Header-March-2019

Party la tine acasă! Cum organizezi o petrecere online

Deciziile care privesc următoarele măsuri de relaxare sunt încă incerte. Până la ridicarea totală a restricțiilor, devino party host la tine acasă!

Dacă nu te-ai obișnuit deja cu compromisurile, e timpul s-o faci. Lumea este a celor care se adaptează rapid. Nu aștepta autoritățile să se decidă când ne vom putea relua viețile de acolo de unde le-am pus pe hold. Dacă pentru tine urmează un eveniment important în scurt timp, ia în considerare un plan B: să muți distracția la tine acasă. Iată cum să fii o gazdă de nota 10 în caz că trebuie să muți petrecerea online.

Ce platformă folosesc?

Depinde de petrecere. Dacă toți invitații folosesc device-uri iPhone sau Mac, atunci FaceTime este exact ce vă trebuie – este o platformă simplă și intuitivă.

Dacă nu toată lumea are același tip de gadget, Zoom e platforma potrivită – e recomandată pentru grupuri mai mari, iar principalul avantaj este că toată lumea se poate vedea pe cameră simultan.

Skype rămâne în cărți pentru grupuri generoase – e o platformă video clasică și este compatibilă cu majoritatea device-urilor, de la telefoane inteligente, la console.

Dacă toți participanții au cont de Facebook și grupul nu e foarte mare, atunci puteți utiliza Facebook Messenger – principalul avantaj este că nu mai pierdeți timpul instalând aplicații. Deschideți platforma și petrecerea poate să înceapă!

Același lucru e valabil și pentru Google Hangouts – desigur, toată lumea trebuie să aibă cont pe Google ca să puteți vă distrați în voie.

În fine, Houseparty este perfect pentru grupuri mici de gameri petrecăreți.

Let the party begin! Începe prin a trimite invitații virtuale. Poate fi un simpu text sau poți căuta o invitație GIF pe care s-o trimiți tuturor via e-mail.

Planificați împreună. Nimeni nu vrea să se prezinte la o petrecere nepregătit. Discută tema petrecerii cu grupul tău în prealabil și ce ar trebui să gătească sau cum să se îmbrace fiecare participant.

Desemnează responsabilitățile. De exemplu, dacă găzduiești o noapte de joc virtuală, asigură-te că ai un „lider de joc” desemnat, care va stabili regulile și va conduce jocul sau echipa.

Idei de party

Poți organiza o petrecere de tipul Happy hours (corporatiștii știu despre ce vorbim!). Încercați o rețetă ușoară de cocktail și pregătiți-vă pentru o oră (sau o noapte) de voie bună și discuții lejere.

Sau puteți planifica o cină restrânsă, cu doar câțiva prieteni apropiați. Puteți găti aceleași feluri de mâncare și apoi să organizați un concurs bazat pe… aspect. 

Petrecerile cu personaje sunt și ele extrem de distractive. Nu e musai să închiriezi o perucă pentru a-l întruchipa pe Jack Sparrow – pune-ți imaginația la încercare și improvizează cu ce găsești prin casă.

Poți să faci binge-watch cu grupul de prieteni sau colegii de birou. Netflix oferă coduri secrete care pun capăt căutării nesfârșite prin sutele de titluri în ncercarea de a găsi ceva pe placul tuturor.

De ce nu o noapte de karaoke? Dacă toată lumea adoră muzica și stă bine cu urechea muzicală, atunci un concurs de voce poate să fie cea mai bună alegere. Iar dacă aveți în grup și muzicien profesioniști, cu atât mai bine: puteți crea ad-hoc o formație muzicală virtuală.

Dacă sunteți pasionați de cărți, puteți organiza un club de lectură. Citiți cu toții aceeași carte, apoi dezbateți pe tema ei.

Party in control

Nu la club ne referim, ci la reguli care să te ajute să organizezi o petrecere reușită. Cum ar fi să oprești microfonul atunci când vorbesc ceilalți. E valabil în special în cazul unor petreceri cu un număr mai mare de invitați. Asta pentru că, chiar și atunci când tu nu vorbești, microfonul tău înregistrează orice mic zgomot se aude în apropiere. Chiar și pe cele de fond.

Un alt sfat este să folosești căștile, mai ales dacă în cameră cu tine sunt și alte persoane. În acest caz, ceilalți participanți te vor auzi doar pe tine, iar calitatea sunetului va fi una clară.

Dacă folosești un laptop sau un telefon, asigură-te că ai așezat camera la nivelul feței (și, pe cât posibil, dintr-un unghi care să te avantajeze). 

Evită un background prea încărcat sau o lumină difuză în încăpere. E de preferat să ai în spate un perete alb sau unul neutru și o sursă de lumină directă îndreptată spre fața ta.

S-ar putea ca o conexiune slabă sau întreruptă la internet să bruieze un pic petrecerea. Dacă știi că te-ai putea confrunta cu asta înainte să înceapă distracția, avertizează-ți invitații de răspunsul întârziat al camerei video. Poți remedia problema dacă aștepți câteva secunde după ce vorbește o persoană înainte să îi răspunzi. Astfel, te asiguri că nu vorbiți unul peste celălalt.

Let’s have some fun!

Foto: freepik.com; pexels.com; unsplash.com

Categorii Lifestyle