Cristina Joia, designer ”Visuri la cheie”: ”Încă simt un gol în stomac de câte ori familia descoperă camera sau spațiul de care m-am ocupat”

Cristina Joia, artist și designer de interior, compune echipa emisiunii de succes de la PRO TV, ”Visuri la cheie”, alături de Dragoș Bucur, de Alina Vîlcu, Andra Gavrilescu, de Laura Boghiu și de Alex Gavrilescu. Cristina povestește despre felul în care s-a schimbat în cei patru ani de când filmează pentru ”Visuri…”, de când oferă speranță și un acoperiș deasupra capului celor defavorizați de soartă. 

Cristina, cum își lasă amprenta asupra ta fiecare sezon ”Visuri la cheie” (PRO TV)? Profesional și personal?

Există în fiecare din noi nevoia de a spera, de a fi inspirați de poveștile familiilor din emisiune. E uimitor cum întâlnirile cu ei  te transformă și pe tine, devii mai recunoscător pentru lucruri care ți se păreau un dat… familie, sănătate, o casă. 

Apoi, când mutăm autocarul împreună este un sentiment uimitor… să fii părtaș la bucuria pe care o simt ei e o experiență greu de pus în cuvinte, viața lor se schimbă fundamental și tu ești recunoscător că poți face parte dintr-un proiect care aduce binele în viața oamenilor. Momentele în care ei descoperă amenajarea pas cu pas ne fac să ne bucurăm ca niște copii în preajma Crăciunului, ne hrănim cu emoția si exclamările lor. Profesional, ești nevoit ca într-un timp foarte scurt, cu un buget limitat, să gasești soluții inovatoare și asta îți ascute creativitatea, capacitatea de a lucra sub stres și dacă într-un proiect privat recompensa finalizării proiectului vine după minim un an, aici noi trăim într-un sezon 13 astfel de celebrări. Nu știu cum au trecut 4 ani, pentru că formatul emisiunii e special și când încep filmările, intrăm așa… ca într-o vrajă. E foarte greu uneori și simți că nu-ți ajunge ziua, cu tot cu noapte, să finalizezi, dar satisfacția emoțională e pe masură. Eu încă simt un gol în stomac de câte ori familia descoperă camera sau spațiul de care m-am ocupat. Zici că dau teză la școală și cred că atât timp cât voi avea asta, se va simți și dincolo de sticlă.

Care sunt cele mai importante lecții învățate de tine pe parcursul acestei emisiuni?

Cred că lucrurile nu se întâmplă accidental, așa că am ajuns să cred că și eu aveam nevoie de întâlnirea cu familiile la care ajungem. Ele mi-au dăruit o altă perspectivă asupra vieții și, în același timp, un tip de claritate pe care nu o trăisem înainte. E atâta emoție condensată atunci când predăm o casă… plecăm de acolo fericiți, mai bogați în trăiri și conștientizând că obstacolele vieții rămân piedici doar dacă alegi să fie așa.  Totul pornește din interior și oglindirea cu oamenii pe care îi întâlnim la ”Visuri la cheie” ne scoate la iveală propria vulnerabilitate, dar și lumina pe care toți o conținem lăuntric.  Înveți să fii mai autenitc, mai asumat în acțiuni și mai aliniat cu ce contează cu adevărat în viață. 

Cotidianul începe să devină uneori zgomot de fond și vocea aceea interioară devine mai importantă când ai exemple copii de 9, 10 ani care își cresc frații, sacrificându-și copilăria, merg la școală fără acel pachet… și, cu toate astea, au pereții plini de diplome și medalii… medalii atârnate în cui pentru că, de multe ori, nu au nici măcar o poliță pe care să le așeze. Așa că încerc să mă schimb pe mine… dacă fiecare ar face asta cu sine, poate nu am mai avea atâtea cazuri de copii suferinzi…

Care sunt cele mai importante lucruri nemateriale care trebuie să facă parte dintr-o casă?

Iubirea, lumina fizică și lăuntrică, spontaneitatea, veselia, respectul, răbdarea dorința de a construi.

Cum ar arata o casă conceputa de voi, toți membrii ”Visuri la cheie”? Ce structură și ce suflet ar avea, dacă nu ați avea nicio limită de imaginație și nici de buget?

Casa concepută de noi toți ar fi eclectica, sigur! Și cred că procesul construirii ei, din faza de concept până la final, ne-ar apropia mai mult, ar fi despre năzuințele noastre și despre ce visăm noi să realizăm, daca nu am avea opreliști. Și mai cred că ar dura foarte mult pentru că ne-am atașa de procesul în sine, de călătorie.. nu există perfecțiune, dar e minunat ce descoperi despre tine în căutarea unui ideal.

Cum arată casa ta și care e cel mai drag obiect pe care îl deții?

Casa mea e un mix de vintage cu industrial, îmi plac mult griurile, lemnul masiv, dar pe obiecte accent: uși, blat bucătărie, parchet. Pereții sunt neutrii pentru că am foarte multe tablouri. Pe lângă asta, îmi plac obiectele cu poveste, am sculpturi și piese de ceramică de la colegi artiști. Îmi e greu să identific care e cel mai drag… am mânuțele lui Andrei în Ipsos.. știu că e banal, dar pentru noi înseamnă mult pentru că am făcut asta la 3 ani. Am o mingiuță din părul motanului meu persan, Gandhi, pe care l-am iubit tare, tare mult și care a murit de leucemie felină. Obiectele dragi nu sunt cele care au o valoare materială, ci cele pe care nu le pot cumpăra sau da timpul înapoi să mai trăiesc experiența care m-a făcut să rămân cu acea amintire.

Un obiectiv inspirațional la care nu ai ajuns, dar pe care îți dorești mult să-l vezi, care ar fi?

Templele din Cambodgia Angkor Wat.

Dintr-o casă nu trebuie să lipsească…

Energia intenției de a transforma un spațiu într-un cămin. O casă trebuie să te reprezinte, dar să aibă și minumul de confort, astfel încât sa poți să te simți în pace când ajungi acasă după tumultul unei zile. Dacă îți place natura, dar stai la bloc atunci poate terasa ta trebuie să fie o oază verde.

Trei lucruri pe care vrei să le faci în 2022?

Să petrec mai mult timp de calitate cu Andrei (n. r. fiul ei adoptiv), expoziția de artă mult visată, să călătoresc mai mult.