primul volum din memoriile prezidențiale ale lui Barack Obama, va fi publicat în limba română în 17 noiembrie 2020,…
A-Listers! Sper că v-ați reacomodat cu vizitele Story of a Home by Storia.ro, deoarece luna septembrie ne găsește acasă la charismatica So…
Halle Berry este din nou îndrăgostită și nu-și mai ascunde iubitul de ochii curioșilor. Noul bărbat din viața actriței este un muzician tale…
Premiile Emmy, ”Oscarurile televiziunii”, au avut loc duminică seara printr-o ceremonie derulată online, la care vedetele au luat parte cu a…