Monica Cismaru ∙ April 2, 2021 ∙ 4 min read

isabella rossellini casa

Isabella Rosselini (68 de ani), actriță și fost model de succes, s-a retras într-o zonă mai puțin cunoscută din Long Island, New York. Vedeta a cumpărat aici o fermă pe care a transformat-o într-o reședință spartană, dar confortabilă, și i-a păstrat aerul rustic, upgradat cu elemente stilistice specifice arhitecturii nordice. Tot aici, vedeta are și o fermă de animale și una de legume organice. 

Proprietatea Isabellei Rosselini se afla în Bellport, localitate situată în apropierea celebrei stațiuni de lux, preferata celebrităților, Hamptons. Bellport este regiunea mai puțin pretențioasă dar la fel de fermecătoare de pe coasta Atlanticului, iar actrița a intuit potențialul zonei încă din 1982, când a venit pentru prima dată aici. Pe atunci, Isabella Rosselini era cel mai bine plătit model din lume.

Isabella este fiica la actriței Ingrid Bergman și a regizorului Roberto Rosselini și a lucrat ca model, actriță, producător de filme, scriitoare, iar de câțiva ani, s-a cum s-a transformat în proprietar de fermă de lux. Inițial, actrița a venit în zonă cu gândul de a refugia aici din când în când de tumultul Manhattanului. Apoi, câteva decenii mai târziu, a descoperit ferma actuală, prezentată în paginile publicației Vogue. Vedeta vedea reședința din Bellport ca loc ocazional de petreceri și de adăpost pentru numeroasele sale animale de companie. Cu timpul, a început să se îndrăgostească din ce în ce mai mult de acest loc și a decis să înceapă transformarea ei.

isabella rossellini casa

Proprietatea constă dintr-un teren imens și mai multe clădiri, iar locuința a fost amenajată într-un fost hambar dezafectat, construit în 1850. Actrița a apelat la arhitectul Petro Cicognani pentru renovarea din temelii a clădirilor, la care s-au folosit materiale reciclate din zonă. Au păstrat stilul rustic al construcției, dar au transformat-o într -un loc confortabil, ideal de locuit.

Acum, clădirea dispune și de o piscină la interior și de o sală de sport, printre altele. Amenajările sunt realizate de un italian, dar structura este una suedeză, spune Isabella Rosselinni despre locuința sa. La parter se află un dormitor, baie, o bucătărie mică și un dining, iar deasupra se află un living imens, cu două mezanine- unde sunt amplasate o bibliotecă, dormitor și baie.

isabella rossellini casa

Apropo de livingul său imens, Rosselinni povestește cum toată lumea îi oferea la început piese de obilier, din cauză ca spațiul părea prea gol. ”Mie îmi place așa”, spune vedeta. Majoritatea mobilei este moștenire de la mama sa, la fel ca și albumele de fotografie care umplu rafturile. Piesa de rezistență este masa destinată invitaților, realizată de sora ei vitregă, Pia Lindström, și de cei doi fii ai ei.

Ingrid Bergman, mama Isabellei Rosselinii

Ingrid Bergman, mama Isabellei Rosselini

 

Isabella Rosselinni și Pietro Cicognani

Isabella Rosselinni și Pietro Cicognani

Casa este un ansamblu eclectic care documentează viața extraodinară a proprietarei ei. Aici se găsesc afișe ale filmelor răposaților ei părinți, dar și tablouri și fotografii semnate David Lynch, unul dintre foștii iubiți ai Isabellei, dar și elemente artistice ce fac parte din butaforia show-ului ei de teatru și piese specifice lumii circului.

Exteriorul casei este la fel de ofertant – Isabella Rosselinni crește în curte 150 de găini, 20 de rațe, 6 curcani, are stupi de albine, doi porci, oi și doi câini rasa Mongrel. Undeva la o distanță de câțiva kilomteri, Isabella Rosselinni a înființat o fermă organică în 2013, de care se ocupă fiica ei. De la ferma de miere și de legume se aprovizionează familiile din zonă. ”Nu mi-am imaginat niciodată ce impact o să aibă ferma asupra comunității de aici”, spune Rosselinni.

Iar planurile Isabellei Rosselinni nu e opresc aici – împreună cu același Cicognani, vedeta vrea să înființeze o pensiune de doar trei camere, cu mic dejun inclus, care să fie amenajată în același stil spartan ca și casa ei. ”Câteodată, planurile mele par puțin cam excentrice, dar nu vreau ca acestea să-mi fie încurcate de teama de ceea ce va zice lumea.”

Foto: Vogue/© Francesco Lagnese

Related Posts

Regizorul David Lynch s-a stins la vârsta de 78 de ani

Unul dintre cei mai prolifici regizori din industria filmului, David Lynch, a murit la vârsta de 78 de…

Apple crumble în pahar. Rețetă recomandată de Adi Hădean

Apple crumble este o rețetă englezească, fiind una dintre cele mai simple și rapide idei atunci când vrei…

Ciprian Chiujdea: „Am simțit că eu sunt Adi și că personajul ăsta reprezintă foarte, foarte mulți tineri din România și nu numai”

Am mers ceva mai mult de trei kilometri prin București, într-o zi însorită, pentru a-l suprinde pe actorul…

Misterul dispariției capsulelor NESPRESSO dezvăluit într-o nouă campanie cu GEORGE CLOONEY ȘI EVA LONGORIA

Nespresso începe anul într-o notă misterioasă cu noua campanie care îi aduce în prim-plan pe George Clooney, în…

Cameron Diaz, prima apariție pe covorul roșu din ultimii cinci ani

Cameron Diaz a revenit în lumina reflectoarelor după o pauză de cinci ani. Actrița în vârstă de 52…

Scrie-ți povestea de dragoste la Jubile – Tendințe și inspirație pentru o nuntă magică în 2025

Fiecare poveste de iubire merită un cadru magic. Jubile a creat locații unice pentru ca ziua voastră specială…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu ce e nou în materie de make-up, beauty, fashion…

Vești bune la început de an pentru Kate Middleton

Prințesa de Wales, Kate Middleton, vine cu cele mai bune vești la început de an. Prințesa a anunțat…

Sofia Vergara a pus ochii de Lewis Hamilton

Sofia Vergara (52 de ani) a rămas singură de câteva luni, după ce relația ei cu chirurgul ortoped…

6 lecturi extraordinare care vă ajută să vă îndepliniți rezoluțiile pentru noul an

6 lecturi extraordinare care vă ajută să vă îndepliniți rezoluțiile pentru noul an Noul an aduce speranța unui…