Adriana Moscu ∙ January 19, 2020 ∙ 9 min read

Anca Zaharia are 28 de ani și e scriitor și traducător. Anul acesta împlinește 10 ani de când lucrează, timp în care a schimbat joburi mai multe decât anii pe care îi are: a vândut produse de slăbit, a fost supraveghetor în săli de jocuri electronice, librar, a făcut copyright într-o agenție de publicitate și a strâns, din fiecare experiență, măcar câteva povestiri de pus în cărți sau pe Facebook, a lucrat la radio, a fost redactor-șef la o revistă locală de timp liber și colaborează cu Dilema veche. A absolvit Facultatea de Litere din Brașov, la Universitatea Transilvania, și nu și-a susținut a doua disertație pentru că și-a dat seama că viața se întâmplă și în afara cadrelor special organizate și delimitate. – Anca Zaharia despre ea însăși. 

Pe site-ul tău, ancazaharia.ro, ne întâmpină o întrebare care multora le poate părea tăioasă, pentru că nu mai au timp de lectură, însă pentru alții sună ca un îndemn și-o încurajare: „Tu ce citești azi?”. Așadar, tu ce citești azi?

Azi am terminat de citit „Ilustrată din Chinatown” a lui Richard Brautigan și m-am apucat de „Noua ecologie și alte poeme militante”, scrisă de Ernesto Cardenal. Sunt două cărți într-o zi și da, poate părea mult, însă am și zile (multe) în care nu bifez nici o carte, ba chiar unele în care nu apuc să citesc nici o pagină. Dar prin întrebarea aceasta pasiv-agresivă, tu ce citești azi?, încerc să transmit ideea că se poate citi zilnic, trebuie doar experimentate niște variante până ajunge cititul zilnic… nu neapărat automatism, pentru că nu-mi plac implicațiile cuvântului, ci mai degrabă necesitate.

Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru cărți?

Am fost mereu înconjurată de cărți, părinții m-au învățat să citesc la puțin timp după ce am împlinit doi ani, lucrurile s-au desfășurat cu rapiditate și curând citeam și scriam singură. Când am terminat de citit tot ce era în casă, tot ce îți imaginezi că poate fi potrivit și nepotrivit unui copil de 4, 5, 9 ani, am trecut la a împrumuta cărți de la biblioteca școlii. Când le-am terminat și pe cele de acolo, am început să împrumut cărțile din biblioteca personală a preotului din sat– soția lui îmi era profesoară. Nu știu dacă e pasiune, nu știu dacă e vorba despre ce și cum am descoperit, știu doar că altceva nu am cunoscut, alt stil de viață nu m-a prins.

Cum ai hotărât să lansezi un site dedicat pasiunii tale? Ce găsim acolo, cum alegi cărțile pe care le recomanzi?

Am scris o vreme recenzii pentru Hyperliteratura, atunci când era doar revistă online de literatură, apoi mi-am făcut un blog, se numea Irrefutabilis, pentru că nu doream să fiu contrazisă, iar în cele din urmă am trecut la a recomanda cărți pe site-ul Serial Readers. La fel ca în restul aspectelor din viața mea, mi-am dat seama că nu prea pot lucra după ce îmi impun alții, nu pot scrie după un program, iar ancazaharia.ro a apărut pentru că scriu când vreau, doar despre ce vreau, ce mi-a plăcut, în modul în care recomand aceleași cărți prietenilor apropiați.

Dacă ar fi să faci un top 3 al cărților preferate citite în 2019, care ar fi ele?

De câțiva ani evit să mai fac topuri. Totuși, din cele 109 cărți citite în 2019, aș recomanda „Brisbane”, noul roman al lui Evgheni Vodolazkin, „Matriarhat”, scrisă de Cristina Andrei, „Cartea Reghinei”, de Ioana Nicolaie, „Părinți” – Diana Bădica. Iar despre poezie aș putea vorbi (aproape) la nesfârșit, însă mă rezum la a recomanda „Tot ce poți cuprinde cu vederea”, o antologie de poezie rusă excelentă, „Bestia obișnuinței” – Radu Găvan, „O dronă care să mă vrea în sfârșit doar pe mine” – Robert Gabriel Elekes.

Povestește-mi despre cărțile pe care le-ai scris. Cum s-au născut ele, cum au prins formă?

ju

Scriu de când citesc, adică de când mă știu. Mereu am avut ceva în lucru, mereu am niște proze începute, niște poezii notate în agende și telefoane. Momentul în care am terminat manuscrisul la prima carte, „Sertarul cu ură” (2015), a coincis cu cel în care îmi dădeam prima disertație, care era pe creative writing, unde aveam de scris un volum de poezii. Am profitat de ocazie pentru a afla părerea despre poeziile mele celor care nu-mi erau profesori, ci celor care erau mai profund implicați în zona de carte: am trimis manuscrisul la o editură și i-am rugat să-mi spună dacă să mai scriu sau nu. Eram pregătită pentru orice răspuns, oricare ar fi fost el, dar tot m-a surprins când acesta a venit: „Publicăm până la târgul de carte viitor”. Trebuie să fi fost de bine. Apoi am lucrat ca librar, timp de trei ani, interval în care am postat zilnic pe Facebook câteva întâmplări absurde și/sau amuzante din librărie, iar la finalul acelei perioade am strâns toate întâmplările între copertele unui „Jurnal de librar” (2017). „Suicid” (2019) conține poezii scrise… ca pentru mine. Nici nu am fost atentă la reacțiile cititorilor, dacă au existat aceștia. A fost o sinucidere ritualică, făcută pentru a încheia o altă etapă din viața mea.

Ești și traducător. Ce ai vrea să știe lumea despre meseria asta, uneori subestimată, dar, în realitate, atât de importantă?

Că se plătește mai bine decât s-ar crede și că merită efortul. Traducătorul e intermediarul; fără el, n-ai blugi aduși din Turcia în orașul de provincie al anului 1999. Ai tinde să-l ignori, să crezi că blugii aceia ți se cuvin și că e natural să fie așa, dar recunoști, dacă te gândești puțin mai mult, că fără el nu i-ai avea: tu n-ai ajunge în Turcia; dacă ai ajunge, nu ai vorbi turcă; dacă ai vorbi-o, poate tot ar dura foarte mult până ai găsi producătorul potrivit și așa mai departe. Traducătorul e băiatul care îți scoate din portbagaj perechea potrivită. După cum se vede, nici la comparații nu excelez.

Pentru o scurtă perioadă, te-ai mutat din Brașov în București. Cum a fost tranziția? Ce ai găsit în Capitală? De ce ai revenit în Brașov?

Brașov este orașul adoptiv, stau aici de zece ani, după ce am venit la facultate, la terminarea liceului din județul Bacău. Bucureștiul a fost un experiment; am fugit acolo de niște situații personale copleșitoare, m-am întors tot din motive personale, rămân aici pentru că este orașul care mi se potrivește cel mai bine. Dacă aș fi fost o persoană mai agitată, neliniștită, Bucureștiul ar mai fi rămas o opțiune. Eu nu sunt așa, vreau să stau într-o cafenea cu muzică liniștită, difuzată de radioul care-mi place mie cel mai mult, și să citesc poezie ridicând ochii spre Tâmpa după fiecare strofă, mereu cu ceva cald într-o ceașcă.

Ce faci în prezent?

Traduc foarte mult, citesc cât de mult pot (cam zece cărți pe lună, văd că media se păstrează), încerc să recuperez niște zeci de ore de somn pierdut uitându-mă în gol și, pe lângă traduceri, mai administrez câte un cont de social media al unui business, fac copyright, sunt PR la o fundație și, din fericire, am reintrat în perioada în care atitudinea mea se poate rezuma astfel: „Proiecte noi? Da, vreau.”

Ce alte pasiuni mai ai în afară de cărți?

În urmă cu zece ani, la această întrebare aș fi răspuns enumerând câteva rânduri de preocupări și pasiuni. Ele s-au cernut și au rămas pe drum, iar cărțile sunt în prim-plan, ajungând să se confunde pasiunea cu jobul. Îmi place să cred că fac un lucru și că-l fac bine, că nu mai caut cu disperare ceva care să mă mulțumească din toate punctele de vedere. A gravita în universul populat cu cărți, traduceri, librării, edituri îmi e destul și umple goluri despre care aflu abia când acestea nu mai există.

Cum reușești să citești atât de mult? Cum citești o carte, ce obiceiuri de lectură ai?

În timpul în care m-aș uita la televizor, citesc. „Să mă relaxez puțin” cu internet sau televizor nu e o opțiune, așa că pot strecura cam o oră de citit pe parcursul unei zile din activități teoretic relaxante pe care le preferă non-cititorii. Citesc cât stau în cadă, cu teancuri cu cărți de rezervă alături și un pahar cu vin, pentru atmosferă, asta mai înseamnă o altă oră, citesc când stau la coadă, în taxiuri sau autobuz, pe WC. Dacă o carte e extraordinară, fac duș cu ea în mână și o mut cu grijă dintr-o mână în alta. Desigur, rar se întâmplă să nu o spăl și pe ea. Cărțile sunt perisabile, experiențele astfel dobândite mă încarcă cel puțin pentru această viață. Obișnuindu-mă astfel, nu mai am tabieturi de lectură, pot citi aproape oricând, aproape oricum. Sunt omul care dă liniștit fila, pierdut în acțiune, când în jur se destramă totul.

Ce spui unei persoane care se plânge că nu mai are timp, răbdare sau este prea obosită pentru a citi?

Aș spune că pe mine doar depresia m-a împiedicat să mai citesc. Am avut perioade în care am recitit același paragraf ore întregi, incapabilă să îl înțeleg, deci nereușind să trec mai departe. Altfel, mai demult mă trezeam la 6-7 și citeam o oră, la cafea, înainte de a pleca la munca pe care o începeam la 10. Seara, înainte de culcare, stau cu o carte în brațe de la o jumătate de oră (un fel de „lectură obligatorie” a cărei obligativitate nu o resimt deloc ca atare, fiind autoimpusă și de plăcere) la cinci-șase ore (pentru cărțile de care nu mă pot dezlipi). Nu prea există scenarii în care să nu ai timp, ci este vorba, din punctul meu de vedere, de prioritizare, pe de o parte, și de obicei dobândit în timp. Dacă există ceva care te împiedică, din punct de vedere medical, atunci este o cu totul altă discuție, altfel trebuie doar să-ți pui întrebarea: „Vreau să citesc?”. Dacă răspunsul este „da”, nu îți poate sta nimeni în cale.

 

Foto: arhiva personală.

Related Posts

Andrei Bănuță: „Pentru mine contează ce spun și ce simt atunci când cânt”

Melodiile lui se transformă instantaneu în hituri, ba chiar devin virale pe TikTok. Iar versurile și vocea lui…

Tartă cu lămâie și busuioc. Rețetă recomandată de Adrian Hădean

Această tartă cu lămâie și busuioc este alegerea perfectă pentru zilele de primăvară. Gustul curajos al lămâilor este…

Ce aduce nou Gala Premiilor Gopo 2024. Cine sunt vedetele așteptate pe covorul roșu luni, 29 aprilie

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a 18-a ediție…

A apărut primul ceas parfumat din lume

Cum ar fi să porți o bijuterie cu utilitate și parfumată? Culmea cochetăriei! Vacheron Constantin lansează un item…

Călătorii în adâncul sufletului – EMAA și noul său album – ,,f r a t e l e. a b i s”

EMAA prezintă “f r a t e l e. a b i s” – un album ca o…

Coffee Time! Interviu cu Cezara Carteș

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii! KIKO MILANO a deschis primul…

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

The Fall Guy, filmul în care joacă pentru prima dată împreună Ryan Gosling și Emily Blunt

După ce la Premiile Oscar de anul acesta Ryan Gosling și Emily Blunt au fost concurenți, în filme…

Jon Bon Jovi își recunoaște infidelitatea față de soția sa, cu care e căsătorit de 34 de ani

Jon Bon Jovi (62 de ani) și soția lui, Dorothea, sunt căsătoriți de 34 de ani și se…