După ce vestea ca Leonardo DiCaprio și Gigi Hadid ar forma un cuplu, alte două celebrități ne iau prin surprindere cu zvonurile despre o evetuală relație între ele. Este vorba despre Brad Pitt și Emily Ratakkowski, model și actriță, proaspăt despărțită de soțul și tatăl copilului ei, după ce a aflat că acesta a înșelat-o.
Emily Ratajkowski (31 de ani) a depus cererea de divorț de Sebastian Beard McClard luna trecută, imediat după ce au apărut informații că acesta ar fi înșelat-o în repetate rânduri. Cei doi erau căsătoriți din februarie 2018 și au împreună un fiu, Sylvester Appolo Bear, de un an și jumătate.

Sursele apropiate celor doi spun că nu sunt siguri că între Brad Pitt (58 de ani) și Emily ar fi ceva serios, cel puțin nu încă, dar că petrec mult timp împreună, chiar dacă nu formează un cuplu în mod oficial.

Emily înca își vindecă rănile cauzate de infidelitatea soțului ei, dar Brad Pitt traversează una dintre cele mai prolifice perioade ale vieții lui.

După ce ani de zile s-a luptat prin tribunale cu fosta lui soție, Angelina Jolie, pentru custodia copiilor și pentru împărțirea averii, acum actorul se aventurează în noi activități antreprenoriale și joaca în film după film. Brad Pitt a lansat recent o gamă de skincare unisex și o colecție de haine din cașmir și și-a arătat și latura artistică prin prima sa expoziție de sculptură, la un muzeu finlandez.
Foto: Hepta
Milla Jovovich a dat școala copiilor pe Veneția
Celebrul model și actriță Milla Jovovich a înlocuit prima zi de școală a copiilor cu o vacanță la…
Filme și seriale noi de neratat în octombrie pe platformele de streaming
Un documentar despre David Beckham, sezoane noi din serialele tale preferate și multe alte titluri numai bune de…
Filmul lui Beyoncé: 6-7 milioane de dolari, doar în prima zi de presales
Filmul turneului Renaissance, susținut de Beyoncé, are deja estimări pentru presales care depășesc 6 milioane de dolari. Iar…
Dramatica poveste de viață a lui Michele Morrone, vedeta din 365 Days
Michele Morrone, actorul care a frânt inimile celor care au urmărit drama erotică 365 Days de pe Netflix,…
Doctorul din Social Media
La 36 de ani, Alexandra Mircea este cel mai urmărit medic dentist român din social media. Clipurile video…
Actrița Anya Taylor-Joy, mireasă la Veneția
Actrița Anya Taylor-Joy (27 de ani) s-a căsătorit zilele acestea la Veneția cu logodnicul ei, muzicianul Malcolm MacRae…
PLOOM X: DESIGN ELEGANT, EXPERIENȚĂ UNICĂ, GUST AUTENTIC
Ploom X, cel mai nou produs din portofoliul JTI România, vine pe piață cu o experiență unică a…
Dezvăluirile intime ale lui David Beckham, într-un documentar pe Netflix
Cele mai intime amănunte din viața fostului fotbalist britanic David Beckham (48 de ani) vor fi dezvăluite într-un…
Mădălina Ghenea, apariție strălucitoare la Scala din Milano
Mădălina Ghenea a avut o apariție marcantă la Teatrul Scala din Milano, la gala CNMI Sustainable Fashion Awards…
Horoscopul săptămânii 2-8 octombrie 2023
Astrologul Anca Stoica vine cu detalii despre fiecare zodie în parte. Iată ce ne rezervă astrele în perioada…